Senatorul PSD Florian Bodog a lansat un apel la adresa Guvernului pentru o "acţiune rapidă în sprijinul românilor afectaţi de devalorizarea leului în raport cu francul elveţian".
"Îmi exprim sprijinul şi îndemn Guvernul României la acţiune pentru a lua cât mai rapid măsurile necesare pentru a veni în sprijinul populaţiei afectată de devalorizarea leului (RON) în faţa francului elveţian (CHF)", a transmis Bodog într-o informare transmisă presei luni, arătând că, din 2007 şi până în prezent, valoarea francului elveţian s-a dublat.
Astfel, dacă în luna ianuarie 2007, 1 franc elveţian costa 2,07 lei, pe 19 ianuarie 2015, valoarea a crescut la 4,42 lei, ceea ce înseamnă o apreciere de 110%. "Această creştere a fost un şoc pentru numeroase familii, aproape 150.000 de români fiind afectaţi. Sunt cazuri de persoane care s-au împrumutat în perioada 2007 - 2008, plătind atunci 10 milioane de lei vechi rată, iar acum au ajuns să depăşească 2500 de lei, iar soldul să le crească prin raportare la euro", arată senatorul.
Bodog a afirmat că Guvernul are la îndemână două iniţiative legislative aflate deja în dezbaterea Parlamentului, care ar putea transformate rapid în ordonanţă de urgenţă. Guvernul ar trebui să acţioneze imediat şi prompt, a arătat el, date fiind impactul social şi implicaţiile financiar-economice pentru populaţie.
Una dintre soluţiile propuse de Bodog ar fi o Ordonanţă care să legifereze convertirea tuturor creditelor din valută în moneda naţională cu o marjă de maximum 20% în plus sau în minus faţă de valoarea la care s-a acordat creditul. "De altfel, în acest sens, există şi o directivă europeană (2014/17/EC) care prevede că, atunci când există o valută care este supusă deprecierii, iar această depreciere depăşeşte 20% faţă de nivelul iniţial al cursului, trebuie ca statele membre ale UE să intervină pe cale legislativă şi să stabilească plafonări", arată Bodog, care susţine, însă, a doua variantă.
Senatorul spune că ar vota pentru soluţia propusă de UDMR Bihor şi însuşită de toţi parlamentarii bihoreni, inclusiv de el, şi anume legiferarea posibilităţii de convertire a creditelor valutare în lei, la cursul de referinţă din luna contractării creditului. Măsura, arată Bodog, este şi în trend cu măsurile din ţările vecine, ca Ungaria şi Croaţia.
"Mă refer la iniţiativa UDMR Bihor care vizează modificarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credite pentru consumatori în sensul convertirii creditelor valutare în credite în lei, la cursul de referinţă valabil în luna contractării creditului (şi nu ziua conversiei). Doar printr-o astfel de măsură cred că am putea oferi un sprijin real şi semnificativ tuturor celor au contractat credite şi întâmpină dificultăţi în plata obligaţiilor", a arătat Bodog.
În final, senatorul bihorean şi-a exprimat speranţa că "Executivul va acţiona corect şi va respecta dreptul românilor de a-şi converti creditele în moneda naţională", declarându-se convins că "Guvernul condus de către premierul Victor Ponta va veni în ajutorul tuturor românilor sufocaţi de creşterea continuă a ratelor bancare din cauza cursului de schimb instabil şi va reuşi să-i protejeze pe toţi cei aflaţi în nevoie".
Explozia valorii francului elveţian faţă de moneda românească în cursul zilei de joi l-a determinat şi pe deputatul UDMR Bihor Cseke Attila să repete că iniţiativa formaţiunii sale pentru conversia în lei a creditelor contractate în valută trebuie să devină lege cât mai urgent.
Citiţi detalii pe această temă în articolul "Cseke vrea adoptarea cât mai urgentă a proiectului UDMR în sprijinul românilor cu credite în franci elveţieni"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.