URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 13 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La un meci de baschet în care se joacă finala campionatului, cu trofeul pe masă, abia de strângem 5.000 de spectatori în Oradea Arena. La întrecerile de polo, e lucru mare dacă se duc 500 de privitori. Dar la un meci de liga a III-a de fotbal se bulucesc 10.000 de spectatori și, sunt convins, numărul ar fi fost mai mare dacă lipsa locurilor de parcare și condițiile precare de pe stadion nu i-ar fi țintuit în fotolii pe mulți alți suporteri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
La ora acestor comentarii, urnele au vorbit, după o campanie pe care unii candidați au dus-o intens, în ciuda redusei probabilități ca challengerii să-i detroneze pe deținătorii celor două funcții cheie ale administrației din Bihor, de președinte al Consiliului Județean și de primar al Oradiei. Pentru că războiul electoral a fost decis într-o singură bătălie, dar și pentru că tandemul Ilie Bolojan - Florin Birta a avut ce etala alegătorilor, perdanții au avut din start șanse modeste, ceea ce, în parte, le și scuză rezultatele.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămâna trecută, recent a intrat în vigoare Legea nr. 126/2024 prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult! În funcție de momentul plății, statul percepe o „șpagă” pentru „iertarea” infractorului, de 15% în 30 de zile de la controlul fiscal, de 25% dacă începe urmărirea penală, de 50% dacă începe procesul și de 100% dacă se ajunge în apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea sindromului de burnout se poate face de către fiecare dintre noi dacă în cadrul muncii considerăm că există condiții care ne pot predispune la stres. Dacă vă simțiți suprasolicitați și aveți impresia că nu mai puteți face față condițiilor de muncă, este bine să faceți o listă cu responsabilitățile și sarcinile de serviciu în ordinea priorităților, stabilind astfel ceea ce efectiv puteți realiza...
23 Mai 2024, 13:56

Interviu cu Dan-Liviu Boeriu: „Frica e aici, adică în interiorul meu, egal distribuită în sufletul care e chinuit de ea și în mintea care o neagă”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A debutat cu poezie în „Familia", a ținut un blog literar de succes în perioada de glorie a blogurilor, a fost remarcat datorită lui și invitat să scrie cronică literară în reviste literare de prestigiu, a moderat discuții publice cu cele mai importante personalități culturale ale României, a scris un volum în dialog cu Teodor Baconschi, a contribuit cu texte autobiografice la mai multe antologii tematice.

Toate acestea deși are o altă formație decît te-ai aștepta de la un asemenea CV literar. Dan-Liviu Boeriu este notar public, însă nu de puține ori l-am auzit spunînd că i-ai fi plăcut infinit mai mult să urmeze o educație și apoi o profesie filologică.

Talentul l-ar fi recomandat în mod evident ca lider de promoție, la fel și limpezimea gîndirii critice și vastul bagaj cultural, dar și, deloc în ultimul rînd, rigoarea sa etică.

Cu toate acestea, a amînat mult momentul debutului cu volum propriu. De ce și, mai cu seamă, cum se face că a ales să propună cititorilor o carte atît de greu de încadrat, cum e „Aici locuiește frica”, apărută de doar câteva zile la Editura Humanitas în colecția Memorii/ Jurnale, vom afla din interviul următor.

- Mircea Pricăjan: Hai să începem cu întrebarea care presimt că ți se va pune des de aici înainte: unde încadrezi tu cartea proaspăt apărută? Jurnal nu e, memorii ar fi doar parțial; e un eseu autobiografic, e ego-proză sau e doar o mărturie despre viață și moarte, o „dezvelire” a ceea ce, ascunzînd în restul timpului, ne definește, cum spui într-un loc în carte?

- Dan-Liviu Boeriu: Trebuie să mărturisesc că m-a preocupat prea puțin să așez cartea mea într-un sertar cu o etichetă prestabilită. Nu e nici jurnal, nici carte de memorii (ar fi chiar culmea să mă apuc să-mi scriu memoriile la 42 de ani!), nici eseu propriu-zis. Ai intuit, cred, bine: dacă chiar ar trebui să-mi autodefinesc cartea, aș spune că e un fel de ego-proză axată mai degrabă pe contemplarea felului în care experiențele exterioare ne schimbă pe dinăuntru. Am convingerea că, deși foarte diferiți (avem fizionomii diferite, temperamente diferite, gusturi diferite, idei diferite), ne unesc lucrurile ascunse ochiului liber, printre acestea regăsindu-se și spaimele. Spaima de moarte, spaima de suferință, frica de a supraviețui propriilor tăi copii, toate acestea sunt comune tuturor oamenilor. Cu cât cobori mai adânc în tine, cu atât ceea ce descoperi e mai înfricoșător, dar mai uman, mai asemănător cu secretele celorlalți, ale oamenilor din jurul tău care, însă, lasă neexprimate toate aceste angoase. Eu, dimpotrivă, m-am încăpățânat în cartea asta să le exprim, să le scot la iveală și să le prezint celorlalți.

- M.P.: Anul trecut pe vremea asta nu știai că vei scrie „Aici locuiește frica”. Cum ai ajuns s-o scrii? Care e povestea punctului de inflexiune?

- D.-L.B.: Cartea asta se datorează unui om pe care îl admir de atâta vreme și care, pesemne, a văzut în mine ceva ce eu n-am bănuit că pot fi. E vorba despre Gabriel Liiceanu, cu care am o relație epistolară de mulți ani, și care mi-a scris, într-un mail primit anul trecut în iarnă, că ar cam trebui să mă apuc de scris. Că mă așteaptă în 2024 cu o carte. A fost momentul în care cartea (care dospea în capul meu de ceva vreme, dar pe care n-aveam dispoziția s-o scriu) s-a cerut pusă pe hârtie. Mi-am spus „acum ori niciodată” și mi-am făcut un program de scris zilnic de la care nu m-am abătut aproape deloc. În două luni și jumătate, cartea a fost gata. Am trimis-o dlui Liiceanu și editurii, a fost primită cu entuziasm, iar apoi totul a decurs foarte repede și surprinzător pentru mine.

- M.P.: Sînt patru părți, patru episoade distincte în cartea ta. Două, prima și ultima, par într-adevăr să respecte normele unui jurnal nedatat, dar celelalte două, miezul, ar putea funcționa foarte bine ca proze scurte. Le-ai gîndit de la început în felul ăsta?

D.-L.B.: Nu le-am gândit în niciun fel. Mi-am propus de la bun început să nu cenzurez nimic și să las scrisul să-și vadă de propria lui logică. Intenția mea, pe care mi se pare că ți-am și spus-o la un moment dat, a fost nu ca ceea ce scriu să fie „frumos” (în sens convențional), ci să fie adevărat. Dar nu adevărat în mod neapărat obiectiv, ci în ideea unei onestități față de propriile mele amintiri și față de propria mea sensibilitate. Să fiu onest cu mine însumi, să nu mă arăt mai bun sau mai moral decât mă știu, să nu îmi fardez existența, să nu mint. După mine, scrisul trebuie să fie o expresie a sinelui „denudat”. Fără niciun fel de concesie. Altfel, nu are niciun rost.

M.P.: De ce frica? Și unde este acest „aici”?

D.-L.B.: Frica este sentimentul cel mai banal și cel mai sâcâitor. Dacă te oprești la un moment dat din agitația zilnică, vei observa că toate acțiunile noastre sunt mânate de acest sentiment. Absolut tot ce întreprindem în timpul unei zile se circumscrie spaimei ăsteia. De la felul în care îți cuplezi centura în mașină și până la verificatul ușii înainte de culcare, totul are la bază frica de neprevăzutul care ar putea atenta la siguranța noastră. Trăim cu frici mărunte, dar și cu frica de moarte (a noastră și a celor dragi nouă) și cu autoamăgirea că, ignorând-o, ea nu va deveni niciodată realitate. Iar acel „aici” din titlu face referire la localizarea acestui sentiment: aici, adică în interiorul meu, egal distribuit în sufletul care e chinuit de el și în mintea care îl neagă.

M.P.: Se spune despre actul scrierii că ar fi terapeutic. A fost pentru tine? Simți, acum că ai pus în cuvinte lucruri altfel doar intuite înainte, simțite cumva abstract, că ai îmblînzit frica? E lupta mai dreaptă acum?

D.-L.B.: Zilele trecute am citit „Cuțitul” lui Rushdie, iar autorul are curajul să spună că scrisul nu e terapeutic. Nici pentru mine n-a fost. Intenția mea a fost alta: să păstrez memoria unor lucruri pe care trecerea timpului le estompează. Vreau ca, peste ani, să-mi amintesc poveștile exact în forma pe care le-am dat-o în carte. Memoria e volatilă, la fiecare rememorare a unui episod ea mai adaugă un strat opac, care îi modifică substanța. Eu am vrut să pun o stavilă și să nu mai permit nașterea unor deformări ulterioare, datorate pur și simplu trecerii timpului. Cât despre îmblânzirea fricii, cred că am reușit doar să-i creionez mai bine trăsăturile, s-o recunosc mai ușor la următoarea mea întâlnire cu ea.

M.P.: Ți-a fost, mă gândesc, greu să dai cartea primului cititor, în manuscris. De ce te-ai temut cel mai tare? Și care a fost reacția?

D.-L.B.: Mi-a fost teamă (iată!) de faptul că „Aici locuiește frica” nu va spune nimănui nimic. S-a întâmplat un lucru straniu cu cartea. După 15 de ani de scris cronică literară, am ajuns să pot ști, la finalul unui text critic, dacă mi-a „ieșit” sau nu. Ei bine, cu cartea n-am fost sigur nici măcar când am trimis manuscrisul către editură dacă e o bucată validă estetic sau nu. Pur și simplu „busola” mea critică s-a defectat în momentul în care a trebuit să se confrunte cu un text literar scris de mine. N-a mai funcționat. Mi-am luat inima în dinți și l-am trimis, totuși. Reacțiile au fost uluitoare. Primul cititor al cărții mele a fost Lidia Bodea, directorul general al Humanitas, care s-a oferit imediat să fie și redactorul cărții. A întâmpinat cartea mea cu bucurie, a fost impresionată de fluiditatea și sensibilitatea ei, iar pe urmă au venit (fără ca eu să fi știut despre asta) textele entuziaste pentru coperta a patra ale lui Radu Paraschivescu și Gabriel Liiceanu, care m-au emoționat peste măsură.

- M.P.: De ce ai amînat atît de mult debutul? Pentru mine e clar că o puteai face de acum mulți ani. De vină e doar absența unui impuls puternic, așa cum l-ai avut acum, sau atît de mare a fost doza de neîncredere?

D.-L.B.: Tehnic vorbind, eu am mai scos o carte la Humanitas în 2016, „Anatomia ratării”, dar e adevărat că era o carte de dialoguri, deci eram doar coautor. „Aici locuiește frica” e debutul meu... literar, dacă pot să-i spun așa. N-am făcut-o mai repede pentru că mi-am dat seama că nu pot scrie decât în maniera asta (autoreferențial, chiar dacă neconcesiv) și mi se părea că sunt adeptul unui stil care - în marea de ficțiune violentă, douămiistă, postdouămiistă etc. - e prea disonant. Și da, de vină e probabil absența impulsului de care vorbești și care a venit acum, iar eu am simțit că e un tren pe care nu am voie să-l ratez.

- M.P.: Care a fost cel mai important lucru de care ai avut nevoie cît timp ai scris cartea?

D.-L.B.: Singurul lucru de care am avut nevoie în timpul efectiv al scrierii cărții au fost căștile mele, cuplate la telefon, cu ajutorul cărora am reascultat în buclă piesele pe care le ascultam în momentele despre care scriam. Mai ales la capitolul „Norii”, care s-a scris în întregime cu fondul sonor al anilor 90. De la Stiltskin la Crash Test Dummies, de la Alanis Morissette la Metallica, de la Elton John la Soundgarden, am trecut prin toată perioada aceea însoțit de melodiile care constituiau atunci fondul sonor al vieții mele. A fost ca o plonjare în atmosfera de acum 25-30 de ani, pentru a-mi face mai ușoară operațiunea de extragere din faldurile memoriei a episoadelor importante pentru desfășurarea acțiunii. N-am putut altfel. Liniștea absolută mă deranja, mi se părea că e incapabilă să proiecteze un ritm poveștii.

- M.P.: Unde locuiește fericirea pentru Dan-Liviu Boeriu? Asta dacă acceptăm ideea că fericirea este antonimul fricii...

D.-L.B.: Fericirea locuiește tot acolo unde locuiește și frica. În coșul pieptului și în interiorul minții mele. Sunt inseparabile. Sunt ca două talgere ale balanței, rareori echilibrate. Adică ele stau într-un permanent (și cinic) raport de inversă proporționalitate. Iar dacă întrebarea ta vizează, concret, lucrurile care astăzi mă fac fericit, ele sunt simple: o carte bună, mâncarea chinezească, confesiunea intimă a celui mai bun prieten, șofatul și cântatul la volan, zâmbetul fetițelor mele, promisiunea unui viitor pașnic.

M.P.: Prima lansare va avea loc la Oradea, pe 28 mai. Urmează imediat după aceea, pe 1 iunie, cea de la București, la tîrgul de carte Bookfest, unde-i vei avea alături pe Ioana Pîrvulescu, Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu, un veritabil „dream team”. Ce urmează? Unde vei mai duce cartea înainte s-o lași să zboare singură mai departe?

D.-L.B.: N-am stabilit încă cu editura detaliile promovării, dar probabil voi duce cartea și în alte orașe. Sper din tot sufletul să fie o carte iubită și apreciată de viitorii ei cititori. Pentru că doar ei o pot ține în viață. O carte nu trăiește decât atunci când e luată de pe raft, deschisă și citită. Autorul îi dă drumul în lume după ce pune punct ultimului rând. Cartea îl părăsește și capătă un destin propriu. Iar cea mai mare putere e, până la urmă, a cititorului: el are drept absolut de viață și de moarte asupra volumelor din librării ori biblioteci. E în puterea lui să păstreze vie povestea, s-o facă să reînvie cu fiecare lectură, într-un continuum care mimează viața însăși.

M.P.: Mersi mult, Dan! Mă bucur că a venit momentul ăsta. Al tău și pentru tine, al nostru, al cititorilor tăi. Să ne mai scrii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.629 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON