URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 11 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că ucenicul și-a întrecut maestrul! Cine credea că odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea se va așterne liniștea peste oraș, că buldozerele nu vor mai trece prin sufragerii, că picamerele vor fi duse la topit și prin urbe vor zburda exclusiv bicicliști și trotinetiști înecați în clorofilă s-au înșelat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Septembrie 2024, 09:58

„Gusturi și tradiții de Bihor”: Eveniment cu mâncăruri gustoase, după rețete tradiționale, în parcul Muzeului Țării Crișurilor

„Gusturi și tradiții de Bihor”: Eveniment cu mâncăruri gustoase, după rețete tradiționale, în parcul Muzeului Țării Crișurilor sursa foto: Consiliul Județean Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mâncăruri tradiționale, meșteri populari și momente folclorice, acestea sunt ingredientele celei de-a doua ediții a evenimentului „Gusturi și tradiții de Bihor”, care va avea loc pe 21 și 22 septembrie, în parcul Muzeului Țării Crișurilor, intrarea fiind liberă. 

„Scopul evenimentului din acest an este de a promova mâncarea tradițională specifică Bihorului, bazată pe rețetele incluse în volumul „Rețete tradiționale de Bihor”, lansat la prima ediție și disponibil online aici. De asemenea, evenimentul își propune să promoveze meșteșugurile și meșterii încă activi din județul Bihor, producătorii locali, precum și muzica și dansurile specifice Țării Crișurilor”, se arată într-un comunicat trimis marți de instituția muzeală. 

Activitățile din cadrul evenimentului „Gusturi și tradiții de Bihor” vor avea avea următorul program, atât sâmbătă (21 septembrie), cât și duminică (22 septembrie):

13:00 - 21:30: Preparate culinare „de Bihor”
13:00 - 19:00: Meșteri populari
13:00 - 19:00: Producători locali
18:00 - 20:00: Program folcloric

Evenimentul este organizat de MȚC împreună cu Agenția de Management al Destinației Bihor (AMD Bihor), cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, al Primăriei Municipiului Oradea și Visit Oradea și în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Teatrul de Stat Regina Maria și Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”, într-un efort de valorificare și promovare a tradițiilor gastronomice din județ.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON