URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Ianuarie 2015, 14:39

Globurile de Aur 2015: "The Grand Budapest Hotel" şi "Boyhood", cele mai bune filme

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"The Grand Budapest Hotel", de Wes Anderson, şi "Boyhood", de Richard Linklater, au fost desemnate cel mai bun film-comedie, respectiv cel mai bun film-dramă, la cea de-a 72-a gală a premiilor Globul de Aur, care a avut loc duminică seară, la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles (California).

"Hotel Grand Budapest" descrie aventurile lui Gustave H (Ralph Fiennes), un legendar portar la un mare hotel european din perioada interbelică, şi ale lui Zero Moustafa, hamalul hotelului, care devine cel mai bun prieten al său.

Inspirat de două cărţi scrise de autorul austriac Stefan Zweig ("Suflete zbuciumate/ Ungeduld des Herzens" şi "Rausch der Verwandlung"), filmul prezintă un furt de proporţii şi recuperarea unei picturi renascentiste, dar şi lupta pentru o avere de familie, pe fundalul schimbărilor dramatice ce au afectat Europa, în pragul celui de-Al Doilea Război Mondial. Alături de Ralph Fiennes, în film joacă actorii F. Murray Abraham, Mathieu Amalric, Adrien Brody şi Tilda Swinton.

"Hotel Grand Budapest/ The Grand Hotel Budapest", nominalizat la patru categorii, a concurat la premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film-comedie cu "St Vincent", "Birdman", "Pride" şi "Into the Woods".

În filmul "12 ani de copilărie/ Boyhood", regizorul Richard Linklater se concentrează asupra lui Mason, de la primele zile din şcoala primară în Austin până la plecarea la colegiu.

Drama a fost filmată de-a lungul a 12 ani, cu aceiaşi actori, regizorul urmărindu-le evoluţia fizică şi emoţională.

Duminică seară, "12 ani de copilărie" - nominalizat la cinci premii Globul de Aur - a mai primit disticţia pentru cea mai bună regie (Richard Linklater).

Lungmetrajul revoluţionar al lui Linklater a concurat la Globul de Aur pentru cel mai bun film-dramă cu "The Imitation Game", "The Theory of Everything", "Selma" şi "Foxcatcher".

Lista completă a câştigătorilor premiilor Globul de Aur din 2015:

CINEMA:

Cel mai bun film - dramă: "Boyhood"

Cel mai bun film - comedie/ musical: "Grand Budapest Hotel"

Cea mai bună regie: Richard Linklater ("Boyhood")

Cel mai bun rol principal masculin într-un film - dramă: Eddie Redmayne ("The Theory of Everything")

Cel mai bun rol principal masculin într-un film - comedie/ musical: Michael Keaton ("Birdman")

Cel mai bun rol principal feminin într-un film - dramă: Julianne Moore ("Still Alice")

Cel mai bun rol principal feminin într-un film comedie/ musical: Amy Adams ("Big Eyes")

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj: J.K. Simmons ("Whiplash")

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj: Patricia Arquette ("Boyhood")

Cel mai bun scenariu: Alejandro González Iñárritu, Nicolas Giacobone, Alexander Dinelaris Jr. ("Birdman")

Cel mai bun film de animaţie: "How to Train Your Dragon 2"

Cel mai bun film străin: "Leviathan" (Rusia)

Cea mai bună coloană sonoră: Jóhann Jóhannsson ("Theory of Everything")

Cel mai bun cântec: "Glory" din "Selma"

TELEVIZIUNE:

Cel mai bun serial de televiziune musical/ comedie: "Transparent"

Cel mai bun serial de televiziune - dramă: "The Affair"

Cel mai bun film de televiziune/ miniserie: "Fargo"

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial de comedie/ musical: Gina Rodriguez ("Jane the Virgin")

Cea mai bună actriţă într-un rol principal într-un serial de televiziune - dramă: Ruth Wilson ("The Affair")

Cea mai bună actriţă în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Maggie Gyllenhaal ("The Honorable Woman")

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial comedie/ musical: Jeffrey Tambor ("Transparent")

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial - dramă: Kevin Spacey ("House of Cards")

Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Billy Bob Thornton ("Fargo")

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Joanne Froggatt (" Downton Abbey")

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Matt Bomer ("The Normal Heart")

Cecil B. DeMille Award: George Clooney

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON