URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Octombrie 2013, 20:05

Alternativă la zacusca de la mama: Cantina studenţească s-a redeschis (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Închisă de mai bine de un an, cantina studenţească din campusul Universităţii din Oradea s-a redeschis marţi. După ce, în vara anului trecut, firma care administra cantina, Costdul Students Place, a fost evacuată de conducerea instituţiei pentru neplata chiriei şi a utilităţilor, Select Catering, noua firmă care administrează localul în urma unei licitaţii, le-a dat studenţilor orădeni de mâncare.

Chiar dacă bucătăria nu a fost încă pusă în funcţiune în cadrul localului, firma Select Catering aduce în cantină mâncarea deja gătită, aşa că studenţii pot mânca o masă caldă.

Preţul unui meniu zilnic este de 9 lei. Dacă preferă alte mâncăruri decât cele din meniul zilei, tinerii pot să aleagă din restul mâncărurilor la preţ întreg. Marţi, de pildă, puteau să-şi cumpere o supă de roşii cu 3 lei, 100 de grame de cartofi piure cu 1,25 lei ori 100 de grame de toros de porc cu 2,5 lei.

Lucrările de renovare a cantinei vor dura încă aproximativ o lună, în prezent fiind aproape gata doar sala de mese propriu-zisă. La parterul clădirii, firma urmează să amenajeze bucătăria, dar şi o cafenea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
vidican alina
Si Vidican Alina lingau la PNL.SELECT CATERING e afacere de PNL-isti.
Postat 02 Octombrie 2013, 22:14 de tonii
mancare
Degeaba faceti reclama astora, mancare ca la Ziga-Zaga nu are nimeni. Aloha !
Postat 02 Octombrie 2013, 21:34 de gigel frone studentu
Meniu
@Pole Position: pai daca vrei sa mananci ieftin iei si tu meniul zilei, daca nu scoti banu`.Firma de catering face o afacere aici nu fapte caritabile. :)
Postat 02 Octombrie 2013, 18:21 de Dorel
cata rautate!!!
cata rautate la unele persoane!!! Ati fost macar sa vedeti ce mancare buna are selectul??si nu doar buna ci mereu proaspata si in fiecare zi tot alte bunatati, pe langa asta cine mai ofera asa mancare buna la preturi asa mici?? va spun eu, nimeni! Decat sa comentati aiurea in nestire, mai bine mergeti si convingeti-va siguri de mancarea de la Select, de preturi si de tot.
Postat 02 Octombrie 2013, 18:01 de gabi
triple isn't better
Draga Alina era suficient sa pui reclama o singura data, Draga Alina era suficient sa pui reclama o singura data, Draga Alina era suficient sa pui reclama o singura data!
Postat 02 Octombrie 2013, 15:06 de :) :) :)
hai sictir :P
asta vidican alina cre ca e chiar patronii de la select dupa ce se mai felicita aci :)))))
Postat 02 Octombrie 2013, 14:57 de mai ponderat putin
Felicitari!
Felicitari conducerii firmei Select Catering pentru curajul de a schimba lucrurile in bine in domeniul serviciilor! Serviabili si prompti gasind mereu Solutia potrivita pentru oricine! Bravo Leontinei si sotului ei!
Postat 02 Octombrie 2013, 07:57 de vidican alina
vrajeala selecta
astia de la Select sunt cei mai mari tzepari, se vede si din "articol" desi "autoarea" se face ca ploua: preturile sunt date la suta de grame, nu la portie !!! daca faceti socoteala atent, un pranz poate ajunge aproape 20 de lei ! dar micul dejun si cina ? In fine, sa punem un total de 40 de lei pentru cele trei mese pe zi: deci un student care maninca zilnic la "cantina cu preturi ieftine, pt. studenti" de la Universitate ar trebui sa scoata din buzunar 880 de lei pe luna fara sambata sau duminica !? Pai dar studentul nu mananca sambata si duminica ? ba da ! Eeee, dragi studenti, atunci ar trebui sa dati vreo 1.200 de lei pe luna ca sa mancati la "cantina cu preturi ieftine pt. studenti" pe care firma Select Catering a "castigat-o" la simulacrul de licitatie facut de universitatea, ca doar patroana de la Select e membra PNL si pretena la catarama cu madam Florica Checheres, marea derutata... pardon, deputata ! Pai ce p... mea de studenti au 1.200 de lei pe luna numa pt. mancare ? Mai bine sta cu chirie decat sa le dea tzeparilor de la Select atatia bani pe cartofi, varza cu carne si supa de rosii (tare "consistent" meniul asta !).
Postat 02 Octombrie 2013, 07:51 de Pole Position
meniul e cel de pe site?
oricine poate manca la cantina universitatii sau doar studentii? trebuie o legitimatie pt asta? meniul zilnic este cel afisat si e site-ul firmei select catering? daca stie cineva raspunsurile, va rog sa ne spuneti si noi -- eventual chiar si cineva de la firma de catering... ps - mancarea este foarte buna, proaspata, in special supa crema de conopida si mamaliguta cu peste si sos de lamaie!
Postat 01 Octombrie 2013, 23:05 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON