URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Septembrie 2011, 15:21

Ne-au făcut praf! FC Bihor a pierdut la două goluri în faţa arădenilor de la UTA (FOTO)

Ne-au făcut praf! FC Bihor a pierdut la două goluri în faţa arădenilor de la UTA (FOTO) FC Bihor, învinsă de UTA cu scorul 3-1

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia orădeană de fotbal FC Bihor a suferit sâmbătă, pe teren propriu, o serioasă corecţie din partea rivalei din partea de vest a ţării, echipa arădeană UTA.

La capătul unui joc bine tacticizat al arădenilor, aceştia s-au impus cu un neverosimil scor pentru bihoreni, de 3-1.

Chiar dacă la început bihorenii au evoluat mai bine, treptat, şi pe fondul accidentărilor, dar şi ca urmare a golurilor primite, roş-albaştrii nu s-au mai regăsit, dând posibilitate UT-ei să se impună clar, la o diferenţă de două goluri.

Prima ocazie mai periculoasă a aparţinut oaspeţilor, în minutul 12 portarul Pogacsics a reuşit să reţină şutul trimis de Hidişan la colţul scurt. Trei minute mai târziu, acelaşi Hidişan a executat o lovitură liberă de la 18 metri, tot la colţul scurt, dar Pogacsics a fost atent şi de această dată şi a reuşit să reţină.

Atacurile la poarta orădeană au continuat şi, în minutul 23, cei aproximativ 3.000 de spectatori prezenţi pe stadionul din Oradea au asistat la deschiderea scorului. Căpitanul orădenilor, Oltean, a fost păcălit de traiectoria căpătată de minge, după ce aceasta a sărit din gazon, Drăghici a scăpat singur spre poartă, l-a depăşit pe Pogacsics şi a marcat în poarta goală.

Nu a trecut însă decât un minut şi bihorenii au replicat serios, Selagea reuşind să transforme o lovitură de la 11 metri, acordată de centralul Ştefănuţi la un duel între Moraru şi Varga în careul arădean.

Din păcate, până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic pe tabela de marcaj, însă în teren gazdele au suferit două pierderi importante. În minutul 32, suferind o întindere, Mărkuş a trebuit să fie schimbat, în locul său intrând Sfârlea.

În minutul 36, nou-intratul Sfârlea, pătruns în careu, a şutat la colţul scurt, însă porarul Smaranda a reuşit să deturneze în corner. Cea de-a doua pierdere la bihoreni s-a produs în minutul 44, când, grav accidentat, Moraru a trebuit să părăsească terenul, fiind înlocuit cu Petrache.

Repriza a doua nu a început bine pentru FC Bihor, care în minutul 51 a suferit o altă pierdere importantă dintre jucătorii de bază. S-a accidentat şi Sfârlea, antrenorul Gheorghe Ghiţ trimiţându-l în locul său pe Bârză.

Din păcate, în loc ca suporterii gazdelor să savureze un gol în poarta arădeană, în minutul 66 s-a produs tocmai contrariul. Hidişan, cel mai bun jucător de pe teren, a luat o acţiune pe cont propriu şi cu un şut pe colţul lung, l-a învins din nou pe Pogacsics.

După ce Purece, tot de la arădeni, în minutul 73, a şutat din unghi, mingea lovind bara, iar Florin Pop, în minutul 84, a şutat de la distanţă, pe lângă poarta UT-ei, a venit minutul 86, când arbitrul năsăudean Claudiu Ştefănuţi a dictat o lovitură de la 11 metri pentru arădeni, în urma unui henţ în careu. Lovitura liberă a fost transformată în gol de Drăghici şi astfel, UTA a reuşit să se impună la Oradea, poate nesperat la început, dar în faţa unei echipe care şi-a dezamăgit proprii spectatori.

La sfârşit, antrenorul orădean Gheorghe Ghiţ a recunoscut evoluţia bună a oaspeţilor, admiţând în acelaşi timp greşelile din defensiva formaţiei sale. "Am avut un joc extrem de dificil, din păcate, pe lângă absenţele lui Muscă şi Danci, care s-au resimţit în compartimentul defensiv şi cel median, s-au accidentat încă din prima repriză şi Mărcuş şi Moraru, iar în partea a doua şi Sfârlea. Toate acestea ne-au costat, nescuzând, în acelaşi timp evoluţia celorlalţi jucători. Sper totuşi ca pe această înfrângere să se reclădească o nouă echipă, fiindcă deocamdată nu mai avem acelaşi entuziasm şi aceaşi unitate de grup, precum în campionatul trecut", a declarat tehnicianul orădean.

De partea cealaltă, Roland Nagy, antrenorul UT-ei, şi-a felicitat jucătorii pentru rezultatul bun, susţinând că rezultatele negative au fost doar un accident şi că, "se va vedea, UTA va reveni la ceea ce a fost, o echipă cu pretenţii".

FC Bihor: Pogacsics - Ş. Moraru (min. 44 Petrache), S. Oltean (cpt), Deaconescu, Diarra - Selagea, Coroian, Sorian - Florean, Mărkuş (min. 32 Sfârlea, min. 51 Bârză), Fl. Pop

Antrenor: Gheorghe Ghiţ

CLASAMENT

clasament_13.jpg

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
UTAAAAAAAAAA.......
Hic!....
Postat 11 Septembrie 2011, 10:45 de beat-beton
oups
noroc ca n-am promovat...
Postat 10 Septembrie 2011, 16:56 de aoleu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON