URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 07 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iulie 2014, 07:06

Dorina Korozsi a câştigat la Grand Prix-ul olandez de la Hilversun, dar nu a atins baremul pentru Europene

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Atleta orădeană Dorina Korozsi a reuşit să recidiveze şi să câştige din nou cursa de 800 de metri a concursului internaţional din Olanda, Grand Prix-ul Open de la Hilversun.

Deşi au fost mai mulţi participanţi decât la ediţia de anul trecut, când sportiva de la clubul Crişul Oradea, antrenată de Kadas Carol, a reuşit să se impună, de asemenea, şi în pofida unor condiţii meteo nu tocmai prielnice, pe o căldură sufocantă, venită brusc după ce a plouat, ceea ce a făcut ca umiditatea să crească mult, orădeanca s-a descurcat foarte bine şi a trecut prima linia de sosire, în 2 minute şi 5 secunde.

Deşi nu a reuşit să-şi îndeplinească baremul de participare la Campionatul European de la Zurich, antrenorul atletei s-a declarat mulţumit de rezultat şi evoluţia sportivei.

"Sunt foarte mulţumit de evoluţia Dorinei, în condiţiile în care până la 600 de metri a avut un ritm foarte bun, dar din cauza umidităţii care s-a creat după ce a plouat iar mai apoi a venit o căldură sufocantă, sportivei i-a fost greu şi e de înţeles. Am câştigat cursa, e un rezultat bun, chiar dacă nu am realizat baremul, dar sperăm ca acesta să-l îndeplinim la Piteşti, la finala Campionatului Naţional", a declarat, pentru Bihoreanul, Kadas Carol.

La întrecerile competiţiei din Olanda, au participat, pe lângă sportivii din Europa şi atleţi din ţări precum: Statele Unite, Bahamas, Egipt şi Africa de Sud. Din Europa nu au lipsit germanii, francezii sau suedezii.

De precizat că toţi cei trei sportivi participanţi din România au ocupat locul I. Pe lângă Dorina, Ionuţ Zaizan s-a situat în frunte la 800 de metri, iar soţia acestuia, Adelina, tot pe primul loc, la 400 de metri.

Pentru Dorina Korozsi urmează în acest sfârşit de săptămână întrecerile Finalei Campionatului Naţional, care vor avea loc sâmbătă şi duminică la Piteşti, unde se speră realizarea baremului de participare la Europenele din Elveţia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON