URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Iunie 2013, 22:21

Anarhie în Turcia: Un protest al ecologiştilor s-a transformat într-o luptă de stradă împotriva premierului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mii de manifestanţi au ocupat, sâmbătă, o piaţă din centrul Istanbulului, determinând autorităţile să se retragă, după ce un protest faţă de un proiect imobiliar aprobat de Guvernul turc, care prevede tăierea a 600 de arbori, a degenerat în adevărate lupte de stradă.

Zeci de persoane au fost rănite vineri în confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine, iar sâmbătă dimineaţa forţele de ordine au folosit tunuri de apă şi gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor din Piaţa Taksim, care au aruncat, la rândul lor, cu sticle şi pietre în forţele de ordine.

Sâmbătă după-amiază, miile de manifestanţi au determinat autorităţile să se retragă din piaţa Taksim, mai cu seamă că proteste similare au început deja şi în Ankara, capitala Turciei. Toate manifestaţiile sunt acum îndreptate împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, criticat pentru politicile cu caracter islamist.

Conform celui mai recent bilanţ, zeci de persoane au fost rănite în confruntările dintre protestatari şi forţele de ordine. Printre persoanele rănite se numără şi un parlamentar, Sirri Süreyya Önder, atins în umăr de un proiectil cu gaze lacrimogene tras de poliţie.

Preşedintele ţării, Abdullah Gul, a făcut sâmbătă un apel la "bun-simţ" şi "calm". "Avem cu toţii obligaţia de a fi responsabili în contextul protestelor, care au atins un nivel îngrijorător", a spus şeful statului.

Totodată, premierul Recep Tayyip Erdogan a somat protestatarii din Istanbul să înceteze confruntările cu forţele de ordine, subliniind că nu va renunţa la controversatul proiect. Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mişcări islamiste.

Săptămâna trecută, Parlamentul turc a aprobat o lege care interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în intervalul orar 22.00 - 6.00, o situaţie care a nemulţumit tinerii turci.

Acuzat de atitudine islamistă, Erdogan a dat asigurări că este determinat să respecte caracterul secular al statului turc.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5879 RON
  • 1 EUR = 4.9751 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON