P&H INDUSTRIAL EQUIPMENT SRL
CUI: RO 31948183, J40/8309/2013
Sediu: Municipiul București, Splaiul Independenței, Nr. 273, Corp 3, Etaj 3, Sectorul 6
Punct de lucru: Municipiul Oradea, Strada FABRICILOR, Nr. 8, Județ Bihor
Programul Operațional Regional 2014-2020
Axa prioritară 2 - Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii
Prioritatea de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacitaților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor
Cod SMIS: 147969
Denumire proiect: CONSTRUIRE HALĂ DE PRODUCȚIE ȘI BIROURI P+E PARȚIAL
INVITAȚIE DE PARTICIPARE pentru selecția de oferte în vederea realizării de lucrări
P&H INDUSTRIAL EQUIPMENT SRL cu sediul în Municipiul București, Splaiul Independenței, Nr. 273, Corp 3, Etaj 3, Sectorul 6, în calitate de solicitant de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 - Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacitaților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, vă invită să participați cu oferta dumneavoastră de lucrări pentru realizarea unui proiect de investiții cu denumirea “CONSTRUIRE HALĂ DE PRODUCȚIE ȘI BIROURI P+E PARȚIAL”.
Procedura aplicată: Procedura competitivă în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1284/08.08.2016 emis de Ministerul Fondurilor Europene și publicat în Monitorul Oficial nr. 618 din 12.08.2016.
Criteriul de atribuire: atribuirea contractului de lucrări se va realiza în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1284/08.08.2016 (alegerea ofertei cu cele mai multe avantaje pentru realizarea scopului proiectului se va realiza prin prezentarea avantajelor tehnice și financiare care motivează alegerea în raport cu celelalte oferte primite). Contractul va fi atribuit operatorului economic a cărui ofertă prezintă cele mai multe avantaje tehnice și financiare în raport cu celelalte oferte primite și care răspunde cel mai bine realizării scopului proiectului.
Obiectul contractului va consta în: achiziția de lucrări în conformitate cu proiectul tehnic
Tip contract: contract de lucrări.
Termen limită pentru primirea ofertei: 06.07.2021, ora 12:00. Ofertele se vor depune personal sau se vor trimite prin postă/curier. Transmiterea ofertei prin alte mijloace (fax, email, etc.) nu se acceptă și oferta nu va fi analizată.
Termen limită de primire a solicitărilor de clarificări: 28.06.2021, ora 12:00. Cererile de clarificări pot fi solicitate doar în scris și transmise prin poștă, curier sau personal la Punctul de lucru: Municipiul Oradea, Strada FABRICILOR, Nr. 8, Județ Bihor, sau prin email la adresa: nortia2001@ymail.com.
Termen limită pentru transmiterea răspunsului la clarificări: Răspunsul la solicitarea de clarificări se va trimite în maxim 2 zile lucrătoare de la data primirii solicitării de clarificări.
Valabilitatea ofertei: cel puțin 45 zile de la data emiterii acesteia.
Deschiderea ofertelor: 06.07.2021, ora 13:00. După deschiderea ofertelor, în cazul în care există neclarități sau se consideră necesară prezentarea unor informații suplimentare, P&H INDUSTRIAL EQUIPMENT SRL are dreptul de a solicita clarificări suplimentare ofertanților. În cazul în care ofertanții nu răspund acestor solicitări, ofertele respective vor fi descalificate.
Adresa la care se depune oferta: la Punctul de lucru al societății din Municipiul Oradea, Strada FABRICILOR, Nr. 8, Județ Bihor.
Valoarea totală estimată este de: 4,655,000.00 Lei.
NOTA: Prețurile de mai sus nu conțin TVA
Condiții pe care trebuie să le îndeplinească ofertanții:
- Ofertantul trebuie să demonstreze că are în domeniile de activitate înscrise în certificatul constatator emis de ORC, codul CAEN care corespunde cererii de ofertă, și anume 4120 – Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale sau orice alt cod CAEN echivalent activității obiectului licitat.
Pentru a demonstra cerința anterioară, vă solicităm să anexați ofertei următorul document: Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului în original (sau copie legalizată/ copie certificată de conform cu originalul), emis cu cel mult 30 zile față de data depunerii ofertei. Din conținutul acestuia nu trebuie să reiasă înscrieri de mențiuni cu privire la aplicarea legii privind organizarea sau procedura lichidării judiciare (faliment sau insolvență) sau că societatea se află în incapacitate de plată.
- Ofertantul trebuie să demonstreze că respectă regulile privind evitarea conflictului de interese așa cum sunt precizate în OUG Nr. 66/2011 și a situațiilor de excludere.
Pentru a demonstra cerința anterioară, vă solicităm să anexați ofertei o DECLARAȚIE privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 13, 14 și 15 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/ sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare (conform modelului).
Listele de cantități / specificațiile tehnice / termenii de referință (proiectul tehnic) pot fi descărcate în format electronic accesând următorul link: https://bit.ly/3sZqV0l
Instrucțiuni de completare a ofertei/declarațiilor/formularelor solicitate:
- Termenii de referință (proiectul tehnic), împreună cu specificațiile tehnice și listele de cantități sunt obligatorii.
- Orice declarație/formular va fi completat și prezentat doar în original de ofertant, va fi semnat de reprezentatul legal al acestuia (persoana din conducere menționată în certificatul constatator sau echivalentul pentru ofertanții străini) sau după caz, va fi semnat de către o altă persoană împuternicită să reprezinte ofertantul, caz în care va prezenta și împuternicirea acordată acestuia din urmă de către reprezentantul legal al ofertantului.
- Documentele/declarațiile/certificatele emise de terță parte (instituții competente) vor fi prezentate doar în limba română și vor îndeplini una din următoarele condiții de formă: original, copie legalizată sau copie certificată pentru conformitate cu originalul.
- Documentele emise în altă limbă se prezintă în original, copie legalizată sau copie certificată în conformitate cu originalul și vor fi însoțite de traducere autorizată în limba romană, traducerea se va prezenta în original.
Condiții pentru semnarea contractului (inclusiv durata de execuție a acestuia):
- Contractul de lucrări va fi semnat doar cu ofertantul desemnat câștigător.
- Daca ofertantul câștigător nu semnează contractul în termenii stabiliți în scrisoarea de informare cu privire la rezultatul procedurii de achiziție, beneficiarul va relua procedura de achiziție.
- Contractul de lucrări trebuie să menționeze datele de identificare ale celor 2 părți semnatare (identificarea administrativă și identificarea financiară, sediu social, telefon, fax, email, cod unic de înregistrare, bancă, cont bancar, persoana semnatară, date contact), obiectul contractului, valoarea, documentele contractului, durata de execuție a contractului și condițiile contractuale. Contractul trebuie sa fie semnat de ambele părți, să aibă număr și dată.
- Contractul trebuie să fie valabil pe o perioadă suficientă încât să se permită implementarea proiectului în conformitate cu datele din cererea de finanțare, și cu documentele anexate acesteia.
- Termenul de execuție a lucrărilor este de maxim 7 luni de la data semnării contractului de lucrări. Lucrările se vor executa la următoarea adresă: Municipiul Oradea, str. Beothy Odon, Nr. Cad. 193038, CF Nr. 193038, Jud. Bihor, Romania.
- Contractul și anexele sale vor fi întocmite în 2 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.
Plata prețului contractului se va realiza astfel:
- Achizitorul nu acorda avans executantului.
- Plățile se vor face pe tranșe, la cererea executantului (antreprenorului), la valoarea lucrărilor executate conform contractului, după aprobarea acestora de beneficiar.
- Executantul se obligă să constituie garanția de bună execuție a contractului în cuantum de 5% din valoarea contractului, fără TVA. Garanția de bună execuție se va constitui prin rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale. Achizitorul se obligă să restituie garanția de bună execuție astfel: 70 % din aceasta va fi rambursată în termen de 14 zile de la data de recepției la terminarea lucrărilor contractului, iar restul de 30% la expirarea perioadei de garanție, pe baza procesului verbal de recepție finală.
- Perioada de garanție acordată lucrărilor va fi de minim 24 luni.
Soluționarea contestațiilor: orice ofertant nemulțumit de rezultatul procesului de adjudecare, are dreptul de a depune o contestație. Contestațiile se vor trimite în limba română sau însoțite de o traducere autorizată în limba română. Contestațiile pot fi depuse doar în scris și transmise prin poștă, curier sau personal la Punctul de lucru: Municipiul Oradea, Strada FABRICILOR, Nr. 8, Județ Bihor. Termenul de așteptare în vederea depunerii eventualelor contestații este de 2 zile de la transmiterea notificărilor cu privire la rezultatul procedurii. In caz contrar, contestațiile nu se vor lua în considerare. Contestațiile se vor analiza și soluționa în maxim 5 zile de la primirea acestora, prin întocmirea unui raport de soluționare a contestațiilor. Comisia de evaluare a contestațiilor are dreptul de a solicita clarificări din partea contestatarului, caz în care perioada de soluționare poate fi prelungită cu perioada de solicitare și primire a acestor clarificări.
ATENȚIE: Nerespectarea de către ofertant a oricăreia dintre cerințele din această documentație (neprezentarea documentelor, sau prezentarea parțială a acestora, sau a informațiilor solicitate, sau forma solicitată) poate duce la respingerea ofertei din procesul de selecție a ofertei câștigătoare.
Pentru informații suplimentare vă puteți adresa la P&H INDUSTRIAL EQUIPMENT SRL la Punctul de lucru: Municipiul Oradea, Strada FABRICILOR, Nr. 8, Județ Bihor sau prin email la adresa: nortia2001@ymail.com.
Persoana de contact este Dl. PLOSCARIU FLORINEL cu funcția de administrator, tel. 0722621715, e-mail: nortia2001@ymail.com
Așteptam oferta dumneavoastră, până la termenul limită menționat anterior, la adresa indicată.
Vă mulțumim anticipat.
Reprezentant legal,
PLOSCARIU FLORINEL
Data: 25.06.2021
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.