URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Iunie 2016, 21:34

Scaldă fatală: Un bărbat s-a înecat în Crişul Repede, în zona străzii Sovata din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, joi după amiază, înecat în Crişul Repede, în zona podului din dreptul străzii Sovata.

"În jurul orei 16.50, un apelant al numărului de urgenţă 112 ne-a informat că o persoană s-a înecat în Crişul Repede, trupul acesteia fiind văzut de două persoane care se plimbau în zonă cu hidrobiciclete", a declarat pentru BIHOREANUL căpitanul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

La faţa locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, dintre care unul de căutare salvare, echipajul de scafandri, precum şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD. Aceştia au dat de victimă în scurt timp, pe fundul apei.

"Forţele de intervenţie au efectuat căutări, găsind persoana la aproximativ 4 metri şi jumătate adâncime, la circa 8 metri de mal. Bărbatul a fost predat echipajului de Terapie Intensivă Mobilă, care a efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat", a mai precizat Camelia Roşca.

Bărbatul decedat avea între 45 de ani şi 47 ani, iar martorii au povestit că, înainte cu două ore să fie găsit, l-au văzut scăldându-se. Deocamdată nu se cunosc împrejurările exacte ale evenimentului, cauzele morţii urmând să fie stabilite în urma unei anchete demarate de poliţişti.

Pompierii bihoreni atrag atenţia bihorenilor să aibă grijă la scaldă, mai ales în zilele cu temperaturi ridicate.


Vezi mai jos sfaturile reprezentanţilor ISU Crişana:

- Scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;

- Nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte;

- Nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;

- Nu săriţi de pe platforme, poduri sau alte construcţii, aceste acte de teribilism putând avea consecinţe grave;

- Nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici ori în cadă;

- Urmăriţi continuu comportarea copiilor în apă, întrucât cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu înota;

- Echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate  de către copii sub atenta supraveghere a unui adult;

- Împrejmuirea piscinei personale cu un gard poate preveni accidente nedorite în rândul minorilor;

- Purtarea vestelor de salvare de către copii este o metoda eficientă de prevenire a unor astfel de  accidente;

- Explicaţi-le adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate (râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante ori în locurile în care s-au produs anterior incidente: barajul de la Tileagd,  canalul colector de la Boiu, apele Crişului Repede, Crişului Negru, respectiv Lacul Sântion), iar în cazul ieşirilor acestora "la scăldat" cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact;

- Intervenţia de urgenţă în cazul asistării la un accident de înot este crucială pentru salvarea unei vieţi, iar semnele care vă indică iminenţa înecului sunt: aplecarea capului pe spate; gura deschisă în încercarea de a inhala aer; capul ţinut în apă, cu gura la nivelul apei; lipsa emiterii de sunete; hiperventilaţie şi gâfâială; ochii sticloşi, incapabili să se concentreze; păr peste frunte sau ochi; lovirea involuntară a suprafeţei apei cu braţele.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Ţin minte...
O hotărâre de C.L.din anii 90 parcă chiar Şoani Kiss a prezentat-o la tv prin care scăldatul în Crişu Repede în Oradea e interzis,nu mă refer la pericol că pericol e cam oriunde,dar sigur acea hotărâre,dacă mai e valabilă a vrut să dea un aer mai civilizat urbei.
Postat 02 Iulie 2016, 14:18 de crisan
@vocilebihoreanului29
Esti de toata jena! Sa te muti in Sannicolau de munte ca intarea in strand e numai 3 lei, iar valuri iti fac puradeii din sat. RIP pt acest domn, condoleante familiei.
Postat 01 Iulie 2016, 14:18 de Hoppmester
Ca toată lumea să aibă acces la Aquapark ...
Ar fi nevoie ca plata să aibă loc la ieșirea din incintă , iar plata să fie contorizată în felul următor : Consumul de apă pe om la duș , apoi câte minute a stat omul în apă.La ieșirea din bazin și duș să primească un fel de bon fiscal , o hârtiuță mică.Iar la ieșirea din Aquapark să plătească în funcție de acele hârtiuțe.Practic , omul să plătească doar apa pe care el a consumat-o , indiferent de timpul petrecut
Postat 01 Iulie 2016, 13:58 de vocilebihoreanului29
@vocilebihoreanului29
Exista stranduri accesibile, nu exista educatie. Ca dovada, comentariile tale de cel mai prost gust posibil.
Postat 01 Iulie 2016, 13:41 de trotineta
@vocilebihoreanului
La nici 200m distanta de locul evenimentului exista un strand...(strandul Iosia) care nu se numeste municipal, deci omul putea sa se scalde daca vroia neaparat la strand. Poate fiind pensionar avea si gratuitate...sau vrei sa zici ca asa a vrut sa protesteze fata de aquaparcul construit?
Postat 01 Iulie 2016, 12:43 de Hoppmester
Există Crișul pentru scăldat ...
Dacă am fi avut un ștrand municipal funcțional și accesibil , nu s-ar fi ajuns aici ! Cum au spus mulți bolojeni pe-aici : Du-te și te scaldă în Criș ! BRAVO , criminalilor ! Există o nevoie urgentă pentru un ștrand accesibil pentru populație !
Postat 01 Iulie 2016, 09:59 de vocilebihoreanului29
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON