URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Septembrie 2018, 22:22

Şedinţă PSD cu scântei: Firea i-a cerut demisia ministrului Carmen Dan, Dragnea îşi apără protejata în continuare

Şedinţă PSD cu scântei: Firea i-a cerut demisia ministrului Carmen Dan, Dragnea îşi apără protejata în continuare sursa foto: libertatea.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liderii PSD s-au reunit sâmbătă într-o şedinţă tensionată a Comitetului Executiv Naţional. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a cerut demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru modul în care a intervenit Jandarmeria la protestul din 10 august.

"Se impune demisia sau retragerea sprijinului politic pentru modul în care au fost gestionate intervenţia jandarmilor", ar fi spus Firea în şedinţă, potrivit hotnews.ro. În replică, Dan ar fi prezentat un raport intern elaborat de ministerul pe care îl conduce privind evenimentele şi deciziile luate în ziua protestelor. 

Acelaşi site scrie că ministrul Lia Olguţa Vasilescu, preşedintele PSD Maramureş Gabriel Zetea, deputatul Cătălin Rădulescu şi secretarul executiv al PSD, Codrin Ştefănescu au sărit în apărarea lui Liviu Dragnea şi au atacat-o pe Gabriela Firea. De partea cealaltă, Robert Negoiţă şi Paul Stănescu au făcut zid în jurul primarului general al Bucureştiului. Până la urmă, propunerea lui Firea a fost respinsă, întrunind un singur vot pentru.

Ulterior, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Liviu Dragnea şi-a reiterat sprijinul pentru protejata sa. "Eu nu am primit nicio critică de la Firea în şedinţa PSD. (…) Eu o susţin pe Carmen Dan. O înţeleg pe Firea. Din partea mea, nu o să mă auziţi că o să o critic pe Gabi Firea, sper că va trece peste această supărare. (...) Spun foarte clar, Jandarmeria a acţionat corect", a declarat Dragnea.

Candidat comun PSD-ALDE, la prezidenţiale

În aceeaşi şedinţă, PSD-iştii ar fi discutat şi despre candidatul partidului la alegerile prezidenţiale. Hotnews.ro şi Mediafax scriu că, în plen, Liviu Dragnea le-ar fi spus colegilor săi că nu doreşte să candideze, la fel cum ar fi spus şi Gabriela Firea.

În conferinţa de presă, liderul PSD n-a fost însă la fel de vehement. "Le-am spus colegilor că trebuie să avem un candidat comun, nu neapărat să nu fie de la PSD. Am discutat şi cu Tăriceanu. Încep discuţiile în partid. Nu am avut niciodată obiectivul de a candida la alegerile prezidenţiale. Nu cred că va apare un motiv care să mă convingă să candidez. Cel mai important este ca Iohannis să nu mai fie preşedinte. Încă 5 ani cu Iohannis este un dezastru pentru România", a spus Dragnea.

De asemenea, preşedintele PSD a anunţat că i-a cerut premierului Viorica Dăncilă o ordonanţă de urgenţă pentru anularea protocoalelor SRI cu diverse instituţii şi a efectelor acestor protocoale, dar şi să îl recheme în ţară pe ambasadorul României în SUA, George Maior. "Cred că ar trebui rechemat pentru că are multe explicaţii de dat legat de protocoale. Poziţiile pe care le-a avut depăşesc statutul unui ambassador", a spus Dragnea.

Principalele declaraţii ale lui Liviu Dragnea:

- A fost o zi lungă cu două evenimente importante pentru noi- Cex şi grupurile parlamentare. Am aprobat la Cex un document foarte important, actele normative din această toamnă. Toate acele măsuri sunt derivate din programul de guvernare.

- Am adoptat o măsură la care lucrăm de ceva timp, un program de revitalizare a staţiunilor balneare, este vorba despre un fond care va fi creat şi la care vor avea acces autorităţile locale şi firmele din domeniu

- Am decis să prelungim existenţa voucherelor de vacanţă cu cel puţin un an. Am discutat şi despre măsurile care urmează să fie adoptate în ceea ce priveşte pesta porcina. Procedurile de despăgubire a gospodăriilor se vor desfăşura rapid.

- Am mai vorbit despre referendum. Am dat un vot de asumare politică, de susţinere a acestui obiectiv şi am stabilit data pentru 7 octombrie. Mai trebuie dat votul în Senat. 
A fost o solicitare a dnei Firea de demitere a ministrului Carmen Dan, nu vreau să insist. A fost un singur vot pentru.

- S-a spus că vrem să eliminăm avizele din ministere. România nu mai poate sta prizonieră unor funcţionari care blochează proiecte. Li s-a cerut miniştrilor să rezolve rapid această problemă

- S-a discutat despre situaţia protocoalelor. I s-a cerut premierului o OUG pentru anularea protocoalelor şi a efectelor acestor protocoale.

 - Despre prezidenţiale: Le-am spus colegilor că trebuie să avem un candidat comun, nu neapărat să nu fie de la PSD. Am discutat şi Cu Tăriceanu. Încep discuţiile în partid.

-  Nu am avut niciodată obiectivul de a candida la alegerile prezidenţiale. Nu cred că va apărea un motiv care să mă convingă să candidez. Cel mai important este ca Iohannis să nu mai fie preşedinte. Încă 5 ani cu Iohannis este un dezastru pentru România.

Despre relaţia cu Gabriela Firea: Eu nu am primit nicio critică de la Firea în şedinţa PSD. Acolo s-a votat fără ca eu să merg cu o susţinere pentru Carmen Dan. Un vot în unanimitate nu mai poate pune problema că eu o susţin pe Carmen Dan.

- Încerc să o înţeleg pe Firea. Din partea mea, nu o să mă auziţi că o să o critic pe Gabi Firea, sper că va trece peste această supărare. După părerea mea e cam mult pentru un prefect să devină subiect de discuţie 3 ore în CEx PSD

- Spun foarte clar, Jandarmeria a acţionat corect. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar face un protest şi 400 de oameni ar merge la Cotroceni şi i-ar ruga pe jandarmi "daţi-vă la o parte că vrem să vizităm Palatul Cotroceni"?

- Nu ştiam că Firea va veni azi cu solicitarea de demitere. Eu nu sunt consilierul lui Carmen Dan şi nu stau să-i pregătesc intervenţiile din CEx. Am convenit că avem lucruri de făcut. Sper că într-o perioadă rezonabilă vor fi depăşite aceste supărări

Despre amnistie: Eu i-am cerut premierului să discute în guvern, să se consulte cu colegii din guvern să vadă ce acte nromative trebuie adoptate pentru ca zecile, sutele de oameni care au fost condamnaţi pe bază de proceduri ilegale să nu fie nevoiţi să ispăşească sau să fie în continuare condamnaţi. Nu ştiu care este soluţia, amnistie sau altceva. Guvernul trebuie să vină cu ceva. Lucrurile nu pot rămâne aşa

Despre ambasadorul României în SUA, George MaiorNu s-a discutat despre nemulţumiri legate de ministrul de externe Meleşcanu. Dar s-a discutat ca premierul că îi ceară ministrului să pornească procedura de rechemare în ţară a ambasadorului în SUA, George Maior. Cred că ar trebui rechemat pentru că are multe explicaţii de dat legat de protocoale. Poziţiile pe care le-a avut depăşesc statutul unui ambasador.

Despre scrisoarea lui Giuliani şi protocoale: Am văzut că eu aş fi plătit scrisoarea lui Giuliani (...) Eu nu am de unde să ştiu asta şi, vreţi să vă spun ceva, nici nu mă interesează. Contează conţinutul. Nouă ni se pare normal ca justiţia din România să fie penetrată de SRI atâţia ani? Vi se pare normal să existe protocol între SRI şi Înalta Curte? Am auzit că există proctocol între DNA şi TVR. Este foarte grav dacă există un asemenea protocol. Până la urmă o să spună televiziunile private că "vrem şi noi". Eu cred că toate trebuie declasificate, publicate şi anulate, protocoalele şi efectele lor. Statul de drept nu înseamnă statul de drepţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON