URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Noiembrie 2023, 21:58

La spartul târgului: aleșii bihorenilor au aprobat abia acum indicatorii de performanță pe 2023 pentru administratorii Aeroportului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În loc să fie stabilite la începutul anului, cum ar fi normal, criteriile după care este evaluată activitatea membrilor Consiliului de Administrație al Aeroportului orădean au fost aprobate când din 2023 a mai rămas doar luna cadourilor.

Post factum

La reuniunea de marți a aleșilor bihorenilor, aceștia au fost chemați să aprobe așa numiții indicatori de performanță ai membrilor CA al Aeroportului, toți legați strict de evoluția proiectelor finanțate cu peste 200 milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii acestuia, de la creșterea siguranței aeroportuare prin împrejmuirea cu gard perimetral cu senzori și construirea unor drumuri de incintă pentru vehiculele de intervenție ale Ambulanței, Pompierilor și SRI până la extinderea pistei și cea a terminalului de pasageri.

Întârzierea cu care a fost supusă dezbaterii consilierilor județeni lista de indicatori, dar și faptul că niciunul nu este legat de creșterea numărului de curse și implicit de pasageri au fost sesizate de unul dintre liderii opoziției, Bujor Chirilă, șeful grupului PSD din CJ Bihor.

„Suntem aproape la sfârșitul anului, asta înseamnă că ne pliem așteptările pe care le aveam pe prestațiile (n.r. – membrilor CA) care deja au fost efectuate. (...) În schimb, nu există niciun indicator legat de creșterea numărului de curse și de pasageri”, a spus Chirilă.

Bolojan: prioritate a avut infrastructura

Șeful administrației județene a recunoscut tardivitatea proiectului supus aprobării, explicând totodată motivul pentru care din lista de criterii pentru evaluarea activității membrilor CA au lipsit cele vizând dezvoltarea traficului aerian pe aeroportul local.

„Aveți dreptate că este târziu, dar a le impune (n.r. – administratorilor) alte condiționări ar fi fost nerealist. Trebuia să ținem cont de o realitate pe care o avem anul acesta. (...) În a doua jumătate a anului, Aeroportul a fost spart și am considerat că a le impune creșterea numărului de zboruri ar fi fost un indicator nerealist. (...) Anul acesta a fost prioritară finalizarea proiectelor europene câștigate de Aeroport”, a spus Bolojan.

Președintele CJ Bihor a arătat că, oricum, membrii CA nu primesc bonusuri de performanță, dar și că finalizarea proiectelor pentru dezvoltarea infrastructurii au fost prioritare în condițiile în care acest exercițiu financiar al UE a fost ultimul în care s-au alocat fonduri pentru astfel de obiective, lucrările trebuind încheiate până la finele anului.

De asemenea, Bolojan a subliniat că de anul viitor membrii CA vor avea indicatori de performanță centrați tocmai pe creșterea numărului de curse. „Anul viitor mi se pare absolut normal să existe indicatori care să se bazeze pe aspectele operaționale. Dacă lucrările vor fi încheiate, vom fi unul dintre puținele aeroporturi din țară care își închide proiectele în perioada de finanțare”.

În final, argumentele lui Bolojan i-au convins să voteze proiectul privind indicatorii de performanță atât consilierii județeni ai PNL, cât și cei ai UDMR, în timp ce reprezentanții PSD s-au ținut pe poziții, votând contra, fără însă efect.

Consiliul de Administrație al Aeroportului Oradea este condus de Tudor Jidav, fost director al Aeroportului Otopeni, iar membri sunt Alexandra Drăghiciu, ca reprezentantă a Ministerului Finanțelor, respectiv city managerul Oradiei Mihai Jurca și directorul Plastor Dan Adrian Popuș, ca reprezentanți ai administrației locale, Consiliul Municipal Oradea și Consiliul Județean Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Că-i la spartul târgului nu-i decât stilul caracteristic liberal.
Problema e că indicatorii care au stat la baza evaluărilor sunt din anii 2020-2021 ... adică în funcție de teoria birtineză, nu de realitatea acestor zile care să prefigureze 2024 sau mai departe în timp. Amatorismul este reper bine înfipt în fundația CJ Bihor.
Postat 29 Noiembrie 2023, 09:33 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON