`
< Pagina precedentă 28 29 30 31 32 33 34 35 36 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Adrian Criș
- Angajații DSP Bihor, în a 22-a zi de proteste. Au salariile din 2017 și le vor ca ale colegilor din CAS 18/12/2023
- Lovitură pentru Inelul Rutier Metropolitan: la cererea a 21 expropriați din satul Cheriu, Curtea de Apel Cluj a anulat trei hotărâri ale CJ Bihor 15/12/2023
- O moarte îngropată: Primarul din Sălard pune decesul unei subalterne pe seama ambulanței care a venit târziu 15/12/2023
- Consiliul Județean Bihor a împărțit 2 milioane de lei primăriilor care fac curățenie pe marginile drumurilor, apelor și în zonele turistice 13/12/2023
- Finanțare de încă 172,4 milioane lei pentru proiecte ale Consiliului Județean Bihor, inclusiv pentru reabilitarea fostei Policlinici Mari 13/12/2023
- Petiție împotriva desființării Sanatoriului pentru copii din Băile 1 Mai. Conducerea spitalului: nu dispare, se va reabilita 13/12/2023
- Spitalul CFR din Oradea nu va mai fi gestionat de Ministerul Transporturilor. Îl vor Primăria și Universitatea 12/12/2023
- Serată de poezie în Oradea, în lectura autorului: „seniorul” Ioan Moldovan a făcut sală plină la Moszkva (FOTO) 12/12/2023
- România se prostește 11/12/2023
- Show George Mihăiță la Gala Selina 2023: actorul și-a povestit la Oradea viața cu haz, invitat de patronul Beneamin Rus (FOTO) 08/12/2023
- Accident groaznic la o exploatare minieră din Bihor: După explozia roții unui utilaj, un bărbat a fost lovit în cap și a rămas fără un ochi 08/12/2023
- Percheziții la Serviciul de Înmatriculări și Permise Bihor! (FOTO/VIDEO) 07/12/2023
- Consiliul Județean Bihor a aprobat deschiderea unei noi rute de pe Aeroportul Oradea, la Varșovia, ca „serviciu public” 06/12/2023
- Epidemie de rujeolă în România. DSP Bihor: „Avem probleme cu conspiraționiștii anti-vaccin”. Cum stăm în județ? 06/12/2023
- A murit generalul (r) Corneliu Mihai Lungu, fost comandant al Garnizoanei Oradea. Ultimul drum, pe un afet de tun 05/12/2023
- Bolojan, pus din nou în sondaje la nivel național. Pe ce loc este la încredere și la notorietate președintele Consiliului Județean Bihor 05/12/2023
- Sărbătorile și Grinchii 05/12/2023
- Primăria Ștei face chetă publică pentru cofinanțarea unui proiect pentru dotarea Spitalului Orășenesc. Edilul: „Nu vrem să pierdem proiectul” 04/12/2023
- Cel mai mare contract de finanțare semnat de Consiliul Județean Bihor până în prezent: 130 milioane euro. Vezi pe ce merg banii! 01/12/2023
- Air Oradea: HiSky, singura companie care a depus ofertă pentru noi zboruri spre București și străinătate. Ce spune Ilie Bolojan 30/11/2023
- Angajații Casei de Pensii Bihor suspendă luni greva generală. Premierul Ciolacu a promis creșteri salariale 30/11/2023
- „Bătaie de joc!”: O pacientă cu programare la Policlinica Spitalului Județean din Oradea a fost trimisă acasă pentru că doctorița este în... concediu 29/11/2023
- CAP pe stil nou: Un beiușean a fondat cea mai mare cooperativă agricolă din Bihor. Vezi cu ce rezultate! (FOTO) 29/11/2023
- La spartul târgului: aleșii bihorenilor au aprobat abia acum indicatorii de performanță pe 2023 pentru administratorii Aeroportului 28/11/2023
- CJ Bihor și instituțiile subordonate, primele care „strâng cureaua” tăind posturi. Economiile vor fi, însă, modeste 28/11/2023
- DNA, post-Covid 28/11/2023
- Se intervine pentru deszăpezirea drumurilor județene din Bihor. Niciunul nu e blocat, dar se circulă în condiții de iarnă (FOTO) 27/11/2023
- „Avem unul dintre cele mai frumoase muzee, și nu doar din România”. Reabilitarea noului sediu al Muzeului Țării Crișurilor, încheiată cu un rezultat model (FOTO) 27/11/2023
- Grevă la Casa de Pensii Bihor: oamenii merg degeaba cu probleme, singura activitate este preluarea dosarelor de pensionare (FOTO) 27/11/2023
- Pas cu pas, spre faliment 22/11/2023
< Pagina precedentă 28 29 30 31 32 33 34 35 36 Pagina următoare >
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Dublă dramă pentru o familie din Bihor: șoferița de TIR decedată pe A1 își pierduse soțul, tot camionagiu, cu un an înainte
14:25, 03 Iun 2026
-
Cum s-a produs accidentul cu patru mașini de pe Calea Clujului din Oradea: Un tânăr la volanul unui Ford Mustang nu a oprit la „Stop”. A urmat un carambol
12:41, 03 Iun 2026
-
Bărbatul din Bihor acuzat că și-a violat fiica timp de 7 ani a fost lăsat în libertate, deși a mai fugit o dată din calea anchetatorilor săi
10:03, 03 Iun 2026
-
Tragedie în Oradea: O fată de 16 ani a căzut de pe o clădire dezafectată în centrul orașului (FOTO)
22:32, 22 Mai 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Asta-i România! Bihorul în analiza făcută de Guvern: investiții de top, dar primării slabe și funcționari scumpi
07:57, 22 Mai 2026
-
Cristian Achim, după finala pierdută la Cluj: „Am fost la o aruncare de victorie. Echipa a dat absolut tot ce a putut” 23:35, 03 Iun 2026
-
Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore în urma perchezițiilor de miercuri
23:20, 03 Iun 2026
-
Din nou vicecampioană: CSM Oradea a pierdut la doar 2 puncte finala cu U-BT Cluj (VIDEO)
21:25, 03 Iun 2026
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- ...unu Deci lucrările stagnează de peste 15 ani... Postat 04 Iun 2026, 00:57 de Gigelcarnel
- Sandu Știi că primești amenda dacă faci pipilică... Postat 04 Iun 2026, 00:28 de Gigelcarnel
- Vulpasin Tribul de prădători de vreo 10 ani MINIM...... Postat 04 Iun 2026, 00:16 de Gigelcarnel
- Traian Ma piș pe despăgubiri, eu vreau să circul... Postat 03 Iun 2026, 23:10 de Sandu2100
- super! La inarmare, e foarte bine sa auzi ca si... Postat 03 Iun 2026, 22:56 de unu
Bihoreanul tipărit
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Grădină... beton în loc de Grădină Termală în Oradea
00:00, 02 Iun 2026
-
Renumita pianistă Gabriela Montero concertează la Sounds of Oradea: „Fiecare notă pe care o cânt vine direct din inimă”
17:14, 01 Iun 2026
ACTUAL
-
Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore în urma perchezițiilor de miercuri
23:20, 03 Iun 2026
-
Câinii ar putea fi ținuți în lanț cel mult 2 ore pe zi. Legea a trecut de Senat și merge la Camera Deputaților
20:07, 03 Iun 2026
-
Contract de 196 milioane euro pentru Digi, prin programul SAFE: va dezvolta o platformă de tip LLM pentru „securitate cibernetică”
17:45, 03 Iun 2026
-
Percheziții la fostul preot Cristian Pomohaci, cântăreț de muzică populară. Ar fi făcut sex cu băieți de până la 16 ani
13:34, 03 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Cristian Achim, după finala pierdută la Cluj: „Am fost la o aruncare de victorie. Echipa a dat absolut tot ce a putut” 23:35, 03 Iun 2026
-
Din nou vicecampioană: CSM Oradea a pierdut la doar 2 puncte finala cu U-BT Cluj (VIDEO)
21:25, 03 Iun 2026
-
Surse: CSM Oradea s-ar fi decis asupra succesorului lui Cristian Achim la conducerea echipei de baschet. Numele vehiculat pentru banca tehnică
19:16, 03 Iun 2026
-
Două medalii de bronz pentru boxerii bihoreni la Cupa României de Cadeți de la Năvodari
17:24, 03 Iun 2026
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Lărgirea la patru benzi a DN 79 între Aeroportul Oradea și intrarea în Nojorid a ajuns la 40% (FOTO)
19:50, 03 Iun 2026
-
Surse: CSM Oradea s-ar fi decis asupra succesorului lui Cristian Achim la conducerea echipei de baschet. Numele vehiculat pentru banca tehnică
19:16, 03 Iun 2026
-
Primarul din Holod, acuzat că a bătut un localnic chiar în biroul său: „Nu pot spune câți pumni mi-a dat”. Edilul: „Nu l-a lovit nimeni”
18:05, 03 Iun 2026
Stiri Oradea
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Crâmpoșie la butelie. Salonul Vinurilor Millésime aduce la Oradea peste 300 de vinuri de top și masterclassuri (FOTO/VIDEO) 15:42, 03 Iun 2026
-
Restricții de circulație joi în zona podului CFR de pe strada Dragoș Vodă din Oradea
13:53, 03 Iun 2026
-
Cum s-a produs accidentul cu patru mașini de pe Calea Clujului din Oradea: Un tânăr la volanul unui Ford Mustang nu a oprit la „Stop”. A urmat un carambol
12:41, 03 Iun 2026
Timp Liber
-
Concursul „Suflete și voci de aur” aduce peste 150 de copii la Băile Felix. Printre ei, și un ansamblu folcloric românesc din Italia, ajuns în semifinalele „Românii au talent”
18:49, 03 Iun 2026
-
Zboruri directe Oradea - Dortmund, cu Wizz Air: Escapadă pentru Bundesliga, artă și shopping în Germania (FOTO)
09:00, 03 Iun 2026
-
„La Traviata”, aproape sold-out la Oradea, în finalul stagiunii Filarmonicii
16:15, 02 Iun 2026
-
„Fjord” la Oradea: Noul film al lui Cristian Mungiu, premiat cu Palme d’Or, va fi proiectat în avanpremieră simultană în cinematografe din toată țara
20:45, 01 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5281 RON
- 1 EUR = 5.2592 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



