Un orădean în vârstă de 49 de ani a murit miercuri seară, după ce s-a aruncat de la etajul 6 al Spitalului Judeţean. Bărbatul nu era internat în spital, ci a urcat în clădire cu gândul să-şi ia zilele. Şi i-a reuşit.
Potrivit unor surse judiciare, orădeanul nu a fost văzut de nimeni în momentul în care s-a aruncat, însă criminaliştii au găsit urme de-ale lui pe un geam situat între etajele 6 şi 7.
Deşi un echipaj de urgenţă a încercat să îl resusciteze, acesta a decedat, din cauza multiplelor răni suferite, mai ales la cap.
Potrivit apropiaţilor, bărbatul era agresiv şi îşi bătea soţia în mod frecvent, ameninţând-o nu o dată cu moartea. Ultimul scandal în familia celor doi s-a consumat în urmă cu două săptămâni, când femeia a şi luat decizia să divorţeze, după aproape 20 de ani de căsnicie.
Se pare că omul şi-a pus în cap de mai multă vreme că vrea să se sinucidă, însă a vrut ca fiul său, în vârstă de 19 ani, să îşi termine întâi, cu bine, examenele de bacalaureat. De altfel familia spune că, miercuri, el i-a lăsat fiului său, în frigider, un bilet de adio, în care i-a scris că îl iubeşte, în timp ce soţiei i-a reproşat divorţul.
"În frigider am găsit un bilet, pentru băiat. Era supărat pe mine pentru că intentasem acţiunea de divorţ. Nu mă aşteptam la un asemenea gest din partea lui", a spus, chemată la faţa locului, soţia sinucigaşului.
Bărbatul era în evidenţe cu probleme psihice, iar din 2006 era în pensie de boală.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au început o anchetă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.