URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 August 2015, 12:01

Tinerii handbalişti tricolori au pierdut la Oradea jocul al treilea cu naţionala Austriei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa de handbal masculin juniori U19 a României a pierdut, sâmbătă seara, cel de-al treilea joc de verificare pe care l-a susţinut la Arena Antonio Alexe din Oradea, în compania selecţionatei similare a Austriei.

Deşi au încercat să se impună în acest joc, după ce au fost învinşi în cel de-al doilea meci, de joi, tinerii handbalişti tricolori au fost surprinşi însă de o echipă mult mai organizată, care a greşit foarte puţin şi care s-a impus din nou, de data aceasta cu scorul de 29-27.

Cei care au marcat primii au fost jucătorii români, care au condus cu 2-0, numai că austriecii au revenit foarte bine şi au răsturnat situaţia, ajungând să conducă ei cu 8-3. Acest avans de cinci goluri luat de oaspeţii dovedindu-se a fi decisiv, astfel că până la pauză tricolorii nu s-au mai putut apropia foarte mult pe tabelă faţă de adversar, cel mai strâns scor devenind în acest interval de timp 10-13, în minutul 22, pentru ca în final, Austria să câştige prima repriză cu 17-11.

Repriza a doua a fost ceva mai echilibrată, cu echipa României începând şi terminând mai bine această parte a disputei. După pauză românii au marcat din nou primii, apoi s-a mers cap la cap, fiecare echipă marcând câte un gol, în acest fel minutul 40 a consemnat scorul 21-16 pentru austrieci. Partida a continuat apoi să fie echilibrată, până prin minutul 50, când oaspeţii au început să se desprindă, conducând la un moment dat cu scorul de 25-18.

Totuşi, finalul de meci a aparţinut elevilor antrenorului Narcis Cîtu, care au avut o revenire spectaculoasă şi de la 22-28 s-au apropiat de adversar până la două goluri, scor 27-29, scor cu care s-a încheiat jocul.

Din echipa României, principalul marcator a fost şi de această dată Dragoş Hanţaru, autor a 6 goluri. El a fost urmat de Răzvan Drăgan, Daniel Susanu şi Cătălin Fodorean, cu câte 3 reuşite. De partea cealaltă, de la austrieci, principalii marcatori au fost Felix Fuchs, autor a 6 goluri şi Igor Vuckovic, cu 5 reuşite. Şi de această dată, o foarte bună prestaţie din echipa Austriei a avut-o coordonatorul de joc Maximilain Nicolussi Moretto.

De remarcat însă că la această acţiune de la Oradea, antrenorului Narcis Cîtu i-a lipsit câţiva jucători de bază ai echipei, care au fost lăsaţi la echipele de club, care se pregătesc de debutul campionatului de seniori.

"Am început destul de bine, după care am început să jucăm individual, n-am mai jucat colectiv şi s-au făcut din nou cam aceleaşi greşeli în ceea mai mare parte a disputei, care s-au făcut şi-n cel de-al doilea joc. De aici a rezultat această cursă de urmărire după echipa Austriei. Ei sunt o echipă mai mică de talie, o echipă care este foarte îndemânatică, gândesc foarte bine atacul, sunt foarte agresivi în apărare, lucruri pe care noi nu le avem deocamdată", a declarat pentru Bihoreanul, după joc, antrenorul echipei României, Narcis Cîtu.

Astfel, din cele trei partide disputate în această săptămână la Oradea între naţionalele de juniori ale României şi Austriei, echipa tricoloră şi-a adjudecat un singur meci, primul, cu 33-32 şi le-a cedat pe următoarele, cu 27-33 şi 27-29.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON