Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 fac au descins joi în percheziţii la Radio România Actualităţi.
Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, descinderile ar viza contracte acordate ilegal de membrii Consiliului de Administraţie al radioului public, unor firme care erau controlate indirect de ei sau prin intermediul unor rude, apropiaţi. Prejudiciul estimat în acest caz este de 400.000 de lei.
Legat de această temă, Radio România a comunicat că instituţia "a pus la dispoziţia acestora toată documentaţia solicitată" şi că momentan nu pot oferi alte detalii. "În acest moment nu suntem în măsură să oferim mai multe detalii, dar vă asigurăm că Radioul public va continua să-şi informeze cu onestitate ascultătorii asupra oricăror elemente de noutate în cauza ce face obiectul acestor cercetări, în măsura în care acestea o privesc", se arată într-un comunicat de presă al Societăţii Române de Radioifuziune.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.