URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
17 Aprilie 2024, 09:38

Socoteli cu LOT şi HiSky

Socoteli cu LOT şi HiSky foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.

Potrivit înţelegerii cu polonezii, LOT va conecta Oradea, prin Varşovia, cu zeci de aeroporturi din Europa, Orientul Mijlociu, Asia şi America de Nord, efectuând 4 zboruri săptămânal timp de 4 ani (deci peste 830 de curse în total), contra unei subvenţii maxime de 9,87 milioane euro. Contractul cu HiSky prevede ca în următorii 5 ani compania să presteze săptămânal câte 5 curse de Bucureşti, câte 3 la Londra, plus chartere spre 3 destinaţii de vacanţă, toate contra unei subvenţii de 750.000 euro.

Prima pornire e să exclami că preţul este cât nu face. Vestea că LOT a scos la vânzare bilete Oradea - Varşovia cu pornire de la 82 euro pare să prefigureze un dezastru. Doar suntem prea săraci să ne permitem altceva decât low-cost, nu? S-ar putea, însă, ca lucrurile să nu stea chiar aşa, ba dimpotrivă, să fie premisa unui succes.

În primul rând, pentru că noua rută a fost gândită nu pentru a te opri în capitala Poloniei, ci ca o escală comodă către zeci de alte destinaţii, deci deschide perspective înainte nici măcar imaginate. De altfel, un blogger specializat a arătat pe boardingpass.ro că poţi zbura cu LOT, cu un bilet, de la Oradea la New York şi retur cu doar 520 euro, la Londra şi înapoi cu 162 euro, la Istanbul şi retur cu 164 euro, la Amsterdam şi înapoi cu 197 euro. Altfel spus, e mai ieftină escala cu LOT la Varşovia decât să mergi pe roţi până la Cluj ori Debreţin (cu cheltuieli şi riscuri aferente) ca să iei un low-cost pentru a ajunge într-un oraş european important.

Pe de altă parte, low-cost înseamnă plata la supra-preţ a oricărei cât de mici extra-opţiuni, chirceală, întârzieri şi anulări fără nicio compensare. Pe când cu LOT dai un ban, dar stai în faţă, confortabil, fără grija bagajelor, ba şi fără cea a transferării lor către destinaţia ultimă. În plus, low-cost înseamnă aterizări la ore neconvenabile şi pe aeroporturi mărginaşe. Ca să ajungi de la Cluj la Paris cobori, de fapt, la Beauvais, de acolo mai cheltuieşti alte ore şi alte zeci de euro până în capitala Franţei.

Cât despre HiSky, cursele spre Bucureşti vor desfiinţa, practic, monopolul Tarom şi vor forţa coborârea preţurilor, iar zborul cu un jet de 45 minute, cu mai puţine turbulenţe, va fi incomparabil de preferat unuia de o oră şi un sfert cu ATR-ul.

Pentru "luxul" LOT + HiSky ar urma să achităm în următorii 5 ani subvenţii de peste 10 milioane euro, dar asta dacă avioanele ar zbura, efectiv, goale. Or, ştiţi cu cât îşi subvenţionează Oradea compania de transport local, OTL? Anul acesta cu 33,49 milioane lei, cam 6,7 milioane euro. La câtă conectivitate asigură cele două companii cu ţara şi cu lumea, cele 2 milioane euro acordate anual (în cel mai negru scenariu) LOT şi HiSky nu mai înseamnă un preţ aşa de mare cum pare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
pentru si catre
toti agaricii mari si mici , si pentru aia care zboara eventual de 2x/an , Oradea a avut Ryanair , care avea fix cursele regulate pe care trebuia sa le aiba , din/spre IT,DE,GB , no sa intelegi valoarea adevarata a unei aerogari decat daca esti ff si chiar folosesti , daca nu intelegi aia ca joi iau si io cursa sa dorm acas' 2 nopti ca duminica ma intorc...esti un pele de mohel care isi da cu parerea despre mersul trenurior , ce au facut astia la oradea cu escale e la fel de folositor ca tot ce s-a facut in Oradea dupa triftongul ''da bine ca face''...adica e aia ca ailalti dinainte doar f***u, da astia mai si fac , cand realitatea e ca TCO e mult mai mare (adica astia noi is de fapt mai eficienti in vechile metehne romalesti decat ailalti) da revenind la oradica si aerogara ei , decat sa mergeam la clj peste dealurile si infrastructura pwlii , sau decat TSR la distante pe aceasi a pli da mai buna ca nu e dif aia de nivel si or mai facut cat de cat , cea mai buna pe EU ramane DEB...si nu pentru ca suntem hunguri ce pentru ca aia e..
Postat 19 Aprilie 2024, 06:04 de sodelica
Să-mi explicați și mie vă rog...
Dacă de la Oradea la Varșovia costa 82€, cum poate de la Oradea la Londra (via Varșovia) să coste dus întors 162€? Până la urmă plătim doar drumul până la Varșovia și până la Londra intră bonus? În cazul ăsta iar suntem văzuți ca vărul de la țară...
Postat 18 Aprilie 2024, 06:22 de Vio_427
Cum se zvarcoleste mai jos sovinul cu propaganda lui de doi bani
Sa mergi pana la budapesta, pe urma trebuie sa te si intorci, pierzi o gramada de timp si bani. Orice ar face sovinul ca sa incurce lucrurile, ca sa bage bete-n roate in Oradea, Romania. Ne trimite sa ne cheltuim banii la budapesta in loc sa-i cheltuim la noi acasa.
Postat 17 Aprilie 2024, 17:57 de Riviera
bani irositi
""contra unei subvenţii maxime de 9,87 milioane euro" eu as intelege daca aceasta subventie ar fi adresata noua bihorenilor,dar dece sa platim noi bihorenii ptr biletul,clujeenilor,aradenilor,satmarenilor,poate ungurilor de peste granita?vrei sa zbori platesti bilet intreg,nu subventioonat!eu nu plec doar in eekend acasa la Beius si biletul meu de microbus nu e subventionat.vrei zboruri catre oriunde in lume ai cel mai aproape Budapesta,costa 100 de lei pana la aeroport si de acolo ai diversitate,fara sa trebuieasca nici o subventie,daca esti "dac liber",zbori la bucuresti si iar ai zboruri berechet...ryan air ,wizzair niciunele nu au interese aici la Oradea,trebuie sa ne intrebam de ce?poate ptr ca nu exista "pulime" destula in zona care sa isi permita sa calatoreasca regulat!daca in primaria Oradea si CJ s-ar angaja economisti veritabili,poate am avea de castigat noi cetatenii nu doar niste obscuri de prin moldova si polonia
Postat 17 Aprilie 2024, 16:58 de florea
sigur
se intelege usor o asemenea linie a discursului pentru chestiuni legate de vacanta , cred ca e singurul caz in care tot ce se sustine in articol e valid, si usor de inghitit gogoasa pretului , in oricare alt caz e fakareala , in sensul in care luam din timp daca era oradea-londra de exemplu si retur la 50 eu , pretul e 1 , 2 daca era ca faceam ruta asta mai des , gen 1 la 2 luni , in nici un caz nu vroiam escale , pentru ca timp , 2 pentru ca oboseala , 3 pentru pierdut bagaje...bine ca DEB nu musca la kk bolitic ca triumviratu CLJ-TSR , si in DEB wizzi nu se lasa ..de restul pufuleti
Postat 17 Aprilie 2024, 16:15 de sodelica
Gasca penala, OUT! Ce a reusit Brasovul voi nu veti reusi in zece mandate!
,,Compania germană Fly Lili a anunțat că va opera 6 destinații începând cu 15 iunie, de la Brașov. Din iulie, vor fi alte două destinații și toate vor avea o frecvență de câte trei zboruri pe săptămână.[...]câteva destinații care vor fi operate din luna iunie și altele unde se va zbura începând din luna iulie. Din prima categorie fac parte Munchen, Stutgart, Nurnberg, Roma, Istanbul și Salonic, iar din prima săptămână a lunii iulie vom avea zboruri și către Barcelona și Milano" https://adevarul.ro/stiri-locale/brasov/aeroportul-de-la-brasov-a-dat-lovitura-un-2354803.html
Postat 17 Aprilie 2024, 12:36 de pinonel
@Ebihoreanul si @Adrian Cris - completati articolul
Buna ziua. Vedeti ca nu v-ati inspirat (iar) suficient de atent de pe Skyscrapercity Oradea. Acolo, unul dintre utilizatori, a lasat un comentariu foarte interesant, pe care nu era rau sa il suprindeti in articol, de preferinta macar cu o mentiune minima a sursei initiale (lucru care NU il faceti niciodata cand va "inspirati"/semi-plagiati chestii de pe Skyscrapercity Oradea). Astfel: "Ar trebui marketat si acest lucru catre Oradeni, ca de pe celalt aeroport, Modlin, se gasesc curse spre multe destinatii la preturi super bune, in unele situatii chiar mai bune decat bud/clj, si transferul intre cele doua aeroporturi este rapid si ieftin. Sunt sigur ca multi sunt nemultumiti de preturile de la WAW spre alte orase europene (ca doar sunt curse de linie, e normal), dar poate i-ar atrage daca ar putea plati doar 50€ avion+ 5€ tren pana la un aeroport ieftin si ultra conectat ( preturile sunt one way). Ma gandesc ca o familie 4pax vor prefera masina, dar poate restul? (Ex cei care vin inapoi in tara la rude si nu au masina in parcarea bud/clj)" SURSA: https://www.skyscrapercity.com/threads/oradea-international-airport-omr.1654685/page-161?post_id=188108448&nested_view=1&sortby=oldest#post-188108448
Postat 17 Aprilie 2024, 10:00 de Szaby_Oradea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON