URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Octombrie 2011, 10:29

Bani ungureşti, la popă reformat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De la începerea anului şcolar, Salonta şcolară s-a divizat etnic, iar la mijloc nu sunt doar dorinţele separatiste ale unor minţi înfierbântate, ci şi ceva bani veniţi din Ungaria. Puţină lume ştie, dar Ministerul Educaţiei din ţara vecină dă 200 de lei anual fiecărui copil din România care urmează o şcoală în limba maghiară, printr-o fundaţie, sub forma unui ajutor pentru rechizite.

Cum banii sunt ochiul dracului, iar ochiul dracului n-are nici miros, nici etnie, pe fir a intrat şi preotul reformat, acesta cerând părinţilor maghiari din Salonta să "doneze" în contul bisericii biştarii veniţi din Ungaria.

Revoltaţi că banii micuţilor riscă să ajungă în hrăpăreaţa cutie a milelor, părinţii au refuzat cu indignare, aducând-şi aminte de nemuritorul proverb românesc: "Frate, frate, dar brânza-i pe bani". În final, popa a zis pas, dar ruşinica tot rămâne!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
unguru, popa unguresc, banul si obrazul
din directia asta, vorba aia "nimic nou sub soare". nu mai pun deloc problema civismului ... amagiti cu niste maruntis, isi pierd complect mintile.
Postat 05 Octombrie 2011, 06:08 de nail
baniu
baniu vorbeste hey
Postat 05 Octombrie 2011, 05:55 de torbanu
banu
Banii vorbesc
Postat 04 Octombrie 2011, 22:53 de turbanu
prostie crasa
aproape intotdeauna cei care instiga la izolare, la primitivism o fac pt BANI! fraierii pun botul si isi ingroasa obrazul.
Postat 04 Octombrie 2011, 02:42 de banul,unguru si popa
Isi permit
Isi permit sa dea pentru ca au elevi putini pe cand la noi is mai multi.
Postat 03 Octombrie 2011, 22:13 de Don
BRAVO BIHOREANU\\'
REGRET SINCER CELE SPUSE CU RAUTATE....DAR....UNGURII RAMAN UNGURI...IN VECI
Postat 03 Octombrie 2011, 20:39 de romanul complicat
BRAVO BIHOREANU\'
DE CATE ORI V-AM SESIZAT PE ACEST SITE DE NEREGULILE DIN COMUNA SALONTA, NAGYSZALONTA...PARDON ORASU' SALONTA...ZICETI? ELEVII DIN CENTRU AU FOST MUTATI CU FORTZA...CU ACORDUL AUTORITATILOR IN GRAJDUL DIN LICEUL NATIONAL ARANY MUTHER FUCKER JANOS....
Postat 03 Octombrie 2011, 20:37 de romanul complicat
BRAVO BIHOREANU'
BAI, VOI DE LA BIHOREANU' SINCER, SUNTETI SURZI, MUTI SAU...ORBI? ORI...P.R.O.S.T.I...
Postat 03 Octombrie 2011, 20:34 de romanul complicat
discriminare
Fundatie poftim si la noi, Igen tessek sa stii ca si la piramidarie se invata maghiara !
Postat 03 Octombrie 2011, 20:24 de pixolomini
Asa a invatat de la sef, de la tokes !
Cum e pastorul, asa-i si turma ! Proverb unguresc, avandu-si obarsia in lunga perioada petrecuta in stepele Asiei !
Postat 03 Octombrie 2011, 14:41 de pinonel
pacat
Credeti ca avea dreptate bietul domn preot reformat : Sa dai pomana la toti care fie ca au fie ca nu au primesc pentru ca urmeaza o scoala maghiara este un pacat PENTRU CA MAI EXACT TREBUIE SA AJUTI NUMAI LA SARACI. Asa fundatie asa prestatie asa predestinatie. Si asa deviatie : In loc de bani marfa scolara ca banul este pentru zarafii din templu, pacat, mare pacat...
Postat 03 Octombrie 2011, 11:16 de p
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON