URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Octombrie 2014, 08:52

Premieră în Oradea: Concurs internaţional al oamenilor puternici

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Arena Antonio Alexe din Oradea va găzdui în premieră, sâmbătă, 18 octombrie, o competiţie pentru forţoşi. "Concursul internaţional pe echipe al oamenilor puternici" va debuta de la ora 17 şi va reuni la start participanţi din cinci ţări: Slovacia, Republica Moldova, Serbia, Ungaria şi România.

România va participa cu două echipe, una avându-l în componenţă şi pe bihoreanul Vasile Todosie, din Săcuieni, care va face pereche cu bucureşteanul Vlad Leahu.

Competiţia este organizată de Fundaţia Euroregiunea Bihor - Hajdu Bihor şi Federaţia Mondială a Oamenilor Natural Puternici. Invitatul special este ungurul Fekete Laszlo (foto), cel care a fondat şi conduce din anul 2006 Federaţia Mondială a Oamenilor Natural Puternici.

La întreceri vor participa numai sportivi afiliaţi la această federaţie, care militează pentru dezvoltarea forţei pe cale naturală, fără substanţe interzise.

"La început am participat şi eu la mai multe concursuri de acest gen, care sunt mult mediatizate pe anumite canale de sport, dar am rămas dezamăgit de faptul că se foloseau diferite substanţe pentru dezvoltarea şi întărirea organismului. Astfel, am decis să renunţ şi să fondez această nouă federaţie, care nu acceptă consumul de substanţe dopante. Cine este depistat pozitiv este suspendat pe viaţă, iar o ţară cu trei cazuri de dopaj este exclusă din Federaţie", a declarat Fekete Laszlo, în conferinţa de presă care a prefaţat concursul de la Oradea.

Federaţia Mondială a Oamenilor Natural Puternici "are afiliate 62 de ţări, cu aproximativ 1000 de practicanţi înregistraţi", a mai declarat Fekete Laszlo, cel care deţine de zece ani recordul mondial la ridicarea bilei de piatră de 232,5 kg la o înălţime de 130 centimetri.

De altfel, la concursul de sâmbătă, care va fi organizat în premieră în România, se va încerca doborârea unui alt record mondial. "Un concurent de 25 de ani va încerca să ducă o greutate de 480 de kg pe o distanţă de 15 metri", conform preşedintelui FMONP, cel care s-a arătat încântat că va putea organiza şi la Oradea o asemenea competiţie. "De mult am dorit să organizăm în România un asemenea concurs, pentru că şi aici sunt tineri puternici care pot concura fără stimulente interzise", a precizat Fekete, cel care la Oradea va avea rol de arbitru.
Printre concurenţi se vor afla şi cei doi fii ai preşedintelui Federaţiei.

Participanţii "vor concura la cinci probe: ridicarea bilei de piatră, cu greutate între 150 şi 230 kg, rostogolirea anvelopei, transportarea şi împingerea stâncii, precum şi urcarea unor greutăţi pe scări. Fiecare echipă va avea în componenţă doi sportivi.

Preţul unui bilet de intrare este 20 de lei. Acestea pot fi achiziţionate din diverse puncte din oraş, care pot fi aflate la numărul de telefon 0724/237.031, iar în ziua concursului, de la Arena "Antonio Alexe".

UPDATE:

În cursul zilei de joi, organizatorii au anunţat amânarea concursului. Detalii, în articolul: "Concursul Oamenilor Puternici nu se mai ţine în acest weekend!"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Domnule Mihai Anghel
Domnule Mihai Anghel, ce e aceea Hajdu Bihor??:-))) Vroiati sa scrieti Hajdu-Bihar...apropo in poza e un maghiar :-) Fekete Laszlo sau ca sa intelegi si matale Vasile Negru :-)))
Postat 15 Octombrie 2014, 20:23 de oradean
Ce gluma buna...
Si cine ii controleaza daca sunt dopati sau nu ? :) Luati-o usor cu aburerile. Nu suntem copii de granita.
Postat 15 Octombrie 2014, 16:57 de Lasti-o balta!
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON