URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 06 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Mai 2024, 08:15

Marţi se deschide METAL SHOW & TIB 2024!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

METAL SHOW & TIB 2024, cel mai mare târg tehnic din România din ultimii 15 ani, se deschide marţi, 14 mai 2024. Timp de 4 zile, pavilionul B2 de la ROMEXPO Bucureşti va fi locul de întâlnire a profesioniştilor din industria de prelucrare a metalelor, tehnologii şi echipamente industriale, a furnizorilor de soluții tehnologice și clienților din întreaga țară și din străinătate.

Ediția din acest an promite să ofere o experiență de neuitat: peste 190 de companii din ţară şi străinătate vin să expună şi să prezinte cu demonstraţii LIVE cele mai noi echipamente și tehnologii din domeniul prelucrării metalelor.

În plus, vizitatorii pot beneficia pe perioada târgului de discounturi de până la 10%.

LISTA EXPOZANŢILOR

Indiferent dacă sunteți interesat de mașini-unelte de ultimă generație, soluții de automatizare sau tehnologii de vârf în domeniul digitalizării, METAL SHOW & TIB 2024 este locul perfect pentru a descoperi tot ce este mai bun în industria de prelucrare a metalelor, tehnologii și echipamente industriale din România.

HIGHLIGHTS

190+ firme expozante din ţară şi străinătate

37% suprafaţa ocupată de sectorul prelucrarea tablelor şi a ţevilor, urmată de firmele din sectorul prelucrări prin aşchiere, cu 18%

27% expozanţi internaţionali (19 ţări participante)

22% firme noi, aflate la prima participare  

13.000 mp. spaţiu expoziţional

CÂTEVA INOVAŢII PE CARE LE PUTEŢI VEDEA LA METAL SHOW & TIB 2024:

TruBend Seria 1000, cea mai nouă maşină de îndoit entry level, eficientă, precisă şi economică (în standul TRUMPF)

Noua generație de scule INNO pentru prelucrarea roților dințate va fi prezentată pentru prima dată în România! (în standul B STUDIO)

Premieră în industrie: adaptorul reglabil pentru matriţe de la maşinile de ştanţat CNC Trumpf® (în standul SM TECH)

LC50-DIGILOG, sistem de măsurare cu laser pentru mașini-unelte CNC, unic la nivel mondial pentru măsurarea fără contact și monitorizarea sculelor în cele mai dure condiții (în standul BLUM-NOVOTEST GmbH)

Punch Tap, o metodă brevetată de execuție a filetelor printr-un proces de plonjare și de deformare (în standul EMUGE-FRANKEN)

Noua maşină automată de turnat FVN (în standul HEINRICH WAGNER SINTO MASCHINENFABRIK)

Mașinile de frezat de mare viteză IKON (în standul SWISS DYNAMICS) 

Cele mai noi mașini de șlefuit cilindric pentru șlefuiri exterioare, interioare și filet (în standul GRINDEX)

CNC M550, cel mai nou centru de prelucrare verticală şi strungul de super precizie CNC T250 RAIS (în standul RAIS Ltd.)

ProFeeder Cart (pentru echipamente HURCO), noul sistem de alimentare-descărcare (în standul KNUTH-ALLMETECH)

Robotul SCARA cu mai multe axe, ideal pentru operațiuni rapide de pick-and-place, integrarea sistemului de viziune sau pentru urmărirea benzilor transportatoare liniare (în standul HIWIN)

AeroGuard Air Monitor, cel mai nou sistem de monitorizare a calităţii aerului (în standul PLYMOVENT)

CODENO, soluția completă pentru managementul operațiunilor din industrie (în standul ZYNK SOFTWARE)

Maşina de debitare cu laser model ELT-G1530, versiunea 2024; presa Hidraulică de tip Abkant, echipată cu 8 axe (Warcom) (în standul ENDRESS GROUP ROMÂNIA - CNC UTILAJE)

Belec Compact Port HLC (Hybrid Low Carbon), cel mai mic spectrometru de genul său de pe piață (în standul ANDREESCU LABOR & SOFT)

pL LEHMANN: Mese rotative CNC axa 4 și 5 (în standul METAL STAR)

Mașina de debitat bare BONETTI (în standul COLOR METAL)

iBOTone®, cel mai nou cobot pentru sudare (în standul ABICOR BINZEL)

CNC C 22 U, centrul de prelucrare dinamică de înaltă performanță (în standul HERMLE AG)

Intrarea la expoziţie este GRATUITĂ, pe baza CODULUI DE ACCES descărcat de pe site-ul www.metalshow-tib.ro.

PROGRAM DE VIZITARE:

14-16 mai 2024: 9:00-17:00

17 mai 2024: 9:00-16:00

METAL SHOW & TIB este organizat de EUROEXPO Fairs şi ROMEXPO, cei mai mari organizatori de târguri şi expoziţii din România.

VĂ AŞTEPTĂM LA METAL SHOW & TIB 2024!

14-17 MAI, ROMEXPO, B2

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5085 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON