URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 07 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Mai 2012, 23:05

Noul preşedinte al Franţei este Francois Hollande

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele ales al Franţei, Francois Hollande, a obţinut 51,62 la sută din voturile exprimate, faţă de 48,38 de procente cât a obţinut Nicolas Sarkozy, potrivit rezultatelor finale anunţate luni de Ministerul de Interne.

Socialistul Francois Hollande a primit peste 18 milioane de voturi, în timp ce predecesorul său conservator, Nicolas Sarkozy, a obţinut 16,9 milioane de sufragii, iar 2,1 milioane de alegători au dat un vot alb sau nul, potrivit numărătorii care se bazează pe 46 de milioane de alegători înscrişi şi 37 de milioane de votanţi.

Nicolas Sarkozy şi-a recunoscut înfrângerea, la limită, în scrutinul prezidenţial, spunându-le liderilor partidului UMP că trebuie să fie uniţi şi să câştige alegerile parlamentare din iunie.

"Nu vă divizaţi, rămâneţi uniţi. Trebuie să câştigăm lupta legislativelor. Poate fi câştigată. Scorul de astăzi este onorabil. Nu voi conduce viitoarea campanie", le-a spus Sarkozy liderilor Uniunii pentru o Mişcare Populară.

Francois Hollande este noul preşedinte al Franţei şi trebuie respectat, le-a spus Nicolas Sarkozy susţinătorilor săi.

"Adresez un salut republican lui Nicolas Sarkozy, care a condus Franţa timp de cinci ani şi care, în această calitate, merită toată recunoştinţa noastră", a declarat Francois Hollande, după anunţarea rezultatelor.

"Sunt încrezător că voi fi capabil să redau speranţa. Schimbarea pe care v-o propun trebuie să fie la înălţimea Franţei şi ea începe acum", le-a mai transmis noul preşedinte francezilor.

"Îmi iubesc ţara, îi iubesc pe francezi şi vreau o relaţie cu voi care permite totul şi care se numeşte 'încredere'. Sunt socialist, am vrut mereu ca stânga să se unească. Sunt în slujba Franţei, aceasta este misiunea mea", a spus Hollande.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON