URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 02 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cele mai multe statui le veți găsi ori în țările mari, foste imperii, ori, paradoxal, în cele mai mărunte. Din prima categorie face parte, de pildă, Marea Britanie, unde personalitățile abundă și era păcat să nu fie imortalizate. La polul opus mi s-a părut a fi Macedonia de Nord, unde, la o populație de nici trei milioane de locuitori, sunt o grămadă de lucrări de for public...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Doi necăjiți din Bihor au devenit primii români pe care justiția noastră i-a condamnat la închisoare, ce-i drept cu amânare, pentru că în 2021 și-au retras copiii de la școala din Bratca. Cazul a ajuns în instanță după ce școala a anunțat Poliția și DGASPC, iar Parchetul Aleșd i-a inculpat pentru împiedicarea dreptului la educație.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pentru cine veți vota pentru a ocupa funcția de primar al Oradiei, la alegerile din 9 iunie?








De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea sindromului de burnout se poate face de către fiecare dintre noi dacă în cadrul muncii considerăm că există condiții care ne pot predispune la stres. Dacă vă simțiți suprasolicitați și aveți impresia că nu mai puteți face față condițiilor de muncă, este bine să faceți o listă cu responsabilitățile și sarcinile de serviciu în ordinea priorităților, stabilind astfel ceea ce efectiv puteți realiza...
21 August 2014, 15:11

Parcagiii şi-au reintrat în drepturi: Consiliul Local a reparat greşeala dintr-o hotărâre care nu prevedea cine poate da amenzile de parcare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, aleşii orădenilor au îndreptat două greşeli din hotărârile luate la sfârşitul lunii iulie tot de ei.

Aleşii orădenilor au luat, astfel, act şi în acelaşi timp au îndreptat faptul că, în mod eronat, Administraţia Imobiliară Oradea a scos din proiectul HCL-ului privind modificarea regulamentului de parcare din municipiu articolul care reglementa cine sunt cei care pot aplica amenzile.

Concret, în HCL 618 din 2014, care modifica cuantumul amenzilor de parcare din oraş, directorul adjunct al AIO, Cristian Popescu, aflat atunci la cârma instituţiei, a eliminat din regulament aliniatul doi al articolului 191, care prevede că aplicarea amenzilor se face de către angajaţi ai Serviciului Parcări împuterniciţi de primar, înlocuindu-l cu prevederea conform căreia amenzile se constituie ca venituri la bugetul local.

În consecinţă, cum regulamentul nu mai prevedea nimic despre împuternicirea angajaţilor Serviciului Parcări de a da amenzi, începând din data de 7 august, când a intrat în vigoare hotărârea modificată, singurul care mai putea da amenzi pentru parcarea fără plata taxei era primarul Ilie Bolojan. Chiar dacă hotărârea a fost adoptată de consilierii locali cu tot cu eroare, parcagiii au început să aplice amenzi chiar din 7 august, cu toate că legalitatea acestor demersuri era, în mod evident, neclară.

Tot în şedinţa extraordinară de joi, aleşii orădenilor au mai "îndreptat" o "eroare materială". De data aceasta din hotărârea prin care se aproba creşterea valorii estimate a investiţiei în parkingul subteran din strada Independenţei, de la 23.566.113 lei, fără TVA, la 26.797.234 lei fără TVA, în urma introducerii unor noi lucrări necesare.

Prin proiectul votat joi, AIO le-a propus aleşilor să corecteze procentul cu care cei doi investitori în parkingul subteran vor contribui la realizarea proiectului: 69,734% Primăria Oradea, respectiv 30,266 % RDS & RCS, faţă de cota rotunjită de 70%-30% care apare greşită în hotărârea iniţială adoptată la finalul lunii iulie. Dacă ar fi rămas în vigoare cota greşită, asta ar fi însemnat că Primăria ar fi plătit mai mult cu 0,266% la parkingul subteran, adică aproximativ 71.000 de lei.

Citeşte pe aceeaşi temă: Dispar din nou amenzile! Din prostia AIO, amenzile de parcare vor putea fi date doar de... primar

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
????????
...............nu e cu 3 iii ?????
Postat 21 August 2014, 15:20 de Marina
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6028 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON