URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Iunie 2023, 12:58

Doar 3% expaţi. Nokian Tyres caută angajaţi din Oradea pe care să îi pregătească în plan local

Doar 3% expaţi. Nokian Tyres caută angajaţi din Oradea pe care să îi pregătească în plan local foto: facebook, Nokian
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nokian Tyres, cel mai mare investitori străin din ultimii 20 de ani din Oradea, îşi caută angajaţi în plan local.

"Salarii competitive pentru noi"

Reprezentanţii producătorului finlandez de anvelope au anunţat că au recrutat deja directorul de resurse umane al viitoarei fabrici, care este român.

"Am recrutat deja directorul de HR care este român şi căutăm acum un director de fabrică şi o echipă de management", a declarat, potrivit Ziarului Financiar, Adrian Kaczmarczyk, SVP, supply operations în cadrul Nokian Tyres, într-o conferinţă privind reindustrializarea României.

Conducerea fabricii va fi preluată etapizat de către angajaţi români.

"Echipa va fi un mixt de expaţi Nokian şi executivi locali, dar pe parcurs va fi una operată şi condusă de români. Acum evaluăm piaţa forţei de muncă şi lucrăm cu agenţii locale de recrutare pentru noi angajaţi", a mai declarat Kaczmarczyk conform sursei citate.

Formarea echipei se va face în două etape.

"Începem cu oameni care vor veni de la fabricile din SUA şi Finlanda, dar vorbim de 2 - 3% dintre angajaţi. 550 de angajaţi vor lucra acolo în total şi vor fi recrutaţi din Oradea şi vor fi pregătiţi acolo. (...) În Oradea vom lucra cu şcoli locale pentru a pregăti forţa de muncă", a mai spus reprezentantul Nokian conform sursei citate.

Reprezentanţii Nokian spun că angajaţii fabricii vor fi retribuiţi la nivel occidental.

"Acum lucrăm la politica de HR pentru România, dar noi plătim salarii competitive pentru noi", a afirmat Adrian Kaczmarczyk.

Cu emisii "zero" de dioxid de carbon

După cum BIHOREANUL a mai scris lucrările pentru construirea fabricii de anvelope Nokian în Oradea, prima din lume cu zero emisii de dioxid de carbon, au fost începute pe 11 mai, la inaugurare luând parte CEO-ul companiei finlandeze, Jukka Moisio, prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, ambasadorul Finlandei în România, Marjut Akola şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Amenajată pe amplasamentul fostului CET II, fabrica din Oradea va produce anual 6 milioane anvelope (cu posibilitate de extindere), de iarnă, de vară şi all season, premium, atât pentru autoturisme şi SUV-uri, cât şi de dimensiuni mari.

Cea mai mare parte a producţiei, care va începe anul viitor, şi anume 90%, va fi comercializată la export.

În primă fază vor fi construite două hale, din care prima, cu o suprafaţă construită de 88.817 metri pătraţi, va avea destinaţia de spaţiu de producţie, iar cea de-a doua, de 94.194 metri pătraţi, va fi spaţiu de depozitare. Ulterior, investitorii vor ridica aici o a treia hală, cu destinaţie mixtă de spaţiu de producţie şi depozitare materii prime.

La finalul investiţiei, se va ajunge la o suprafaţă totală construită de 256.843 metri pătraţi, o suprafaţă desfăşurată de 549.534 metri pătraţi şi 109.907 metri pătraţi de spaţii verzi.

Pentru construirea fabricii din Oradea, la mijlocul lunii ianuarie, Guvernul României a aprobat pentru compania finlandeză un ajutor de stat de 99,55 milioane euro din totalul investiţei estimate la 650 milioane euro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Pentru pacălicii care incă mai speră
"Parfumul anvelopelor" a venit in est pentru că salariile sunt de mizerie si coruptia in floare.Grosul banilor va pleca in Finlanda si noi vom ramáne cu parfumul inconfundabil si cu ceva rămăşițe de impozit pe salariu. !Succesuri"!
Postat 07 Iunie 2023, 06:47 de Maikeltroll
colonii
nu e nimic placut sa vezi pobulatiile colonite de te miri ce .ma bucura in schimb ca vor trebui sa se mute cu vilutele facute cu ''sudoare'' o gramada de bastaneii , care sper sa lea dea la gap , la actualii directorasi de manufactura de cct sortat , si cand o sa bata vantul nefericit sa miroase si alte directii zero emanatiile de parfum
Postat 07 Iunie 2023, 05:37 de User anonimizat
I love @cetatea&pinonel
Pe principiul: un pesimist e un optimist mai bine informat
Postat 06 Iunie 2023, 17:35 de excalibur
Basme frumoase
S-au lăudat și celelalte plantații de drone umane de pe borșului că vor plăti, că vor trata pe oameni ca oameni. Kpi-urile, excel-urile și realitatea dovedesc că fabricile din Oradea se infestează cu rețele de proști, pupincuriști, pocăiți, țărani, hașerizde care nu știu să facă un pdf, și în final cu o mare horă a hoției organizate de o conducere rapace și primitivă. Localnicii îi învață pe străini cel mai bine cum să fure, să mintă, și să dea impresia "unei mari familii" de business cu practici europene și salarizare mizerabilă. Îi dau maxim 3-6 luni de PR până intră lucrurile în "normal" și o să o vedem la eternele prosteli de târguri de joburi unde veșnic caută angajați (proști). La fel ca celesstika, fllexuss, și restul maghernițelor din transport, depozite și agricultură. Poluarea o vom deconta probabil tot noi.
Postat 06 Iunie 2023, 16:41 de Cetatea
Nu stiu ce sa zic...
Nemtii de la Mercedes nu-s nici 2% dar incaseaza cat ceilalti 98%! Si au prins repede jmekeriile! De pilda si-au angajat curbele si le platesc banii firmei. E drept, fetele meritau fiecare leut. Si-au inchiriat niste viloaie la care in Germania nu si-ar fi permis nici macar sa viseze.
Postat 06 Iunie 2023, 14:59 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON