Părerea noastră
Folclor de Bihor
Până acum, când călătoream în străinătate, ne plângeam că ţiganii cerşetori ne fac neamul de râs. Acum ne fac de ruşine cei care ne conduc, analfabeţii din Guvern şi nesimţiţii din Parlament. Pe mine cel mai tare mă enervează când aud că se vorbeşte de Guvernul Dragnea sau Guvernul Dăncilă. Guvernul nu este nici al infractorului de Teleorman, nici al sărmanei petroliste.
Zic şi eu
La CJ Bihor este blocaj, ţipă de doi ani coaliţia UDMR-PSD-ALDE şi divizia sa de presă, acuzând mai nou că refuzul consilierilor PNL de a vota bugetul pe 2018 a făcut ca salariaţii instituţiei şi ai celor subordonate să capete luna asta doar 70% din lefuri. Nicio noutate. Politrucii locali repetă papagaliceşte cuvinte precum "blocaj" şi "boicot" la fel cum şefii lor boscorodesc întruna "Soros" şi "Statul Paralel". De data asta, totuşi, nu cu ei am treabă, ci cu PNL-iştii...
Cum a fost?
Șobolanii internetului sunt ușor de recunoscut: sunt frustrați, nefericiți, rasiști, sexiști, antisemiți, urăsc totul și pe toată lumea. Nu cunosc rețeta dialogului și polemicii, nu au vocația construcției, dar excelează în cea a distrugerii, chiar dacă puterea lor distructivă este, încă, nesemnificativă.
Newsletter
Noutăți de la OTL
Spune ce crezi
Cum apreciaţi că au fost costurile încălzirii în Oradea în această iarnă?
Magazin
Premiile lui Bihorel
De stiut
Avocatul Bihoreanului
Codul de procedură civilă prevede o procedură rapidă şi relativ ieftină prin care o persoană poate să obţină o hotărâre judecătorească prin care datornicul său să fie obligat să achite sumele de bani pe care i le datorează.
Bihoreanul la medic
Hepatita acută virală se declanşează după o perioadă de incubaţie de15-45 de zile pentru hepatita A, 30-180 de zile pentru hepatita B şi D, 15-160 de zile pentru hepatita C şi 14-60 de zile pentru hepatita E. Simptomele sunt variabile şi cel mai des există o pierdere a poftei de mâncare, greţuri şi chiar vărsături, oboseală...
Psihologul Bihoreanului
Consensul unanim în psihologie a fost până acum că depresia se leagă de procesele chimice din creier (serotonina în special), dar o serie de noi studii au propus o nouă teorie: şi anume aceea că depresia ar putea să aibă cauze fizice.
Anunțuri ADP
Ne enervează
Contact
Publicaţie şi portal realizate de BIHOR MEDIA
Str. Calea Aradului Nr. 4, Bloc 3, Oradea
Tel: 0359-46.26.02, 0359-46.26.03 Fax: 0259-41.41.23
Email: redactia@bihormedia.ro
FOTO BIHOREANUL
-
Crima de pe strada Vinului 13: Povestea uneia dintre cele mai sângeroase crime din Oradea. Victime - o mamă şi copilașul ei, ucigaşul - executat! 08:05, 19 Apr 2018
-
Ignoranţa dăunează sănătăţii: Un medic orădean e acuzat de „laşitate criminală” deşi, de fapt, încearcă să ţină în viaţă un tânăr cu cancer 14:33, 19 Apr 2018
-
Garda de Mediu: Poluarea de pe Peţa a fost provocată de o firmă de construcţii 21:15, 18 Apr 2018
-
Onor la general! 99 de ani de la intrarea în Oradea a trupelor române conduse de generalul Traian Moşoiu 13:01, 19 Apr 2018
-
"Primăria face un abuz!" Proprietarii caselor de pe strada Plevnei din Oradea se opun demolării unui şir de case 20:00, 17 Apr 2018
-
Prin ei înşişi! BIHOREANUL vă prezintă două portrete de tineri porniţi "de jos" şi ajunşi departe 08:03, 12 Apr 2018
-
Iohannis refuză să o revoce pe Kovesi. Ministrul Justiției: Vom sesiza Curtea Constituțională 18:20, 16 Apr 2018
-
Primăria vrea să dea bani Aeroportului din Oradea. Ilie Bolojan: "Se pot baza pe sprijinul nostru" 16:15, 12 Apr 2018
-
"Gura este pentru mâncat": Preşedintele care vrea interzicerea sexului oral în ţara lui 19:45, 19 Apr 2018
-
Inamica vaccinurilor, orădeanca Olivia Steer, premiată la o gală pro-sănătate. Sponsorii se delimitează de eveniment 19:01, 19 Apr 2018
-
Academicieni şi specialişti de renume care au învăţat la Colegiul Emanuil Gojdu şi-au trimis cărţile în biblioteca şcolii (FOTO) 18:38, 19 Apr 2018
-
Beni "strică tot": Interceptările SRI pe mandate de siguranţă naţională nu sunt probe în dosare penale 18:15, 19 Apr 2018
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor 07:22, 16 Apr 2018
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor 07:27, 10 Apr 2018
-
Sărbătorile Pascale la Asociaţia SMILES împreună cu CAO (FOTO) 15:42, 04 Apr 2018
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor 07:30, 02 Apr 2018
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea oprește apa caldă în mai multe zone din oraș. Află dacă te afectează! 18:18, 14 Apr 2018
-
Se răcesc caloriferele: Termoficare Oradea anunţă încheierea sezonului de încălzire 2017-2018 11:13, 11 Apr 2018
-
Protejează natura! Activează factura electronică şi noi vom planta un copac pentru tine! 17:26, 25 Mar 2018
-
7 puncte termice din cartierul Nufărul din Oradea, probleme cu apa caldă 01:57, 09 Mar 2018
ANUNTURI GRATUITE
- XBOX One + Kinect
- Brelocuri moto / auto
- vand garsoniera, comfort redus, in…
- vand kit GIGABYE G 1 SNIPER z97
- Vand Laptop Hp Probook 6360B Intel…
- Vand ,schimbIphone 6 plus 16gb,silver,fata…
- Dell Inspiron Duo 1090 cu touchscreen
- Vand MacBook Pro 17"
- Art-Nouveau(peste 100 de ani vechime)din…
- XBOX One + Kinect
Bihoreanul tipărit
-
Crima de pe strada Vinului 13: Povestea uneia dintre cele mai sângeroase crime din Oradea. Victime - o mamă şi copilașul ei, ucigaşul - executat! 08:05, 19 Apr 2018
-
Valuri pentru daruri: Orădenii sunt chemaţi să sprijine 23 de proiecte caritabile într-o nouă ediţie a Swimathon 18:05, 18 Apr 2018
-
"Gherlă" cu repetiţie: Un nou rateu al DNA Oradea, care a anchetat degeaba trei foşti judecători 08:04, 18 Apr 2018
-
"Primăria face un abuz!" Proprietarii caselor de pe strada Plevnei din Oradea se opun demolării unui şir de case 20:00, 17 Apr 2018
ACTUAL
-
Inamica vaccinurilor, orădeanca Olivia Steer, premiată la o gală pro-sănătate. Sponsorii se delimitează de eveniment 19:01, 19 Apr 2018
-
Iohannis despre modificările la Codurile Penale: Unele propuneri sunt absolut inacceptabile 17:10, 19 Apr 2018
-
Voucher de 500 de dolari! O nouă înşelătorie în numele Lidl şi Carrefour circulă pe Facebook şi WhatsApp 11:46, 19 Apr 2018
-
Accident grav pe DN 19, în Satu Mare: Două autobuze s-au ciocnit, 12 persoane rănite (FOTO) 10:42, 19 Apr 2018
Stiri SPORTIVE
-
Victorie în prelungiri: După o revenire spectaculoasă, CSM CSU Oradea s-a impus în jocul de la Piteşti 10:03, 19 Apr 2018
-
Alegeri la FRF: Răzvan Burleanu a câştigat din primul tur un nou mandat la conducerea Federaţiei Române de Fotbal 20:56, 18 Apr 2018
-
Două medalii pentru pugiliştii salontani de Basti Box, la Cupa României pentru cadeţi de la Brezoi 20:00, 18 Apr 2018
-
CSU Oradea s-a calificat de pe primul loc la barajul de promovare în Divizia A1 17:08, 18 Apr 2018
BIHOREANUL TV
Oradea Noastră
-
Bucuria Comuniunii: Întâlnirea tinerilor are loc în weekend la Centrul Posticum din Oradea 13:28, 18 Apr 2018
-
Cinci motive să joci golf 13:47, 15 Apr 2018
-
Oradea ieri, Oradea azi: Primul cor românesc înfiinţat în oraşul de pe Criş 09:15, 15 Apr 2018
-
Reciclare la puterea a treia! Din această vară, 12.000 de orădeni vor colecta separat şi resturile biodegradabile 15:37, 14 Apr 2018
Jos Pălăria
-
Prieteni pe viaţă: Vedetele fotbalului românesc fac spectacol la Oradea într-un meci demonstrativ dedicat lui Mihai Neşu 11:59, 17 Apr 2018
-
Curăţenie pe malurile Crişului, în Oradea: 80 de saci umpluţi cu gunoaie în doar 3 ore 19:59, 12 Apr 2018
-
Prin ei înşişi! BIHOREANUL vă prezintă două portrete de tineri porniţi "de jos" şi ajunşi departe 08:03, 12 Apr 2018
Educație
-
Academicieni şi specialişti de renume care au învăţat la Colegiul Emanuil Gojdu şi-au trimis cărţile în biblioteca şcolii (FOTO) 18:38, 19 Apr 2018
-
Meserie... cu tehnologie: La Grupul Şcolar Agricol din Cadea, viitorii sudori vor învăţa meserie la un simulator de ultimă generaţie (FOTO) 18:11, 15 Apr 2018
-
Zilele Carierei Alumni UO: Workshop-uri despre cum să-ţi alegi locul de muncă şi târg de job-uri 15:55, 15 Apr 2018
-
Elevii bihoreni vor descoperi comorile Pădurii Craiului 14:36, 15 Apr 2018
Timp Liber
-
Vino şi fă mişcare, la ERA Park Oradea! O nouă sesiune de zumba, cu Giani Sala 16:00, 19 Apr 2018
-
Comunitatea Tinca prin ochi de copil: Elevii romi expun fotografiile făcute acasă 15:02, 19 Apr 2018
-
Medalion Beethoven, joi, la Filarmonica de Stat 20:30, 18 Apr 2018
-
Valuri pentru daruri: Orădenii sunt chemaţi să sprijine 23 de proiecte caritabile într-o nouă ediţie a Swimathon 18:05, 18 Apr 2018
Bihor
-
Beni "strică tot": Interceptările SRI pe mandate de siguranţă naţională nu sunt probe în dosare penale 18:15, 19 Apr 2018
-
L-au "executat"! Daniel Vulcu nu va mai fi directorul Teatrului Regina Maria 16:44, 19 Apr 2018
-
Prefectura face economii: ultimele două puncte mobile din judeţ ale Serviciului de Paşapoarte sunt suspendate pe timp nedeterminat 16:26, 19 Apr 2018
-
Ignoranţa dăunează sănătăţii: Un medic orădean e acuzat de „laşitate criminală” deşi, de fapt, încearcă să ţină în viaţă un tânăr cu cancer 14:33, 19 Apr 2018
CURS VALUTAR
- 1 USD = 3.8697 RON
- 1 EUR = 4.5959 RON
- 1 HUF = 0.015 RON