URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 16 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La un meci de baschet în care se joacă finala campionatului, cu trofeul pe masă, abia de strângem 5.000 de spectatori în Oradea Arena. La întrecerile de polo, e lucru mare dacă se duc 500 de privitori. Dar la un meci de liga a III-a de fotbal se bulucesc 10.000 de spectatori și, sunt convins, numărul ar fi fost mai mare dacă lipsa locurilor de parcare și condițiile precare de pe stadion nu i-ar fi țintuit în fotolii pe mulți alți suporteri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
La ora acestor comentarii, urnele au vorbit, după o campanie pe care unii candidați au dus-o intens, în ciuda redusei probabilități ca challengerii să-i detroneze pe deținătorii celor două funcții cheie ale administrației din Bihor, de președinte al Consiliului Județean și de primar al Oradiei. Pentru că războiul electoral a fost decis într-o singură bătălie, dar și pentru că tandemul Ilie Bolojan - Florin Birta a avut ce etala alegătorilor, perdanții au avut din start șanse modeste, ceea ce, în parte, le și scuză rezultatele.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La momentul apariției acestui material, campania electorală pentru alegerile locale se va fi încheiat deja, iar localitățile României vor avea noi conduceri alese în urma alegerilor din 9 iunie 2023. Modul în care guvernanții noștri au procedat în ultimele luni în mimata „luptă” contra jocurilor de noroc la sate va produce, însă, consecințe pe termen lung și va putea afecta serios bugetul statului...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea sindromului de burnout se poate face de către fiecare dintre noi dacă în cadrul muncii considerăm că există condiții care ne pot predispune la stres. Dacă vă simțiți suprasolicitați și aveți impresia că nu mai puteți face față condițiilor de muncă, este bine să faceți o listă cu responsabilitățile și sarcinile de serviciu în ordinea priorităților, stabilind astfel ceea ce efectiv puteți realiza...
23 Mai 2024, 15:51

Accident pe trecerea de pietoni, în Oradea: O tânără a ajuns la spital cu traumatism cranian

Accident pe trecerea de pietoni, în Oradea: O tânără a ajuns la spital cu traumatism cranian (Sursa foto: grupul de Facebook - Info Trafic jud. Bihor - Cosmin Rogojan)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O tânără în vârstă de 24 de ani a ajuns la spital joi, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce se deplasa pe o trecere de pietoni de pe strada Ceyrat din Oradea.

Accidentul a fost sesizat la numărul unic de urgenţă 112 la ora 14.10, în zona magazinului Lidl de pe strada Ceyrat, potrivit ofiţerului de presă din cadrul Poliţiei Bihor, agentul-şef Alin Laza.

„În accident a fost implicat un autoturism şi un pieton. Pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale", a declarat ofiţerul de presă.

Contactat de BIHOREANUL, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe şi SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, a declarat că persoana rănită este o tânără în vârstă de 24 de ani.

„Aceasta a suferit un traumatism cranian şi un traumatism de bazin. În continuare se fac investigaţii medicale", a declarat dr. Borcea.

Poliţiştii rutieri fac cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările care au dus la producerea evenimentului rutier.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.606 RON
  • 1 EUR = 4.9772 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON