URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Decembrie 2023, 13:20

Bolojan, pus din nou în sondaje la nivel național. Pe ce loc este la încredere și la notorietate președintele Consiliului Județean Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a fost inclus, din nou, într-un sondaj realizat la nivel național, menit să măsoare pe de o parte încrederea cetățenilor în politicieni, pe de alta notorietatea acestora.

Fostul primar al Oradiei este și de această dată în top, chiar dacă a afirmat în repetate rânduri că nu este consultat înainte de a fi inclus în sondaj și că nu va candida la Președinția României.

În Top 10 la încredere

Potrivit celui mai recent sondaj de opinie realizat de INSCOP, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, se află pe locul 9 în topul încrederii cetățenilor în personalități politice.

Pe podium se află secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, tot mai vizibil în politica internă din România, care își conturează un profil de prezidențiabil, ca independent, el fiind cotat cu 36,6% încredere multă și foarte multă.

Fostul președinte al PSD, care a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Traian Băsescu în anul 2004, este urmat de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, în prezent șefă a Parchetului European, măsurată cu 34,3% încredere multă şi foarte multă, și de primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, cu 32.4%.

În clasament urmează premierul Marcel Ciolacu (locul IV – 25,3%), șefa Partidului SOS, Diana Şoşoacă (locul V – 22,7%), fosta primăriță a Capitalei Gabriela Firea (locul VI – 21,4%), George Simion (locul VI – 20,7%), fostul premier Nicolae Ciucă (locul 8 – 19,1%), actualul președinte al României Klaus Iohannis (locul VIII – 16,2%).

Bihoreanul Ilie Bolojan beneficiază, potrivit sondajului INSCOP, de un capital de încredere de 12,9%, fiind pe locul IX, în timp ce clasamentul este închis de liderul USR Cătălin Drulă (locul X- 6,7%).

„Datele atrag atenţia prin două elemente: faptul că ocupanţii primelor trei locuri nu sunt actori activi în politica naţională, dar performează în domeniile lor de activitate, precum şi nivelul de încredere în Diana Şoşoacă peste aşteptări, ceea ce arată existenţa unor segmente din populaţie care rezonează la mesaje ultra-radicale, un veritabil turnesol al unei stări de nemulţumire profundă”, a precizat Remus Stefureac, director INSCOP Research.

Cei mai faimoși

În ceea ce privește notorietatea, președintele Klaus Iohannis este cotat ca fiind, în mod previzibil, politicianul cu cea mai mare notorietate dintre numele testate, 100% dintre respondenţi declarând că au auzit de el.

Şeful statului este urmat de Gabriela Firea, cu o notorietate de 94,6% (locul II), de Diana Şoşoacă cu 93,8% (locul III), de Emil Boc cu 93,7% (locul IV), de Mircea Geoană cu 92,2% (locul IV) şi Marcel Ciolacu cu 92% (locul V).

Dintre persoanele intervievate, au răspuns că au auzit de fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi 86,5% (locul VI), 83,8% de liderul liberal Nicolae Ciucă (locul VII) şi 81,4% de liderul AUR George Simion (locul VIII), liderul USR Cătălin Drulă beneficiind de o notorietate de 41,6% (locul IX), iar Ilie Bolojan de 34,3% (locul X).

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 20-27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul unui chestionar, pe un eșantion reprezentativ de 1.100 persoane, cu vârsta de peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95%.

În sondaje da, în alegeri ba

Recentul sondaj INSCOP nu este primul în care numele lui Ilie Bolojan este inclus între personalitățile politice măsurate. Anul trecut, de pildă, Avangarde l-a cotat cu 22% în intenția de vot pentru funcția de primar al Capitalei, fiind clasat pe locul II în această privință (după Gabriela Firea).

Contactat atunci de BIHOREANUL, președintele CJ Bihor a afirmat, însă, că nu a fost consultat înainte ca numele să-i fi fost inclus în evaluare, dar și că „nu se pune problema” să candideze la Primăria București.

Și de data aceasta, Bolojan a declarat că nu știa nici despre efectuarea sondajului, nici despre măsurarea sa. „Nu am știut despre sondaj și nu am fost consultat”, a spus, sec, președintele CJ Bihor. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
28 Comentarii
Biggie
Ala le freacă la MADAR, la MANGO nu are cum ::::)))
Postat 06 Decembrie 2023, 23:42 de Sandu2100
@Sanduboschetaru
"Sandu retardatu Sandule mai masezi ouale la bolovan?" Nu "la", mai analfabetule. Dar tu mai masezi ouale lui mang?
Postat 06 Decembrie 2023, 21:42 de Biggie
@unu
" Sau tu vrei sa zici ca Boc e primar mai bun decat Bolojan?" Habare n-am daca e Boc mai bun decat Bolojan. Eu ma uit la rezultatele de la noi. De cele din Cluj, nu stiu. Desi stiu sa citesc si a pricep un text.
Postat 06 Decembrie 2023, 21:36 de Biggie
@nihil
Da, ai dreptate, sunt sondaje făcute și comandate de partide. Da ai dreptate și întrebarea e aiurea. Dar diferența nu cred că e mare între asta și intenția de vot. Să presupunem că nu are nici o relevanță în intenția de vot, cum spui, cine ar spune că are încredere în Șoșoacă că orice? Și dacă îmi spune doar că îi înnorat afară, nu cred până mă uit. Cum poți avea încredere (că orice) în un om care nu vorbește, doar zbiară? Dar trecem peste încredere, e cunoscută! Și apare la TV mult și are o imagine de luptătoare cu partidele, cu instituțiile, cu zelenski. Populism pur. Și lumea pune botul...
Postat 06 Decembrie 2023, 21:03 de Vio_427
Biggie :)
daca crezi ca eu sunt HAURist, atunci trebuie sa te anunt ca era o stire despre romanii care stiu citi un text si nu il inteleg. Tocmai ce acuzam partidul ca e sponsorizat de Putin si ziceam ca nu vreau Romania in axa Beijing-Moscova-Teheran-Bucuresti, ci in cea euro-atlantica. Nu i-am votat si nici nu ii voi vota! Sau tu vrei sa zici ca Boc e primar mai bun decat Bolojan?
Postat 06 Decembrie 2023, 20:47 de unu
vasi/adi13 aka KP aka Mihăiță aka Petre93 aka Maikeltroll și alta propagandă și acum mai nouSanduboschetaru :::::)))))
Pute capul tău și al PSD de prostie și invidie, va doare ca Oradea și Bihor se dezvoltă, o dezvoltare pe care nu o aveți în cap, pt ca nu va duce capul ::::::))))) Sanduboschetaru vad ca îți place să-ți faci conturi, totuși nu ma cheamă Sandu ::::::)))) Am mai spus la TDS doamne iartă-l de unde se trage Sandu și 2000 ( asa era pe atunci) deci nu ma jignești cu nimic ::::::))))) pnl, dar cunosc mulți din PSD si USR care au aceiași atitudine ca tine, dealtfel am văzut la ultimele alegeri cum PZD și USR au căzut doar ot faptul ca au încercat sa il Saboteze pe Bolojan. Va doare rau ca se dezvoltă orașul și regiunea.
Postat 06 Decembrie 2023, 19:27 de Sandu2100
@Maikeltroll, excalibur, Silver_Cat, nihil, vasi13, unu,
E deja de voma ce comentati aici! Votati smenarii si infractorii de la haur! Asta e soarta pe care v-o doriti! Problema e ca influentati si soarta unor oameni nevinovati!
Postat 06 Decembrie 2023, 19:20 de Biggie
Sandu retardatu
Sandule mai masezi ouale la bolovan?
Postat 06 Decembrie 2023, 18:18 de Sanduboschetaru
@vio
E genul de sondaje facut pt telecomenzi(media) cum zicea cineva inainte. In primul rand intrebarea e gresita. Incredere ca ce? Ai incredere intr-un om ca poate face ceva anume nu incredere din asta oarba. Valoarea sondajului e 0,cum ziceam e facut sa dea material televiziunilor si sa influenteze parerea si intentia de vot a oamenilor care servesc materiale din astea.
Postat 06 Decembrie 2023, 13:11 de nihil
vasi/adi13
Servus mă ce faci cum ești?
Postat 06 Decembrie 2023, 08:05 de Sandu2100
Hai să luăm adevărata preocupare din sondaj.
Eu de multe ori când văd o persoană făcând ceva sau luând o decizie proastă, mă întreb cum se poate? Unde îi logica? Ce vrei să obții? Ai făcut asta cu ce scop, să reușești ce? Care sperai să fie rezultatul după ce ai făcut x sau y? Ma întreb acum care îi logica, motivul, gândirea că lumea spune că are încredere în Șoșoacă și Ștefan Simion?! Nu pot să-mi explic... Și e periculos. Pt că dacă ei se mobilizează, și noi restul nu...
Postat 06 Decembrie 2023, 06:54 de Vio_427
Sandu cel cu buda in curte
Iar delirezi virginica? Locul tau si a lui Bolo e in salon la 6.
Postat 06 Decembrie 2023, 05:44 de vasi13
Silver_Cat
As vrea să-l aibă DNA în vizor, dar nu e omul care sa fie acolo, pt ca asta face ce trebuie pt cetățeni, Bolojan ăsta nu e ca BUZATU drojdie și Cherecheș Mătușă, sau Năstase TAMARA ::::::))))) nu e nici ăștia corecți, dar nici ăilalți, sau cu ăilalți după ăilalți nu o sa ne fie mai bine,.Noi suntem plătitori de TAXAE si in Capitalism și in Comunism. Depinde cât de grea e căruța, intreaba-ti și tu Bunicii ( bineînțeles ei nu știu despre COVID )
Postat 06 Decembrie 2023, 00:02 de Sandu2100
Fugi tarane, ca te salta DNA-ul ! :))))
Daca nu pleaca urgent in Parlamentul European (pentru a ajuta Bihorul, desigur) ilie va primi un mandat de luuuuuunga durata. La puscarie. Pentru ca si DNA il are in topul preferintelor :)))
Postat 05 Decembrie 2023, 20:08 de Silver_Cat
vasi/adi13
Stai ma liniștit ca nu pleacă Bolojan la București. În schimb văd că tu și PSD ne faceți proști pt ca știm ce sa votăm pt ca am văzut ce ați facut voi, acum vedem clar diferenta, și tot ca PZD o dai indirect că defapt Bolojan e de vină pt salarii mici ::::)))) bai nebunule PSD e de vină pt ca sunt salarii mici.
Postat 05 Decembrie 2023, 19:19 de Sandu2100
sa fie Boc considerat administrator mai bun decat Bolojan, asta e ca si cum Klaus e mai iubitor de patrie decat Basescu...
mai degraba e in cadere China si Rusia. Poate ca nu il ai pe Simion prins cu coruptie, ca nu a fost in functii publice, dar il ai prins cu sponsorizari de la rusi catre partidul lui, asa ca vot AUR = vot criminalul de Putin.
Postat 05 Decembrie 2023, 17:57 de unu
Psd SAU Pnl
Astea-s telecomenzile. Docile, se reproduc natural, no problemo. Ceilalti trebuie EX-terminati. Nu e loc pentru toata lumea. Comisionul e o treaba discreta . Mai este loc doar la rubrica : "Trebuie sa maninca si gura noastra ceva". Cu psd am dat marile tunuri, cu pnl culegem roadele.
Postat 05 Decembrie 2023, 17:08 de excalibur
Psd ciuma roșie
Eu stau și mă mir cum naiba e posibil ca PSD să fie iar/tot pe locul 1 în sondaje? După 30 ani oamenii tot PSD votează, e incredibil! Chiar ne merităm soarta.
Postat 05 Decembrie 2023, 16:56 de xcpdq
Dar cum se poate asa ceva?
Cum nu e sondaj platit de primarie, nu mai iese pe locul 1, ce lovitura pe locul 10!!!!. Mai trebuie niste topuri reale sa puna si Oradea acolo unde ii e locul, asa cum statistica si cifrele oficiale arata locul real al orasului, gen salarii, venituri pe cap de locuitor, etc etc . Cifrele care conteaza cu adevarat . Nu propaganda de 2 lei, care prinde la prosti ca sandu2100, si are Oradea destui ca el.
Postat 05 Decembrie 2023, 16:30 de vasi13
Doamne iarta
E bine ca am bifat si sageata galbena. Muream dracului cu frustrarea ca , poate , AIALALTI, ar fi facut ceva. Da. Au reusit datorii de 25 mld.€ Citu, 19 Orban , 20 Ciuca&Ciolacu. Dezvoltare, nene!
Postat 05 Decembrie 2023, 16:28 de excalibur
Uau.
La ce personaje sunt in lista eu i-as da in judecata ca m-au trecut pe lista aia. Problema e ca nu te poti increde in increderea romanilor.
Postat 05 Decembrie 2023, 16:25 de nihil
Cenzura ciumei galbene....
Cenzura ciumei galbene da lectii securitatii ceausiste. Ziarul birtinului :)))))
Postat 05 Decembrie 2023, 16:23 de Silver_Cat
@Silver_Cat
Esti cenzurat live : "birtinezul chelios - sef de salon la Nucet :))) Cand esti plin de fite si scheme cu sprancene" ... Iti dai seama ce pazit e viitorul presedinte? Am pornit cronometrul [ In versiunea desktop, in dreapta, la rubrica comentarii, ramine in cache comentariul, chiar daca cenzorul l-a sters deja...]
Postat 05 Decembrie 2023, 16:16 de excalibur
Iar visam sa exportam oradea la bucuresti
Bolojan presedinte? Mihai viteazu', chiar el, dupa ce a dat spaga la Inalta poarta sa ajunga domn, si-a chemat toti creditorii, turci,greci, boieri dumneavoastra, la un ospat, intr-un han, sa puna tara la cale si sa negocieze roborul. Mincare, bautura, chef, ca la orice inceput de drum... La un moment dat, a pus garzile sa inchida usile si le-a dat foc. Amin. E capabil Bolojan de asa ceva? Bine ca nu e , ca de 400 de ani tot platim pe datorii...
Postat 05 Decembrie 2023, 16:13 de excalibur
ilie sub sosoaca ! :)))))))
ilie sub sosoaca si simion ! Asta este apogeul carierei lui ! ))))
Postat 05 Decembrie 2023, 16:07 de Silver_Cat
Vadim presedinte
N-am votat din 1996. Am fost spectator, rezultatele se vad. Votam, giram. Am crezut ca NE-votarea le va limita pofta de autodistrugere. Te umfli in pene cind ai 80%, nu , Bolojane? Cind ai 25-30%, precum Birta, pasesti mai usor, deschizi usa cu clanta, nu cu piciorul. Cu cit cercul acolitilor ar fi fost mai mic, iar cercul neafiliatilor,neutrilor,oponentilor, mai mare, cu atit ar fi trebuit sa creasca decenta, servitudinea si sa scada tupeul, abuzul, appetite for destruction. Ei as, nu in Romania. Prin urmare, daca mai apuc, voi vota. Voi vota extremismul, delirul, fara sa-mi pese, fara sa (mai) gindesc. Karma romanilor e incarcata de tradari si sacrificii ritualice. Universul ne echilibreaza, cu sau fara voia noastra. Vom musca din tarină iar. Pentru asta, ne vom face frate cu dracul, ne vom vinde iar sufletul. Precum a fost povestea miscarii legionare. Facem si repetam aceleasi prostii. Acum suntem in pragul disolutiei, si nu mai e loc de ciuca,ciolacu,drula,firea,boc,geoana ... toti papusari ai imperialismului si ai licuriciului. America e in cadere libera, ca de obicei pe noi razboiul ne prinde cu aliatul gresit...
Postat 05 Decembrie 2023, 16:05 de excalibur
Se știe finala
Finala, sau turul 2, va fi între Ciolacu și George Simion indiferent ce zic alte sondaje politice și indiferent ce alți candidați se aruncă în sondaje pt a duce lumea în eroare. Oricare ar fi scorul la președinție, partidul AUR va lua mult la parlamentare decât acei 20% aruncați pe piață de institutele de sondaj de "casă". Avantajul net al lui Simion, care va tracta puternic AUR, este că securiștii nu-l au cu nimic la mână și de aici curajul lui. Pe drept!
Postat 05 Decembrie 2023, 13:42 de georgemarian
Ne meritam soarta
Eu nici n-aş vota, n-as vota pentru niciunul, doar hoți, corupți si ipocriţi.
Postat 05 Decembrie 2023, 13:30 de Maikeltroll
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON