URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 20 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Noiembrie 2023, 09:31

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin achiziția de sistem fotovoltaic pentru Perind SA

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

REDUCEREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ PRIN ACHIZIȚIA DE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU PERIND SA

Proiectul „REDUCEREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ PRIN ACHIZIȚIA DE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU PERIND SA”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 -2020, cod SMIS 2014+ 161285 este implementat de către SC PERIND SA și are o valoare totală de 766,106.66 lei din care 633,626.05 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, formată din 52.274,15 lei valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 296.220,18 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FC. Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Direcția Regională de Infrastructură (DRI) Timișoara.    

Obiectivul general al proiectului 

Principalul obiectiv urmărit de prezentul plan de investiții este creșterea eficienței energetice care va avea ca impact reducerea emisiilor GES, dezvoltarea unor surse de energie curată la nivelul societății, înregistrarea de economii în consumul anual de energie primară și reducerea intenstății energetice a activității societății contribuind la atingerea obiectivelor Uniunii Europene pentru perioada 2021-2030, asumate la nivel național prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) privind consumul final de energie provenită din resurse regenerabile şi creşterea eficienţei energetice.
Obiectivele proiectului sunt în strânsă legătură cu obiectivul specific aferent ”Programului Operațional Infrastructură Mare” (POIM 2014-2020), axa prioritară 11 - Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile la nivelul întreprinderilor, prioritatea de investiții 11.1 - Eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu al întreprinderilor, și anume asigurarea de eficiență energetică și reducerea consumului.

Obiectivele specifice ale proiectului 

1. Instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 140 kWp la nivelul conturului energetic vizat în analiza energetică.
2. Asigurarea unui procent de 99.73% din consumul anual de energie electrică aferent anului 2021 (an de referință) din surse regenerabile de energie, cu ajutorul sistemului de panouri fotovoltaice care se achiziționează prin prezentul plan de investiții, la nivelul conturului energetic vizat în analiza energetică.
3. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a implementării proiectului de investiții cu 99.73% în comparație cu anul de referință (2021), la nivelul conturului energetic vizat în analiza energetică.

Rezultate așteptate

1. Sistem fotovoltaic cu o putere instalată de 140 kWp instalat la locația de implementare a proiectului de investiții, la nivelul conturului energetic vizat în analiza energetică.
2. 99.73% din consumul anual de energie electrică aferent anului 2021 asigurat din surse de energie regenerabilă pe baza sistemului de panouri fotovoltaice instalat în perioada de implementare a proiectului, la nivelul conturului energetic vizat în analiza energetică.
3. Rezultat de emisii de gaze cu efect de seră diminuat cu 99.73% față de anul 2021, ca urmare a implementării proiectului de investiții, la nivelul conturului energetic vizat în analiza energetică.

Localizarea proiectului - Locația de implementare vizată de proiect este situată la adresa de pe strada Petre P. Carp, Nr.2, Mun. Oradea, Jud. Bihor,

”Proiect co-finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.”

Date de contact:
Nume persoană contact: CIORBA IOAN
Funcție: Administrator
Tel. 40 744 517 134 E-mail: office@perind.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

(anunț publicitar)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON