Lideri din turnători: Atât Marian Munteanu, cât şi Miron Cozma au fost informatori ai Securităţii!

Dezvăluiri de senzaţie ale ziarului Adevărul, despre două personaje de seamă ale istoriei postrevoluţionare româneşti. Atât Marian Munteanu, liderul studenţilor din Piaţa Universităţii, „Golanul” cu care se identificau milioane de români anti-comunişti, cât şi Miron Cozma, liderul minerilor care, la solicitarea lui Ion Iliescu, a curmat prin violenţe mişcările de protest civice din 1990, au fost, de fapt, informatori ai Securităţii comuniste.

 „Ioan” pe urmele portughezului

Deşi a negat toată viaţa, Marian Teofan Dragoş Munteanu a semnat, totuşi, în 28 martie 1988, un angajament cu fosta Securitate, primind numele conspirativ „Ioan” după ce a acceptat racolarea de către ofiţeri. Dezvăluirea aparţine ziarului Adevărul, care a studiat dosarul de la CNSAS al lui Munteanu.

„Subsemnatul Munteanu Marian Teofan-Dragoş, născut în data de 19.06.1962, fiul lui Vladimir şi al Mariei, student la Facultatea de Filologie, domiciliat în Bucureşti, mă angajez să sprijin în mod organizat şi secret organele de securitate. Mă angajez, totodată, ca în activitatea mea să dau dovadă de sinceritate şi corectitudine şi să nu fac cunoscut nimanui, indiferent de gradul de rudenie sau prietenie, nimic în legătură cu această activitate. Datele pe care le voi furniza le voi semna cu numele de Ioan”, aşa suna angajamentul.

Sarcina secretă pe care o avea de îndeplinit „Ioan” era să-l urmărească pe un lector portughez, profesorul lui la facultate, cu care se afla într-o relaţie apropiată, şi pe care securiştii români îl numeau „obiectivul «Jean»”, dascălul fiind bănuit că ar fi fost spion al serviciilor secrete din Portugalia. Tot pe lista lui Munteanu, cu persoane despre care ar fi putut da informaţii Securităţii, mai sunt trecuţi şase studenţi străini.

Conform dosarului de la CNSAS al lui Marian Munteanu, acesta a scris prima notă informativă sub numele „Ioan” la scurt timp după momentul semnării angajamentului de colaborare cu Securitatea. Într-o informare din 19 aprilie 1988, avându-l ca subiect pe lectorul portughez, Munteanu descria orarul acestuia la Universitate, făcând şi un capitol amănunţit cu datele personale ale dascălului, în care se precizează inclusiv că acesta „se pare că nu întreţine relaţii prea bune cu mama copiilor, fapt ce constituie unul dintre motivele care l-au determinat să lucreze în afara Portugaliei. Alt motiv este dorinţa de a câştiga bani pentru asigurarea viitorului copiilor săi”.

În 6 iunie 1988, „Ioan” mai scrie o notă informativă, de data asta despre doi profesori români de la Filologie, dar şi despre un student american. Despre unul dintre dascăli, spunea că „are relaţiile rigide cu studenţii, impersonale, mecanice”, că este „sever, corect, puţin vanitos, cu un tip temperamental flegmatic”. Despre cel de-al doilea dascăl, pe care îl descrie ca fiind „complexat şi orgolios”, spune că are „relaţii cordiale cu lectorul portughez, cu care se vizitează”. Referitor la studentul din SUA, „Ioan” susţine că acesta are „relaţii limitate cu colegii de grupă. În general este izolat. Probabil tip de temperament flegmatic (sau, eventual, melancolic)”.

Între PCR...

În anul Revoluţiei, 1989, în 24 februarie, „Ioan” revine cu o nouă notă informativă din care reiese că profesorul din Portugalia avea probleme cu regimul comunist din România şi că „din cele relatate de el, reiese că în urma unor contacte între forurile competente român şi portughez nu s-a ajuns la o înţelegere cu privire la condiţiile de funcţionare a lectoratului de limba portugheză din cadrul Facultăţii de Filologie Bucureşti. Drept urmare, contractul lectorului nu a fost reînnoit”. „Ioan” mai precizează că profesorul părăsise Bucureştiul în 20 februarie, amintind că s-a întâlnit personal cu el, însă „în timpul întrevederilor nu s-au discutat probleme deosebite”.

În nota din subsolul acestei informări, oamenii Securităţii se întreabă dacă, odată cu plecarea lectorului portughez din România, mai trebuie continuată colaborarea cu „Ioan”: „Ce facem cu sursa? Să-l plasăm la lectorul italian şi în acest sens să discutăm cu el în prealabil?”. „Pactul” lui Marian Munteanu cu Securitatea încetează, însă, în 2 martie 1989, după aproape un an de când îşi luase în scris angajamentul de colaborare. Acest lucru apare într-un raport al Ministerului de Interne, în care se precizează că Munteanu „pe timpul colaborării cu organele noastre, a avut un aport bun, sesizând aspecte de interes operativ referitoare la obiectivul nostru «Jean». În prezent, Munteanu Marian Teofan Dragoş a devenit membru PCR. Propun încetarea legăturii cu numitul”. Propunerea se aprobă a doua zi, în 3 martie 1989.

... şi Petre Ţuţea

Un an mai târziu, la doar două luni după ce „pactul“ lui cu Securitatea se încheiase, Marian Munteanu, student în anul al II-lea la Filologie, a fost interogat de „săgeţile“ lui Ceauşescu cu privire la relaţia apropiată pe care el o avea cu cu filosoful Petre Ţuţea şi care erau opiniile bătrânului despre oameni şi fapte. De data aceasta, Munteanu, care nu mai era sursă a Securităţii, dă două declaraţii, în 12 şi 15 mai 1989, ambele atasate în dosarul „Ioan“ păstrat la CNSAS, în care nu are cuvinte tocmai măgulitoare despre cel care părea mentorul său. 

Marian Munteanu notează câteva „idei sau atitudini nocive” ale lui Petre Ţuţea, printre care „atitudinea faţă de sistemul socialist, punând pe primul loc monarhia constituţională; tendinţa sa militaristă, de a privi războiul ca pe un rău necesar; tendinţa de a desconsidera un mare număr de popoare, etichetările rapide (ruşii, germanii, americanii, ungurii sunt tâmpiţi, Elveţia e o cooperativă etc); îngăduinţa cu care-i privea uneori pe dizidenţi”.   

În ultimele paragrafe ale acestei declaraţii, studentul de atunci Marian Munteanu explica şi care este poziţia sa în legătură cu ideile lui Petre Ţuţea, aducând aproape un elogiu sistemului socialist al României de atunci. Mai mult, critica destul de aspru valorile în care „Bătrânul” credea şi-i condamna vehement pe dizidenţi. 

„Viabilitatea sistemului socialist este dincolo de orice discuţie. Istoria şi realitatea contemporană o dovedesc cu prisosinţă. Pentru România, socialismul înseamnă independenţă, integritate naţională, dezvoltare economică. Aşa-zisa poziţie a monarhiei constituţionale aparţine unei epoci istorice definitiv încheiate, referirea la monarhie în condiţiile de astăzi este mai mult decât anacronică, este ridicolă”, preciza, în aceeaşi declaraţie, Marian Munteanu, cel care, după aproape un an, avea să devină liderul din Piaţa Universităţii.

DJ în comunism

Pe acelaşi calapod s-a desfăşurat, cu un deceniu înainte şi racolarea viitorului lider al minerilor, Miron Cozma, de către Securitate. Ziariştii de la Adevărul au consultat şi dosarul acestuia de la CNSAS, descoperind că, între 7 septembrie 1977 şi 20 decembrie 1983, subinginerul Cozma, care primise numele conspirativ „Paul“, avea sarcina să spună Securităţii atât informaţii personale despre colegii săi din mină, cât şi date de natură economică din minele în care lucra.

Cozma a semnat angajamentul de bunăvoie, ba chiar, înainte de acest moment, intrase deja, de ceva timp, în legătură cu ofiţerul care avea să-l recruteze, căruia îi oferea, „din proprie iniţiativă“, informaţii, semnate cu „Paul - candidat la recrutare“.

„Subsemnatul Cozma Miron, născut în 25 august 1954, în localitatea Derna, judeţul Bihor, fiul lui Gheorghe şi al Ana, cu domiciliul în Lonea, mă angajez să sprijin şi să informez organele de Securitate în activitatea lor, în mod secret şi organizat, pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor îndreptate împotriva securităţii statului, precum şi combaterea oricăror manifestări care afectează interesele orânduirii noastre socialiste, mă angajez să depun eforturi susţinute pentru căutarea informaţiilor ce interesează securitatea statului şi furnizarea lor la timp prin sistemul de legătură ce va fi stabilit”, aşa începea angajamentul semnat de Miron Cozma.

Atuul lui Cozma - stagiar la Întreprinderea Minieră Bărbăteni - în faţa Securităţii a fost şi faptul că era „rockerul DJ“ din Valea Jiului, atrăgând, în acest fel, mulţi oameni în jurul lui. Printre calităţile lui Miron Cozma, raportul de racolare din 6 septembrie 1977 precizează: „Inteligent, înzestrat cu o gândire logică, limbaj cursiv, candidatul dovedeşte calităţi pentru munca informativă. Deşi nou angajat al întreprinderii, într-un timp relativ scurt a reuşit să-şi formeze un cerc larg de relaţii în rândul tinerilor. În acest sens a fost avantajat de faptul că se ocupă - din pasiune - de discoteca oraşului Lupeni. În această calitate, organizează periodic audiţii muzicale la care participă, de regulă, un mare număr de tineri, în majoritate, angajaţi la întreprindere cu candidatul”. 

Poveşti din mină

Drept urmare, la doar o lună de la una dintre cele mai ample mişcări de protest ale minerilor din Valea Jiului, din perioada comunistă (grevă care a avut loc între 1 şi 3 august 1977), Miron Cozma „s-a declarat de acord cu propunerea ofiţerului de a colabora în mod sistematic şi organizat cu organele de securitate“, şi a făcut-o cu sârg în anii ce au urmat. De-a lungul celor şase ani de colaborare cu fosta Securitate, „Paul“ a scris mai multe note informative, în general legate de probleme de producţie, comportamente neadecvate, abuzuri ale unor persoane din conducere, dar şi acte “vânate” de regimul comunist.

În 10 martie 1978, de pildă, „Paul“ scrie şi semnează o altă notă, prin care transmite Securităţii că muncitorii de la I.M. Bărbăteni erau deranjaţi că fuseseră penalizaţi la salariu: „Informez că electricienii şi lăcătuşii din cadrul sect I de la IMB sunt nemulţumiţi din cauza penalizării pe luna februarie. Astfel, lăcătuşii R., D., S. s.a. au afirmat că nu are rost să se mai omoare cu munca pentru că oricum sunt penalizaţi“.

În 9 august 1979, „Paul“ revine cu o nouă notă informativă, în care se precizează că „starea de spirit în rândul muncitorilor de la I.M. Lonea (unde fusese transferat şi cu serviciul, dar transmis ca sursă şi de Securitate, de l aun ofiţer la altul – n.r.) este bună, nu s-au înregistrat persoane predispuse la iniţierea unor acte de dezordine“. Totuşi, mai susţinea „Paul“ în aceeaşi notă, existau şi câteva probleme cauzate de nişte angajaţi: „activitatea de protecţia muncii este necorespunzătoare, în schema sectorului sunt 3 subingineri care intră foarte rar în mină, necunoscând situaţia lucrărilor din cadrul sectoarelor de producţie“. 

În 4 iulie 1980, „Paul” dă dovadă de mai mult randament în munca de sursă a Securităţii, astfel că scrie şi semnează nu mai puţin de trei note informative, toate despre colegi de-ai lui de la I.M. Lonea. Una dintre ele face referire „la numitul I.A., electrician în cadrul sect III, fiind cunoscut în cadrul sectorului că face parte din secta «martorii lui Iehova»! La serviciu îşi rezolvă în condiţii bune sarcinile ce-i revin, nu absentează nemotivat. În discuţiile cu personalul de la sect. III se abţine în general să facă comentarii de nuanţă iehovistă. Este un element închis, având puţini prieteni. Este în relaţii bune cu lăcătuşul B.L., care face parte din secta penticostală. Sursa nu cunoaşte anturajul lui I.A, deoarece se fereşte să fie văzut cu alte persoane în societate“, etc. etc.

Şi Cozma şi-a încheiat cariera de turnător la fel ca Munteanu, graţie intrării ca membru în Partidul Comunist, iar membrii de partid nu puteau fi păstraţi în reţeaua de informatori ai Securităţii. În 20 decembrie 1983, încetează colaborarea cu sursa „Paul“. Lt. Maj. H.M., cel care a întocmit raportul, precizeazând următoarele: „În perioada scursă de la recrutare şi până în prezent, colaboratorul a furnizat un număr însemnat de materiale informative, care au fost exploatate la momentul potrivit şi în baza cărora au fost întreprinse măsuri specifice muncii de securitate în cadrul obiectivelor economice. Din luna octombrie 1983, susnumitul a devenit membru PCR, fapt pentru care propunem abandonarea colaboratorului şi folosirea lui în continuare ca sursă, cu aprobarea organelor de partid“.

Nu şi nu…

Atât liderul Pieţei Universităţii cât şi cel al ortacilor care au desfiinţat-o au avut aceeaşi reacţie în faţa dezvăluirilor legate de relaţia cu Securitatea: negarea, în ciuda evidenţelor.

„Nu, nu, nu am colaborat cu Securitatea. Ce să vă mai spun? Cu cine n-am mai colaborat? De câte ori să vă spun? Spun asta de-o viaţă întreagă. Dimpotrivă, eu am luptat contra Securităţii, iar asta în momente în care era greu să lupţi. Da?”, spune Marian Munteanu, ameninţând cu justiţie.

De altfel, în prezentarea vieţii lui, publicată şi pe www.munteanu.ro, se menţionează, mai mult, că în anii 1988 - 1989, a fost „arestat şi interogat în mai multe rânduri, fiind învinuit de propagandă creştină, ostilă ideologiei marxiste, principala acuzaţie fiind aceea de discipol al gânditorului Petre Ţuţea. În pofida presiunilor şi ameninţărilor, refuză să colaboreze cu Securitatea şi nu semnează niciun angajament de acest tip”.

Şi Miron Cozma a negat colaborarea cu fosta Securitate, menţionând că el a fost bătut de securişti şi a avut arest la domiciliu în 1977, după evenimentele din august, când a avut loc greva minerilor. „În ’77, eu l-am arestat pe Ceauşescu. Eu, angajament? Nu auzi că eu nu am fost membru de partid? Ce, naiba, nu pricepeţi? Eu sunt rocker. Am eu angajament la Securitate? Din 1978, eu am devenit inginer Producţie la Mina Lonea. Întreabă-l câtă bătaie a luat de la mine primul secretar de acolo. În faţa mea nu mişca nimeni pe vremea lui Ceauşescu. Eu n-am avut niciodată vreo relaţie cu Securitatea… Astea sunt invenţii scriptice ale unora. Ale Securităţii, pentru că, repet, eu nu aveam relaţii cu Securitatea. Eu n-am fost niciodată membru de partid. Încă mi-am bătut joc de ei, de comunişti", a spus Cozma.

No comment

Dintre reacţiile la dezvăluirile zarului Adevărul privind colaborarea cu Securitatea a celor doi lideri, cea mai interesantă a fost cea a lui Virgil Măgureanu, un alt reprezentant al puterii din acea perioadă, din postura de şef al Serviciului Român de Informaţii, care s-a arătat deranjat de subiect, în stilul său propriu.

„Nu aş dori să comentez în niciun fel aceste informaţii. În plus, mă aflu în trafic şi nu am voie să vorbesc. Comit o infracţiune în momentul acesta, mă văd nevoit să închid telefonul”, a spus fostul şef al SRI.

Măgureau s-a aflat la conducerea SRI între 1990 şi 1997, fiind cel care a preluat, practic, conducerea Securităţii ceauşiste, pe care a rebotezat-o în urma unei presupuse reforme. Ulterior evenimentelor din vara lui 1990, Virgil Măgureanu a recunoscut că ofiţeri din SRI-ul pe care îl conducea au fost implicaţi în Mineriada din 13-15 iunie, afirmând că aceştia au acţionat pe cont propriu.