URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
05 Iunie 2024, 13:50

Reacția lui Bolojan după dezvăluirea că în studenție prefectul Țiplea a falsificat legitimații CFR: „O chestiune reprobabilă”, dar să fie judecat „pentru activitatea publică”

Reacția lui Bolojan după dezvăluirea că în studenție prefectul Țiplea a falsificat legitimații CFR: „O chestiune reprobabilă”, dar să fie judecat „pentru activitatea publică” Prefectul Dumitru Țiplea, alături de președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan. Foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a reacționat miercuri, după dezvăluirea că în urmă cu 24 de ani, când era student, prefectul județului, Dumitru Țiplea, care îi este și fin de cununie, a fost condamnat cu suspendare, împreună cu alți colegi, pentru falsificarea unor legitimații de călătorie cu trenul.

„Orice încălcare a legii este o chestiune reprobabilă”, a spus Bolojan într-o conferință de presă desfășurată miercuri la sediul partidului, adăugând însă că, după atât timp, prefectul ar trebui evaluat după activitatea sa publică.

„Într-un context electoral”

Întrebat de BIHOREANUL ce reacție are după dezvăluirile făcute de site-ul gandul.ro și dacă este de părere că acestea vor afecta rezultatele electorale ale PNL Bihor, în condițiile în care Dumitru Țiplea este secretarul general al organizației județene, Bolojan a ținut să afirme că „într-o societate normală respectarea legilor este o chestiune importantă și orice încălcare a legii, de la o simplă contravenție până la o infracțiune, este o chestiune reprobabilă”.

El a arătat, însă, că „aceste aspecte s-au întâmplat înainte de anul 2000”. „După cinci ani, dl Țiplea a avut primul contract într-o funcție publică, a devenit consilier la Prefectură, după 20 de ani prefect al județului. Acum, după 24 de ani, din punctul meu de vedere, o chestiune care s-a întâmplat în urmă cu 24 de ani, pentru care niciun om nu este felicitat într-o societate normală, dar în care există totuși termene de reabilitare, nu cred că este cel mai important lucru. Prin urmare, dacă ar fi să-l judecăm pe dl Țiplea, ar trebui să-l judecăm după activitatea publică pe care a avut-o”, a spus Bolojan, sugerând, așadar, că nu există lucruri de imputat din acest punct de vedere.

De asemenea, președintele PNL Bihor a afirmat că „eu nu știu dacă această chestiune va afecta sau nu (n.r. – rezultatele la alegeri), dar ea nu este întâmplătoare, ci este într-un context electoral. Noi am evitat atacurile în această campanie, am încercat să ne prezentăm proiectele și să ne ocupăm mai puțin de competitori, dar cu toate astea am auzit despre noi lucruri pe care nu le știam”.

 „O greșeală din tinerețe”

Site-ul gandul.ro a dezvăluit cu o zi în urmă că în anul 2000, prefectul Dumitru Țiplea, pe atunci student al Universității din Oradea, a fost condamnat de Tribunalul Arad, împreună cu alți colegi, la 6 luni de închisoare pentru falsificarea a 50 de legitimații de călătorie ce dădeau dreptul unei reduceri cu 50% pe CFR, pe care le comercializau între colegi. Ulterior, Curtea de Apel Timișoara a „îndulcit” sentința, transformând-o în una cu suspendare.

În articol se subliniază că Dumitru Țiplea este „omul lui Bolojan”, cu care are o relație naș - fin, și că cei doi au o colaborare începută în 2005, când a devenit șef al cancelariei prefectului, poziție pe care a avut-o până în 2007, pentru ca ulterior să-i fie consilier, în perioada 2007-2008, când actualul președinte al CJ Bihor și al PNL Bihor era secretar general al Guvernului. De asemenea, se arată că în 2008 - 2010 Țiplea a fost director de cabinet al fostului președinte al CJ Bihor Radu Țîrle, iar în decembrie 2019 a fost numit prefect al județului.

Contactat de BIHOREANUL, Țiplea s-a declarat surprins de dezvăluirea de presă, pe care o consideră „o chestiune de campanie”, dar a recunoscut că a avut de-a face cu legea, susținând că a fost „o greșeală din tinerețe”. „Cred că mulți în tinerețe au mai făcut lucruri pe care nu le-au conștientizat la acea vreme. Nu mă așteptam să se scrie acum despre asta, sunt 24 de ani de atunci”, a spus prefectul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
vasi/adi13 și alte conturi de PROPAGANDĂ
Nu fac parte din niciun partid
Postat 06 Iunie 2024, 15:06 de Sandu2100
Nimic nou
Sunt multi condamnati s-au urmariti penal pe liste si mai multi prin jurul lui Bolojan. Pacat. Eu voi vota Bolojan (cu retineri pentru albirea unora daca e adevarat fin, rector, Beni) dar nu Rares Bogdan.
Postat 06 Iunie 2024, 12:33 de scarbit
KP aka mama Omida
" PROPAGANDA " = Acțiune desfășurată sistematic în vederea răspândirii unei doctrine politice, religioase etc., a unor teorii, opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate, pentru a câștiga adepți. Nu schimbam DEX-ul doar ca pt. ești incapabilă. Problema ta psihică se rezolva la 6, nu pe ebihoreanul.ro.
Postat 06 Iunie 2024, 09:17 de Sandu2100
La 25 de ani prefectul a fost condamnat penal
Daca Bolojan doreste sa bagatelizeze aceste fapt este treaba lui, insa Tiplea nu e azi un simplu fin, ci este prefectul judetului Bihor. Practic daca maine are o intalnire oficiala, acei oameni vor da mana cu un condamnat penal.
Postat 06 Iunie 2024, 09:10 de Nufarul1
SandaXXX vs. Prostia în stare pură.
Repetarea cuvântului "propagandă" indică un limbaj limitat. Propagandă înseamnă a ridica în slăvi pe cineva în detrimentul altcuiva, indiferent că-i grup, partid, persoană, ș.a.m.d. Or, aici este vorba strict de critici la adresa liberalilor în general și/sau a "neterminatului" în mod specific. Existența și atitudinea ta de postac, de-a lungul ultimilor ani, mi-au ușurat enorm mesajele critice la adresa lui Bolojan. Iar dacă de data asta nu va mai avea majoritate în consiliul județean, ți se datorează din plin, svând în vedere că Bihoreanul este "gazeta" PNL iar cititorii ei se consideră liberali. Îți mulțumesc în numele tuturor celor care îl cunosc bine pe birtinez, inteligența lui limitată și caracterul lui infect.
Postat 06 Iunie 2024, 08:01 de KP
Sandu mincinosu
Tot prost ai ramas. Aceeasi fraza, tu crezi ca stau non stop online ca tine? Ce stii in afara de propaganda ? Nu stii cum te cheama umflat prost ce esti
Postat 06 Iunie 2024, 06:20 de sanduivanov
Gata
A murit propaganda ::::)))
Postat 05 Iunie 2024, 23:54 de Sandu2100
Care fraza o repet??
??
Postat 05 Iunie 2024, 22:26 de Sandu2100
Sandu mincinosu
Tu vorbesti. Esti penibil deja, stii doar aceeasi fraza pe care tot o repeti.
Postat 05 Iunie 2024, 20:57 de sanduivanov
Ban la ban și Infractor la INFRACTOR trage
Ce ar trebui evidențiat este VINOVĂȚIA, adică caracterul GRUPULUI INFRACȚIONAL al prefectului. Practic el la angajare a trebuit să aducă CAZIERUL în care figura GRUP INFRACȚIONAL, fiind angajat șef al cancelariei prefectului !!! A fost practic ALBIT de Bolojan. Deci categoric angajarea lui la STAT, a fost realizată cu un CAZIER de asemenea falsificat. În caz contrar era o altă infracțiune (angajat cu pile), fără să se țină cont de CAZIER. Poate provine din aceleași structuri ca și PETROV. Cât despre menirea prefectului, de a ataca HCL-urile NECONSTITUȚIONALE șau cu vicii de LEGALITATE, este clar că nu a performat la acest capitol. Doar din această cauză Bolojan la ales și îl susține în continuare. Tot în același mod își alege și lista de consilieri (inclusiv BIRTA), doar persoane OBEDIENTE, care nu analizează absolut deloc ce votează ( în ședințele publice), doar ce li se trasează. Acesta fiind motivul pentru care solicită să îi fie votată și echipa. Practic Bolojan este un Putin la scară mai mică, care utilizează numărul de consilieri deținut, ca și valoare a procentului acțiunilor deținute în consiliu. Ei nu au voie să gândească RAȚIONAL, asupra fiecărui proiect de HCL propus și supus votului. Proiecte la care să li se poată aduce amendamente, sau să fie supuse LEGALITĂȚII. Deci practic aleși noștri nu sunt aleși noștri sunt procentul lui Bolojan, care decide de unul singur tot. Ori ce probleme am reuși să supunem dezbaterii consilierilor, este INUTIL, deoarece nu au voie aleși desemnați de el, la o opinie separată. A ne aminti de ședință publică când au fost decise EXPROPIERILE în NUFĂRUL pentru parcări. Singura opinie separată a fost luată de Cornel Borza pentru votarea bugetului Consiliului Județean, pentru a se putea plăti salariile la colegii lui de la ANSAMBLU CRIȘANA. Se știu urmările - DESFIINȚAREA ANSAMBLULUI CRIȘANA. Cât despre audiențe, evident că nu se mai pierde timpul cu problemele cetățenilor, ele sunt ținute de consilieri de formă. Așa că pe 09.06.2024 votați cu Bolojan = Putin. Poate data viitoare nu va mai fi nevoie să ne gândim cu cine votăm, că nu vom mai avea variante.
Postat 05 Iunie 2024, 20:56 de Impaciuitorul
Baga tare propaganda
Pe ultima suta de metri ::::))))
Postat 05 Iunie 2024, 18:09 de Sandu2100
BLA BLA BLA, politic sa fie curat, restul nu conteaza.
Conteaza activitatea publica, ceea ce face in privat si in spatele usilor nu conteaza? Deci dupa logica BOLOVANULUI, e ceva normal sa fii infractor in afara serviciului. De asta nu trebuie cazier celor care ne conduc, si ocupa functii publice. Pai da Tiplea sluga lui BOLOVAN e perfect, accepta toate abuzurile si ilegalitatile BOLOVANULUI. Bolovanul s-a inconjurat numai de slugi, si care sluga e ceva mai buna? Cea care poate fi santajata cu ceva, o persoana curata nepatata nu poate fi santajat. Cat de cuurand vine si randul BOLOVANULUI, nu bate Dumnezeu cu bota.. Betonul sa curga, demolarile si defrisarile sa vina, asta conteaza aici.
Postat 05 Iunie 2024, 17:30 de sanduivanov
Bla-bla-bla, marca Bolojan.
Despre ce activitate publică vorbește "nașul" infractorului? Zero activitate ... nicio hotărâre de consiliu de la mun. Oradea sau CJ Bihor, chiar dacă s-au dovedit destule în ultimii 16 ani că-s nelegale sau neconforme administrativ, nu au fost atacate în contencios. În rest, cu sau fără acest prefect, instituția putea fi condusă de orice kinoterapeut care n-a practicat în viața lui, odată măcar, meseria care a stat la baza statutului de înalt funcționar public. Omu-i "neterminat" la fel ca nașul său.
Postat 05 Iunie 2024, 16:32 de KP
Nu conteaza ca a fost infractor!!!
Si daca era pedofil nu conteaza, conteaza cate poduri a facut. Comunistul bolovan raporteaza totul la cantitatea de beton, exact cum faceau sovieticii, conta cate tone produceau. Nu conteaza asa-i ca e infractor prins condamnat, e bun ca aproba toate abuzurile bolovanului. Doar ca politic ca fii bun, in rest poti fi pedofil, violator.
Postat 05 Iunie 2024, 14:44 de vasi13
,,Țiplea s-a declarat surprins de dezvăluirea de presă[...]"
El a facut, (mai corect n-a facut) tot ce i s-a cerut si asta ȋi e rasplata?! Țepeluș, sa stii si tu ca in politica nu sunt prieteni, sunt doar idi*ti utili!
Postat 05 Iunie 2024, 14:13 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON