URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Aprilie 2014, 13:44

De 1 Mai, turiştii primesc reducere la intrarea în Peşterile Meziad şi Farcu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Profitaţi de cele patru zile libere pentru a ieşi în natură! Este îndemnul făcut de Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă tuturor bihorenilor care primesc zile libere de 1 Mai.

Special în aceste zile, CAPDD Bihor le dă şi reducere turiştilor care vor să intre în peşterile Farcu şi Meziad, cu lozinca "1 Mai luaţi cu voi, că oricum plătiţi doar doi". Mai precis, fiecare al treilea membru al unui grup de minim trei persoane va intra gratuit în oricare din cele două peşteri.

Cum ziua de 1 mai marchează şi debutul sezonului turistic, ghizii celor două peşteri se aşteaptă la un aflux de vizitatori. Drept urmare, atât Peştera cu cristale Farcu, cât şi Meziad vor fi deschise din 1 până în 4 mai între orele 10 şi 19.

Un bilet de intrare în oricare din cele două peşteri costă 15 lei. Pentru un copil cu vârste între 5 şi 14 ani, preţul unui bilet este 10 lei.

Peştera Farcu, descoperită de minerii care au dinamitat o galerie minieră, este unică în România graţie cristalelor care îi împodobesc pereţii. Cristalele cresc un milimetru într-un sfert de secol şi iau forme care mai de care mai inedite. Tot aici, vizitatorii pot vedea atât un mini-muzeu cu ustensilele folosite de oamenii subteranului.

Aflată câţiva kilometri mai departe, Peştera Meziad este inedită prin galeriile uriaşe în care îşi aşteaptă vizitatorii. Tot aici, vizitatorii se pot căţăra pe un traseu anume amenajat cu prize şi cabluri metalice, încadrându-se în tiparele clasice a ceea ce se numeşte "via ferrata". Lung de 200 de metri, traseul are o diferenţă de nivel de 50 de metri şi presupune escaladarea şi traversarea unui itinerar ce are porţiuni aflate atât în peşteră, cât şi în afara acesteia, pe peretele de stâncă, într-un plan puternic înclinat şi prin pădure.

Traseul poate fi abordat de adulţi, dar şi de copii mai mari de 10-12 ani, iar parcurgerea lui durează o jumătate de oră. Pentru deplină siguranţă, turiştii sunt dotaţi cu căşti şi hamuri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON