URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 02 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cele mai multe statui le veți găsi ori în țările mari, foste imperii, ori, paradoxal, în cele mai mărunte. Din prima categorie face parte, de pildă, Marea Britanie, unde personalitățile abundă și era păcat să nu fie imortalizate. La polul opus mi s-a părut a fi Macedonia de Nord, unde, la o populație de nici trei milioane de locuitori, sunt o grămadă de lucrări de for public...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Doi necăjiți din Bihor au devenit primii români pe care justiția noastră i-a condamnat la închisoare, ce-i drept cu amânare, pentru că în 2021 și-au retras copiii de la școala din Bratca. Cazul a ajuns în instanță după ce școala a anunțat Poliția și DGASPC, iar Parchetul Aleșd i-a inculpat pentru împiedicarea dreptului la educație.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pentru cine veți vota pentru a ocupa funcția de primar al Oradiei, la alegerile din 9 iunie?








De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Epuizarea profesională, denumită și burnout, este definită de Organizația Mondială a Sănătății ca un sentiment de oboseală intensă și constantă, de pierderea controlului și de incapacitatea de a obține rezultate concrete la locul de muncă.
14 Octombrie 2012, 21:22

OSC a serbat un an de existenţă cu gratuităţi şi un concert Akcent (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii au fost invitaţi, duminică, să sărbătorească un an de la inaugurarea centrului comercial Oradea Shopping City, cu promoţii în magazine, gratuităţi în zona de distracţie şi un concert Akcent. Şi au fost receptivi, lucru care s-a văzut şi după numărul de maşini parcate în faţa mall-ului.

Sub sloganul "1 an de fun", de la ora 10 au început promoţiile şi gratuităţile. La Cinema Cortina, orădenii s-au putut uita la o selecţie de pelicule proiectate gratuit şi primeau, cu condiţia cumpărării unui bilet, popcorn şi suc gratuit. În plus, doritorii au putut juca bowling sau billiard tot gratuit.

Desigur că, cel mai aşteptat moment al sărbătorii a fost concertul trupei Akcent, care, deşi anunţat la ora 18, a început abia cu o oră mai târziu, după ce diverse trupe locale de dansatori şi-au arătat talentele.

Pe măsură ce se apropia show-ul formaţiei Akcent - prezentat, la fel ca şi celelalte momente, de Mihaela Bar - spectatorii se adunau în număr tot mai mare în zona Cortina a OSC, ajungând la aproximativ 400 de persoane.

Mulţi dintre cei veniţi au dovedit că sunt fani, cântând alături de Adi, Sorin şi Mihai atât hiturile vechi cât şi cele noi. Iar cântăreţii i-au încurajat, fiind relaxaţi, conversând cu publicul şi salutându-şi fanii pe rând.

La final, spectatorii s-au îmbulzit la coadă la un stand special amenajat pentru cei care au dorit să se pozeze cu invitaţii speciali şi să le obţină autograful.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Mdeah
Fain la OSC, daca ar tine un concert in fiecare zi, ar avea si vizitatori. Pacat de atata parcare cat au construit acolo. Si da, parcarea de la Lotus pare mica, probabil din cauza ca e plina tot timpul de masinile oamenilor care sunt in Lotus.
Postat 15 Octombrie 2012, 11:49 de Hopa mitica
pentru voi
da da, tare despepti sunteti voi, sustinatori ai lotusului asai? Cat despre parcare te rog nici nu incerca sa vorbesti... macar parcarea de la OSC e incapatoare, nu ca cea de la lotus, o gramada de gunoi... exact ca si centrul comercial, cateva coridoare inguste si jegoase
Postat 15 Octombrie 2012, 10:49 de David
aa
un complex penibil cu o parcare si mai penibila;-)
Postat 15 Octombrie 2012, 08:29 de aa
pt David
bucura-te ca-s asa tari cat mai poti ... in curand se va inchide
Postat 14 Octombrie 2012, 23:59 de adrian
super
OSC cei mai tari... ca intotdeauna
Postat 14 Octombrie 2012, 22:49 de David
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6028 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON