URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
05 Decembrie 2023, 11:03

Sărbătorile și Grinchii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La fel cum mă uimeşte agresivitatea multor atei faţă de creştini, revărsată de pildă faţă de cei ortodocşi de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci şi de intoleranţă! -, nu înţeleg răutatea celor care "colindă" rechizitorii la adresa tuturor autorităţilor care "sparg bugetele" decorând artere, pieţe şi clădiri ori organizând târguri de Crăciun.

Am prins la Paris, nu demult, începerea lucrărilor pentru ornarea clădirilor publice (pe banii Primăriei, fireşte) şi private. Împodobirea Hôtel de Ville, sediul administraţiei metropolei, dura de două săptămâni, cu tot deranjul aferent. În Grădinile Tuileries funcţiona deja de la jumătatea lui noiembrie un Târg de Crăciun imens, întins, cu tot cu larma lui, până în zidurile Luvrului. Galeriile Lafayette ofereau un spectacol pe cât de grandios, pe tot atât de ingenios, al "luxului democratic", accesibil inclusiv clasei muncitoare. Toate astea în Capitala celei mai laice ţări europene, care şi-a ghilotinat regii şi boierii, care a dărâmat nu doar Bastilia, ci şi sute de biserici, care a ucis mii de clerici...

Desigur, nu au redevenit francezii - iar parizienii cu atât mai puţin - cea mai cucernică naţiune a Europei, nici măcar apusene. Totuşi, poate tocmai în numele Libertăţii, Egalităţii şi Fraternităţii, le este îngăduită la început de secol XXI bucuria şi celor care cred că acum vreo două mii de ani s-a născut, a trăit şi s-a sacrificat Mântuitorul. Unde mai pui, s-o zicem şi pe asta, că febra Crăciunului profită tuturor, de la negustori şi patiseri până la cei care produc mărfurile de sezon. Şi toate se întâmplă într-un oraş departe de a fi perfect, căci aproape nu există bulevard care să nu fie spart şi cu şantiere de tot felul.

Dincolo de criticile întemeiate privind acei edili care, după ce tot anul nu fac nimic, se apucă în Ajun să înfigă brazi prin noroaie, la noi se găsesc şi voci care acuză otova "risipirea banului public" de Crăciun. Ca nişte plăci stricate, dintr-o frondă prost aleasă sau din motive pur politice, de partid, instrumentalizează un eveniment în fond inevitabil pentru a ciobi imaginea unor primari. Repet, ar fi perfect îndreptăţit când aceştia sunt nişte lichele hoaţe ori putori care cel mult plantează panseluţe. 

Dar ce aveţi voi, Grinchi de tot felul, cu alţi contribuabili, semeni cu voi, care îşi doresc să aibă o dată pe an câteva zile de veselie, de mângâiere, de lumini, de desfătare? Care vor un vin cald, un Kürtös, o turtă dulce, un spectacol cu o "stea" - autentică ori efemeră, nici nu contează - într-un târg de Crăciun, eventual după ce ies dintr-o biserică? 

Ar fi un început nu de mântuire, dar pur şi simplu de umanitate, să-i scutiţi de dispreţ şi de învinuirea că-şi doresc o sărbătoare, la fel ca părinţii, bunicii şi strămoşii lor. Dincolo de guvernări, de inflaţie, războaie, partide, politruci şi activişti nu mai puţin politici...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
bine zis!
sa fii atat de pierdut de identitate, de patrie incat sa nu vrei sa sarbatoresti nici Nasterea Mantuitorului, mi-e mila de genul asta de asa-zis "romani"
Postat 05 Decembrie 2023, 18:01 de unu
Grinch
Grinch este un personaj fictiv creat de Dr. Seuss. El a apărut pentru prima dată ca personajul principal al povestirii de Crăciun din 1957 cum a fost Grinch Stole Christmas !. Duhul groaznic, anti-vacant al personajului a dus la termenul de Grinch care vine să se refere la o persoană care se opune festivităților de Craciun sau la cineva cu o atitudine grosolană și lacomă. De fapt, un document în filmul cu acțiune live a declarat că "termenul Grinchy se va aplica atunci când spiritul Crăciunului este în scurt." Grinch a devenit din urmă o icoană a sărbătorilor de iarnă, în ciuda urii personajului sezonului, și a apărut pe diferite forme de memorabilie, cum ar fi ornamente de Crăciun, păpuși de pluș, costume de Halloween și diverse articole de îmbrăcăminte. În 2002, TV Guide a clasat pe locul 5 numerele "Grinch" pe lista "Cele mai mari 50 de caractere de desene animate ale tuturor timpurilor".
Postat 05 Decembrie 2023, 11:28 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON