URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 02 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cele mai multe statui le veți găsi ori în țările mari, foste imperii, ori, paradoxal, în cele mai mărunte. Din prima categorie face parte, de pildă, Marea Britanie, unde personalitățile abundă și era păcat să nu fie imortalizate. La polul opus mi s-a părut a fi Macedonia de Nord, unde, la o populație de nici trei milioane de locuitori, sunt o grămadă de lucrări de for public...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Doi necăjiți din Bihor au devenit primii români pe care justiția noastră i-a condamnat la închisoare, ce-i drept cu amânare, pentru că în 2021 și-au retras copiii de la școala din Bratca. Cazul a ajuns în instanță după ce școala a anunțat Poliția și DGASPC, iar Parchetul Aleșd i-a inculpat pentru împiedicarea dreptului la educație.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pentru cine veți vota pentru a ocupa funcția de primar al Oradiei, la alegerile din 9 iunie?








De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Epuizarea profesională, denumită și burnout, este definită de Organizația Mondială a Sănătății ca un sentiment de oboseală intensă și constantă, de pierderea controlului și de incapacitatea de a obține rezultate concrete la locul de muncă.
07 Noiembrie 2011, 14:55

Sorin Ovidiu Vântu şi Liviu Luca, reţinuţi pentru spălare de bani în dosarul Petrom

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parchetul General a decis, luni, reţinerea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu şi fostului lider de sindicat Liviu Luca, sub acuzaţia de spălare de bani în dosarul Petrom Service.

Probele administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au relevat faptul că falimentarea controlată a Petrom Service SA a condus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, datorită activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.

De asemenea, probatoriul administrat până în prezent, a relevat faptul că falimentarea controlată a Petrom Service SA a produs, indirect, prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro.

Conform Parchetului General, actele materiale prejudiciabile s-au realizat prin cumpărarea, cu banii Petrom Service SA, a unor acţiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, aparţinând unor societăţi comerciale şi transferarea frauduloasă şi controlată a banilor obţinuţi pentru a ascunde identitatea beneficiarului real.

În acest mod, au fost transferate sume de bani din patrimoniul SC Petrom Service SA, prin operaţiuni succesive derulate prin mai multe companii offshore controlate, în conturile personale sau al unor societăţi înregistrate în străinătate şi în România, în special SC Realitatea Media SA (14.200.000 euro), SC Imobiliar Network 2002 SA (6.725.000 euro) şi SC GM Invest SA (1.300.000 euro).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
ha, ha, ha, ha
le trebuie banii ,spalare de banii au facut totii *cei care au vandut orice la notar) au splata banii ca sa nu platesc taxe :))) deci fleacuri, cum poti sa spui ca unul e arestata pentru \"contrabanda \" cand stim totii ca 70% din asta traiesc :)) BANALITATI, le trebuie banii deci GRUP organizat CXXXX :)) aveti banii o sa treceti toti la data BANUL :))
Postat 07 Noiembrie 2011, 19:07 de ANKA
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6028 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON