`
< Pagina precedentă 64 65 66 67 68 69 70 71 72 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Adriana Totorean
- Bursa locurilor de muncă, la Oradea: Ce angajați caută firmele din Bihor 19/10/2023
- Universitarii din Oradea au mers la vot: Referendum pentru modalitatea de alegere a viitorului rector (FOTO) 18/10/2023
- Dublă lansare de carte dedicată lui Iuliu Maniu, la Oradea: O monografie și un volum cu benzi desenate 17/10/2023
- Incendiu de amploare în Ștei, după ce cineva a dat foc intenționat unei mașini. Flăcările au distrus trei autoturisme și o patiserie (FOTO) 17/10/2023
- Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău: „Avem colegi într-un confort din care nimeni nu-i mai scoate” 17/10/2023
- Viitoarea fabrică Stihl de la Oradea și-a primit OK-ul de la Mediu. Nemții vor să pluseze și să facă o investiție și mai mare decât cea de 125 de milioane euro anunțată! 16/10/2023
- Incendiu la o casă din Valea lui Mihai. De panică, proprietarul a leșinat 16/10/2023
- Care-i îngerul, care-i demonul? Bluesman-ul AG Weinberger și pianistul Thurzó Zoltán pe aceeași scenă, la Oradea 15/10/2023
- Continuă microciparea câinilor din Oradea: Care sunt cabinetele unde pot fi duși cățeii fără pedigri 14/10/2023
- Ce facem cu hainele? 14/10/2023
- Soluție pentru vindecarea depresiei: Bihorenii sunt invitați într-un program psihologic gratuit derulat de Universitatea din Oradea 14/10/2023
- Asalt în parcuri: Cele mai mari parcuri din Oradea, inclusiv Brătianu, Libertății și 1 Decembrie, vor intra în șantier 14/10/2023
- Conferință despre mass-media la Universitatea din Oradea: Se face „fotografia” la zi a jurnalismului românesc (FOTO) 13/10/2023
- Piața muncii din Bihor: Peste 1.100 de locuri de muncă vacante. Se caută inclusiv șefi 13/10/2023
- Studenți și elevi dezbat la Oradea soluții pentru creșterea eficienței energetice 12/10/2023
- Excelenții Oradiei: Cei mai buni elevi din oraș au fost premiați de Primărie (FOTO) 12/10/2023
- La mulți ani, SMURD Bihor! La 30 de ani de existență, serviciul de salvare își prezintă dotările în Piața Unirii (FOTO) 11/10/2023
- OTL-iști de mici: Povestea a doi adolescenți orădeni pasionați până la extrem de transportul în comun (FOTO) 11/10/2023
- Fanii Harry Potter se adună la Cetatea Oradea, de Ziua Internațională a cărților semnate de J. K. Rowling 10/10/2023
- A fost odată ca niciodată... Sute de copii și tineri din Bihor au învățat cum să spună povești (FOTO) 10/10/2023
- Atenție la cum vă încălziți: A venit frigul, încep incendiile la coșurile de fum 10/10/2023
- Căței, la buletine. Câinii de rasă comună sau metiși din Oradea sunt microcipați gratuit, iar anul viitor vor fi și sterilizați. Vezi programul! 09/10/2023
- Dublu eveniment, cu intrare liberă, pentru piața muncii din Bihor: Bursa locurilor de muncă și Ziua Antreprenoriatului 09/10/2023
- Cum au sărbătorit profesorii din Bihor Ziua Educației: Au mers la ateliere despre crearea lecțiilor digitale (FOTO) 06/10/2023
- Pregătiri pentru alegeri la Universitatea din Oradea: Referendum pentru viitorul rector al instituției 06/10/2023
- SMURD Bihor împlinește 30 de ani. De la înființare, echipajele de salvare au avut peste 141.000 de misiuni 05/10/2023
- Interes pentru informatică și științe: O facultate din Oradea are 11 boboci admiși cu media 10 05/10/2023
- Reformă timidă: Noul an universitar a început cu o lege dedicată în premieră învățământului superior. Ce modificări aduce ea 05/10/2023
- E vinovat, trebuie monitorizat! Verdictul Ministerului Educației în cazul lui Negrean, directorul de școală care cerea bani pentru festivitatea de absolvire 05/10/2023
- Petiție împotriva modernizărilor din Parcul Brătianu: Să se întrețină, nu să se betoneze! 05/10/2023
< Pagina precedentă 64 65 66 67 68 69 70 71 72 Pagina următoare >
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Bărbat din Bihor, arestat pentru că a vrut să răpească băiețelul unui cuplu de polițiști
12:00, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Tragedie în Oradea: O fată de 16 ani a căzut de pe o clădire dezafectată în centrul orașului (FOTO)
22:32, 22 Mai 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Asta-i România! Bihorul în analiza făcută de Guvern: investiții de top, dar primării slabe și funcționari scumpi
07:57, 22 Mai 2026
-
Nicușor Dan a făcut anunțul: îl desemnez premier pe Eugen Tomac (VIDEO)
18:08, 04 Iun 2026
-
Școala „Ion Bogdan” din Oncea, modernizată prin PNRR: lucrările au ajuns la stadiul de 80% (FOTO)
17:33, 04 Iun 2026
-
OTL: Modificări la traseele liniilor de autobuz
17:00, 04 Iun 2026
-
Aproape 2 milioane de euro, bani cash, găsiți de polițiști în locuințele lui Cristian Pomohaci, după percheziții
16:45, 04 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- Speciali cu pensie Daca era copilul unor muncitori nu erau... Postat 04 Iun 2026, 16:25 de Mare_blue17
- In sfarsit !! Dezastru ce fac multi trotinetist !! Vede... Postat 04 Iun 2026, 14:18 de Otello
- La munca cu voi Nu va convine, mergeti la munca in privat,... Postat 04 Iun 2026, 13:11 de cristianteofil
- TRATATUL de la TRIANON, 4 iunie 1920 Macar doua cuvinte, cateva carti care dezbat... Postat 04 Iun 2026, 12:53 de pinonel
- N-o fi din cauza Firmelor de casa ale partidelor, baietilor... Postat 04 Iun 2026, 10:48 de PureStupidity
Bihoreanul tipărit
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Grădină... beton în loc de Grădină Termală în Oradea
00:00, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Nicușor Dan a făcut anunțul: îl desemnez premier pe Eugen Tomac (VIDEO)
18:08, 04 Iun 2026
-
Aproape 2 milioane de euro, bani cash, găsiți de polițiști în locuințele lui Cristian Pomohaci, după percheziții
16:45, 04 Iun 2026
-
BRAT avertizează că noile reguli europene privind cookie-urile și consimțământul online pot afecta finanțarea presei
15:01, 04 Iun 2026
-
Zelenski anunță că Ucraina va trimite experți antidrone în România, după incidentul de la Galați (VIDEO)
12:54, 04 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Cristian Achim, după finala pierdută la Cluj: „Am fost la o aruncare de victorie. Echipa a dat absolut tot ce a putut” 23:35, 03 Iun 2026
-
Din nou vicecampioană: CSM Oradea a pierdut la doar 2 puncte finala cu U-BT Cluj (VIDEO)
21:25, 03 Iun 2026
-
Surse: CSM Oradea s-ar fi decis asupra succesorului lui Cristian Achim la conducerea echipei de baschet. Numele vehiculat pentru banca tehnică
19:16, 03 Iun 2026
-
Două medalii de bronz pentru boxerii bihoreni la Cupa României de Cadeți de la Năvodari
17:24, 03 Iun 2026
BIHOREANUL TV
-
După peste 10 ani de blocaj, au început lucrările la acumularea Corbești din Bihor, cu o finanțare de 103 milioane de lei (FOTO/VIDEO)
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
-
Crâmpoșie la butelie. Salonul Vinurilor Millésime aduce la Oradea peste 300 de vinuri de top și masterclassuri (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
Școala „Ion Bogdan” din Oncea, modernizată prin PNRR: lucrările au ajuns la stadiul de 80% (FOTO)
17:33, 04 Iun 2026
-
Cozi la Primăria Oradea pentru parcările de domiciliu: 1.400 de șoferi riscă să-și piardă locurile după 10 iunie (FOTO)
16:16, 04 Iun 2026
-
Izvorul de la Mănăstirea Izbuc a început din nou să curgă. Credincioșii sunt așteptați duminică la Sfântul Maslu (FOTO/VIDEO)
15:48, 04 Iun 2026
-
Bogdan de la Ploiești și F. Charm vin la Ziua Comunei Girișu de Criș, în Tărian. Programul complet al sărbătorii
15:10, 04 Iun 2026
Stiri Oradea
-
Cozi la Primăria Oradea pentru parcările de domiciliu: 1.400 de șoferi riscă să-și piardă locurile după 10 iunie (FOTO)
16:16, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
Timp Liber
-
Bogdan de la Ploiești și F. Charm vin la Ziua Comunei Girișu de Criș, în Tărian. Programul complet al sărbătorii
15:10, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Concursul „Suflete și voci de aur” aduce peste 150 de copii la Băile Felix. Printre ei, și un ansamblu folcloric românesc din Italia, ajuns în semifinalele „Românii au talent”
18:49, 03 Iun 2026
-
Zboruri directe Oradea - Dortmund, cu Wizz Air: Escapadă pentru Bundesliga, artă și shopping în Germania (FOTO)
09:00, 03 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5281 RON
- 1 EUR = 5.2592 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



