URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 21 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fiecare are impresia că meseria lui e cea mai importantă, că fără el nu se poate, că oricum eforturile nu-i sunt răsplătite și că salariul nu e niciodată de ajuns. Așa că nu trebuie să ni se pară nemaiîntâlnit comportamentul angajaților de la UPU.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
02 Iunie 2010, 07:15

Cu susu-n jos: poliţişti care furau în bandă!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şase poliţişti din judeţul Sălaj au fost ridicaţi marţi de ofiţerii DGA de la domiciliile lor, aceştia fiind suspectaţi că au furat combustibil din locomotive, iar ulterior îl comercializau.

Patru dintre cei şase poliţişti sunt din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Jibou, al cincilea din cadrul Poliţiei locale Jibou, iar al şaselea este de la un post de poliţie rural din vecinătatea oraşului Jibou.

Cei şase poliţişti sunt suspectaţi că furau combustibil din locomotive, pe care le garau pe linii retrase, iar ulterior transportau combustibilul cu autocisterne, în vederea comercializării.

În Gara CFR Jibou paza era asigurată prin personal, însă, în urmă cu o lună, au fost amplasate camere de luat vederi, imaginile înregistrate permiţând anchetatorilor să îi identifice pe cei şase.

Poliţiştii au fost ridicaţi marţi de la domiciliilor lor de către mascaţi, în colaborare cu ofiţeri DGA, locuinţele lor fiind percheziţionate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
CHIAR ASA
Noi arestari in cazul furtului de motorina din trenuri Eveniment | 19 Mai 2009 - 10:49 | Numar vizualizari: 1199 tipareste | trimite unui prieten | trimite prin Yahoo! Politistii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au identificat si retinut inca trei suspecti in cazul la furtului de motorina din din garnitura de tren Sageata albastra. Ioan D. de 48 de ani, Gabriel R. de 33 de ani si Aurel F. de 49 de ani din Jibou sunt cercetati pentru complicitate la furt. Cei trei, toti mecanici de locomotiva, au participat in calitate de complici la sustragerile repetate de combustibil din rezervoarele garniturii de tren. Judecatoria Baia Mare a emis pe numele celor trei mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile, iar politistii continua cercetarile pentru documentarea intregii activitati infractionale a celor opt persoane arestate pana in prezent in acest caz. Va reaminim ca in data de 30 aprilie oamenii legii au surprins mai multe persoane care incercau sa fure nu mai putin de 400 de litri de combustibil din garnitura trenului care asigura legatura pe relatia Baia Mare - Cluj-Napoca si retur. In acelasi caz Parchetul de pe langa Judecatoria Baia Mare a solicitat efectuarea de verificari financiar - contabile privind gestiunea de combustibil de la Depoul de Calatori Cluj Napoca, controalele fiind efectuate de Garda Financiara - Sectia Cluj. Ofiteri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor in colaborare cu Biroul Judetean de Politie Transporturi Maramures si sprijinul Directiei Politie Transporturi au organizat ieri o actiune sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe langa Judecatoria Baia Mare. In cadrul actiunii au fost prinsi in flagrant: Cristian P. de 33 de ani, Florin B. de 40 de ani, Razvan I. de 28 de ani si Bogdan A. de 23 de ani din Baia Mare. Acestia, in colaborare cu un mecanic de locomotiva din Zalau, au fost surprinsi de politisti in timp ce sustrageau cantitatea de 400 de litri de combustibil din garnitura unui tren garat in statia CFR Baia Mare, care asigura transportul feroviar pe ruta Cluj Napoca - Baia Mare si retur. CE LEAU FACUT??????LEAU SUFLAT IN FACALET SUNT BINE MERSI IN SERVICIU CEI CARE NU AU FURAT SUNT SOMERI SI LA ORADEA SI LA HALMEU SI LA CLUJ SI LA DEJ!!!!!
Postat 03 Iunie 2010, 18:44 de CIOTU
ION
DESCINDERI - GARA BAIA MARE - Baimareni prinsi in flagrant in timp ce furau combustibil din "Sageata albastra" (VIDEO) 13:35:58 30 aprilie 2009 | autor: I.O. tipareste email Yahoo! comenteaza Vezi VIDEO Ofiteri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor in colaborare cu Biroul Judetean de Politie Transporturi Maramures si sprijinul Directiei Politie Transporturi au organizat ieri o actiune sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe langa Judecatoria Baia Mare. In cadrul actiunii au fost prinsi in flagrant: Cristian P. de 33 de ani, Florin B. de 40 de ani, Razvan I. de 28 de ani si Bogdan A. de 23 de ani din Baia Mare. Acestia, in colaborare cu un mecanic de locomotiva din Zalau, au fost surprinsi de politisti in timp ce sustrageau cantitatea de 400 de litri de combustibil din garnitura unui tren garat in statia CFR Baia Mare, care asigura transportul feroviar pe ruta Cluj Napoca - Baia Mare si retur. CE LEAU FACUT??????LEAU SUFLAT IN FACALET SUNT BINE MERSI IN SERVICIU CEI CARE NU AU FURAT SUNT SOMERI SI LA ORADEA SI LA HALMEU SI LA CLUJ SI LA DEJ!!!!!
Postat 03 Iunie 2010, 18:36 de ION
ION
SUNTETI IDIOTI SI VOI CA CEILALTI???LOCOMOTIVELE AU COMPUTERE CARE MONITORIZEAZA CONSULMUL CARE TREBUIE SA FIE EGAL CU CE SE CONSUMA DE MOTOR SI CE IESE DIN REZERVOR POLITISTII NU AU FURAT CI AU CUMPARAT CE SA FURAT DE ALTII LA FEL SI LA ORADEA NU SUNT PRINSI DE SEFI DEOARECE ESTE MODUL LOR DE ACOPERIRE AL PROPRIILOR AFACERI ORI DE CATE ORI AU FOST PRINSI DE POLITIE SEFII MECANICILOR AU OFERIT INTERPRETARI FALSE ALE CONSUMULUI NORMAT SI INDICIILE DIAGRAMEI UNDE SE VEDE CAND FURA SI CAND NU DECI NU POLITISTII SUNT HOTII
Postat 03 Iunie 2010, 18:31 de ION
comb.
NUMAI acolo? in ORADEA nu se fura?se cunosc ei intre ei!
Postat 02 Iunie 2010, 20:22 de anonim
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON