URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Iunie 2024, 08:01

Muzeul moților: În Apuseni s-a înființat primul ecomuzeu, cu un traseu dedicat grupului de luptători anticomuniști Șușman

Muzeul moților: În Apuseni s-a înființat primul ecomuzeu, cu un traseu dedicat grupului de luptători anticomuniști Șușman 3 JUDEȚE, UN MONUMENT. Fondarea ecomuzeului a fost marcată în Poiana Călineasa, locul unde cele trei județe din Apuseni se intersectează și unde a fost dezvelit un monument anume creat, cu trei fețe
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Data viitoare când merg la munte, bihorenii ar putea intra... într-un muzeu. În Parcul Apuseni s-a înfiinţat primul ecomuzeu românesc, menit să conserve Ţara Moţilor, cu peisaje şi oameni cu tot.

Până la toamnă, ecomuzeul va avea şi primul traseu tematic, dedicat grupului Şuşman de partizani anti-comunişti, care au luptat până la moarte pentru crezul lor. Turiştii vor fi invitaţi să descopere locuri carstice spectaculoase, dar şi sacrificiul unor moţi adevăraţi.

"Să rămâi ceea ce eşti" 

Ecomuzeul Ţara Moţilor a fost înfiinţat de Ziua Europeană a Parcurilor, pe 24 mai, la iniţiativa Administraţiei Parcului Natural Apuseni (APNA) şi prin implicarea a şapte primării din totalul de 18 eligibile: Bunteşti din judeţul Bihor, Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara şi Horea din judeţul Alba şi Săcuieu şi Mărgău din judeţul Cluj. Din Bihor, mai pot adera primăriile Budureasa, Pietroasa, Câmpani şi Nucet.

Cei şapte edili au semnat Carta ecomuzeului, un document prin care se obligă să păstreze identitatea locală şi să promoveze o dezvoltare socio-economică durabilă.

Alin Moș Localnicii nu trebuie să se teamă că vor rămâne în urmă: ecomuzeul nu împiedică dezvoltarea infrastructurii şi nu va schimba nimic din rânduiala locului. "Vrem ca toţi cei de acolo să-şi păstreze avuţia, de orice fel ar fi ea. Înseamnă să rămâi ceea ce eşti, să nu devii altceva. Zonele se vor moderniza în continuare, nimeni nu exclude asta, dar oamenii trebuie să nu se transforme", a declarat Alin Moş (foto), directorul APNA.

Cu Securitatea pe urme 

Ecomuzeul va însemna şi un omagiu adus moţilor vrednici, iar primii glorificaţi vor fi membrii grupării anti-comuniste Şuşman, formate în 1948 din oameni ai muntelui care au refuzat să îngenuncheze în faţa terorii comuniste. 

Liderul a fost Teodor Şuşman (foto), zis Lupchii, un ţăran înstărit din Răchiţele, care a luat drumul munţilor alături de fiii săi Teodor, Avisalon şi Traian, dar şi de alţi partizani precum Ioan Popa zis Ciota, Ioan Bartoş, Gheorghe Mihuţ, Mihai şi Lucreţia Jurj. Cu armele în mâini, ascunşi în munţi, ei au luptat împotriva comuniştilor vreme de 10 ani, ajutaţi de moţi din Cluj, Bihor şi Alba. 

Forţe ale Miliţiei, trupe de Securitate şi sute de informatori le-au fost pe urme, cu un arsenal militar impresionant, iar toţi cei din jurul lor au fost persecutaţi. Fondatorul Teodor Şuşman şi-a pus capăt zilelor în 1951, împuşcându-se într-o şură din Răchiţele după ce n-a putut participa la înmormântarea soţiei, torturate de comunişti, iar trei dintre fiii lor (Traian, Romulică şi Emilian) au ajuns în arest. 

Sacrificii de neuitat 

Ioan Popa a murit eroic, încercând să acopere retragerea colegilor, iar soţii Lucreţia şi Mihai Jurj au căzut într-o capcană a Securităţii Oradea, în satul Sudrigiu. La intrarea în şura unei familii pe care o considerau susţinătoare, cei doi şi un alt partizan, Roman Oneţ, au fost loviţi în cap, Mihai Jurj murind câteva ore mai târziu. 

Oneţ a fost condamnat la moarte şi executat în Penitenciarul din Oradea, în timp ce Lucreţia a fost trimisă la muncă silnică pe viaţă, fiind eliberată în 1964. Femeia a trăit până în 2004, timp în care a vorbit despre sacrificiul "Şuşmanilor".

Tot într-o confruntare cu Securitatea au murit şi fraţii Teodor şi Avisalon, ultimii din grupare prinşi, în 1958. Găsiţi într-o şură din Tranişu, judeţul Cluj, au ţinut trupele la depărtare de ei, apărându-se cu arme de foc. Pentru că nu i-au putut prinde, comuniştii au incendiat şura, iar fraţii au fost arşi de vii (foto)

Calea Partizanilor

Cu o dificultate medie, traseul va aminti de rezistenţa îndârjită şi demnă a moţilor în faţa terorii comuniste, iar drumeţii vor trece prin locuri în care membrii grupării Şuşman au trăit în clandestinitate şi au luptat.

În formă de circuit, Calea Partizanilor (foto) va lega Versantul Muncelului, Valea Firei şi Masivul Humpleu, cu 9 opriri marcate prin panouri informative: Începutul şi sfârşitul, Muntele izbăvitor, Copacul credincios, Moţii şi comunismul, Valea Firei, Peştera ocrotitoare, Coliba libertăţii şi Răfuiala.

Harta traseu Munții Apuseni

Traseul este amenajat de Asociaţia Clubul Monarhiştilor Clujeni, în parteneriat cu APNA şi Fundaţia Corneliu Coposu, care vor să recreeze şi un adăpost montan similar celor folosite de partizani. Totul, pentru ca oamenii de azi să înţeleagă şi mai bine ce sacrificii stau la temelia libertăţii lor...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Din păcate ...
... istoria e pe cale să se repete. Noroc cu cei care, la vot, au ales și altceva decât noul PCR, format din PSD și PNL sub pulpana "popularilor" europeni care, dacă ar fi recâștigat o majoritate absolută de 2/3 ar fi fost în stare să oprească în cel mai scurt timp ... circulația mașinilor pe benzină și motorină, focul pe lemne din sobe și deplasarea oamenilor la distanțe parcurse mai mult de 15 minute. Socialismul american și european prefigurează două direcții ... una a modelului Reich-ului german și una a comunismului Uniunii Sovietice. Iar oile nu văd cum este tendința și votează contra normalității.
Postat 14 Iunie 2024, 07:22 de KP
Compresiune
Ma umplu de compresiune!! Ero(r)i au fost, ero(r)i sunt inca.
Postat 14 Iunie 2024, 06:50 de AnaConda
cinste lor!
e bine ca punem in valoare eroii luptei anti-comuniste. Cine isi uita trecutul, il repeta. Din pacate incep sa apara apologetii comunismului si in AUR si in tara.
Postat 13 Iunie 2024, 16:56 de unu
Cinste lor
Eroilor martiri 8n lupta anticomunistă. Și când te gândești ca în zilele noastre studenți bezmetici, puturoși și rupți de realitate din America militează pentru instaurarea comunismului.
Postat 13 Iunie 2024, 08:14 de CivisUlpianum
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON