URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Martie 2017, 16:54

Daniel Constantin rămâne fără funcţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Daniel Constantin va rămâne fără funcţia de ministru al mediului, dar şi fără cea de vicepremier, a decis Coaliţia de guvernare, după ce ALDE i-a retras sprijinul politic co-preşedintelui formaţiunii.

Potrivit Digi24.ro, după şedinţa din Coaliţie, premierul Sorin Grindeanu a declarat că a fost anunţat de ALDE de decizia de retragere a sprijinului politic pentru Daniel Constantin şi că va înainta preşedintelui propunerile făcute de ALDE. 

"O să înaintez azi către Administraţia Prezidenţială propunerile ALDE pentru noii miniştri. Demersul este unul normal, fiind un guvern politic", a spus prim-ministrul.

Referitor la nominalizarea Graţielei Gavrilescu pentru funcţiile de ministru al Mediului şi vicepremier, Sorin Grindeanu a a atras atenţia că Gavrilescu a mai ocupat fotoliul de la Mediu în Guvernul Ponta şi a precizat că are şi "experienţă" şi "sprijin politic". 

Deoarece Graţiela Gavrilescu este, în prezent, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, ALDE a propus să fie înlocuită de senatorul Viorel Ilie. 

Daniel Constantin le-a spus jurnaliştilor că şi dacă va rămâne fără funcţii el va rămâne în ALDE. "Rămân în ALDE. Ceea ce se întâmplă încalcă orice regulă a democraţiei, orice regulă a liberalismului. Ceea ce face domnul Tăriceanu nu va face bine acestei formaţiuni. Uitaţi-vă ce decizii s-au luat ieri, ştiţi cum este într-un partid, când este un lider ca domnul Tăriceanu care în fiecare zi scoate la înaintare relaţia foarte bună pe care o are domnul Dragnea, bineînţeles că se aliniază. S-au luat decizii în necunoştinţă de cauză. Se dorea încă de la început, de când s-a format această coaliţie de guvernare ca doi oameni să ia deciziile. Să nu credeţi că a luat domnul Tăriceanu acum o decizie fără să aibă acordul domnului Dragnea. Asta nu înseamnă că am o problemă cu domnul Dragnea. Problema mea este cu domnul Tăriceanu, că de fiecare trebuie să obţină acordul...", a spus Daniel Constantin. 

După cum se ştie, liderii ALDE au decis, duminică, să îi retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin, co-preşedintele formaţiunii. În consecinţă, acesta ar putea rămâne fără funcţia de vicepremier şi ministru al Mediului. De altfel, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că, luni, o va propune pe Graţiela Gavrilescu pentru funcţiile de ministru al Mediului şi vicepremier.

Conflictul din interiorul ALDE a luat amploare în urmă cu o săptămână. Daniel Constantin l-a acuzat pe Călin Popescu Tăriceanu că a convocat congresul formaţiunii într-o şedinţă în care şi-a chemat doar apropiaţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
asa o fi?
eu cred ca sprijinul politic i l-a retras Felix Motanul.
Postat 27 Martie 2017, 17:51 de Kid
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON