Imaginile înduioşătoare cu bătrânei sau copii hrănind porumbeii în Parul Magnoliei sau Piaţa Unirii vor deveni amintire. Primăria Oradea pregăteşte un regulament privind spaţiile verzi prin care vrea să interzică hrănirea animalelor aflate în libertate pe raza municipiului.
„Una din prevederile regulamentului va fi de a interzice hrănirea animalelor pe domeniul public, cum ar fi pisici şi porumbei. În anumite zone acestea au depăşit un număr rezonabil şi provoacă deranj”, a declarat primarul Ilie Bolojan marţi în cadrul unei conferinţe de presă.
Surse din cadrul Primăriei au declarat pentru BIHOREANUL că regulamentul va intra în dezbatere publică înainte de sfârşitul acestei luni.
Potrivit proiectului, cei prinşi că hrănesc animalele vor fi sancţionaţi cu amendă între 200 şi 500 lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.