URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 August 2016, 10:06

Viceprimarul Mircea Mălan: "Atragerea fondurilor europene rămâne principala prioritate"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce a ratat preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor, avocatul liberal Mircea Mălan a redevenit viceprimar al Oradiei, funcţie pe care a deţinut-o şi în perioada iunie 2012-iunie 2016. Motivul, spune el, este că vrea să pună umărul în continuare la dezvoltarea oraşului.

Mălan afirmă că principala preocupare a municipalităţii în următorii ani trebuie să fie atragerea fondurilor europene nerambursabile, cea mai avantajoasă soluţie pentru realizarea investiţiilor necesare. Printre acestea, în top este modernizarea sistemului de termoficare, astfel încât orădenii să aibă parte de apă caldă fără întreruperi şi la un preţ cât mai mic.

Pus pe muncă

- Aţi pierdut preşedinţia Consiliului Judeţean şi v-aţi "refugiat" în Primăria Oradea, gest pe care unii dintre colegii dvs. din PNL l-au interpretat ca pe o trădare. De ce aţi luat această decizie?

Practic, am ales varianta cea mai dificilă, pentru că vreau să fac ceva. Ideea de trădare nu mi se pare aplicabilă, am dus bătălia până la capăt. Am avut de ales între a face opoziţie în CJ sau a face treabă în Consiliul Municipal. Dacă reuşim să realizăm toate proiectele asumate, voi avea conştiinţa lucrului împlinit şi va însemna că decizia de a reveni în Primărie a fost corectă.

- Ce prevedeţi că se va întâmpla la Judeţ?

- Cred că vom putea lucra împreună cu Consiliul Judeţean.

- Ce atribuţii aveţi în acest mandat?

- Am în subordine Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Direcţia Juridică şi Instituţia Arhitectului Şef, coordonez activitatea OTL şi Termoficare Oradea, precum şi toate proiectele din zona centrală. La DMPFI lucrăm intens la pregătirea cererilor de finanţare pentru noi proiecte cu fonduri europene, la Direcţia Juridică vrem să facem ca relaţia dintre orădeanul care stă la blocuri, asociaţiile de proprietari şi administraţia locală să fie mai deschisă. La Instituţia Arhitectului Şef derulăm programul multianual de reabilitare a faţadelor, iar la Termoficare avem de rezolvat cea mai mare problemă - calitatea şi costul agentului termic. Vrem să valorificăm într-o măsură mult mai mare resursa geotermală şi să licenţiem oraşul ca operator şi exploatator al apei geotermale. La OTL finalizăm planul de mobilitate urbană şi proiectele pe care le vom depune spre finanţare, cum sunt extinderea liniilor de tramvai, modernizarea parcului de tramvaie şi realizarea unui pod rutier în locul podului de la fostul Centru de Calcul.

- Ce relaţie aveţi cu noul dvs. coleg, viceprimarul Florin Birta?

O relaţie foarte bună.

Piaţă lăudată

- Care credeţi că trebuie să fie priorităţile Primăriei în următorii patru ani?

- Atragerea fondurilor europene, reabilitarea sistemului de termoficare şi punerea în valoare a infrastructurii cultural-artistice astfel încât Oradea să se dezvolte mai accentuat din acest punct de vedere.

- În ce stadiu este proiectul de reabilitare a Pieţei Unirii? Sunteţi mulţumit de lucrări?

- Este într-o proporţie covârşitoare finalizat, mai sunt mici detalii. Sunt mulţumit, dar cred că se putea lucra mai îngrijit la staţia de tramvai. Semnalele sunt bune: arhitecţi din Cluj ne-au spus că sunt lucrări mult mai bune decât tot ce au văzut prin ţară, iar reprezentantul firmei care a executat lucrările la piaţa din Sibiu a recunoscut că aici sunt mai bine făcute.  

- Aveţi o concluzie cu privire la structurarea circulaţiei auto prin centru?

- Din cauza distanţei mari între zona centrală şi podurile Decebal şi Dacia, podul Ferdinand trebuie să rămână rutier şi astfel este mai potrivită varianta unui sens unic prin Piaţa Unirii. Odată cu construirea noului pod la Centrul de Calcul, lucrurile se pot schimba.

- Dar de pavarea din Pasajul Vulturul Negru sunteţi mulţumit?

- În linii mari, da, şi cred că această variantă simplificată este mai adaptată la ansamblul pasajului. Sperăm că lucrările se vor încheia în toamnă.

- La câteva luni de la inaugurare, Cetatea nu are încă spaţii comerciale, iar de Aquapark orădenii se vor bucura, probabil, vara viitoare. Vă asumaţi aceste întârzieri?

- Eu îmi asum ce ţine de activitatea mea. Nu am avut niciun fel de atribuţii în aceste proiecte.

Proiecte de viitor

- Urmează primul sezon de încălzire a oraşului cu centrala pe gaz. Vor avea orădenii căldură în case?

- Este în derulare etapa a doua de înlocuire a reţelelor magistrale, peste 20 de kilometri, dar vom lucra numai în perioada în care nu se furnizează agentul termic de încălzire, ceea ce înseamnă că întreruperi vor fi cauzate doar de eventuale avarii pe reţelele vechi. În 10 ani, sistemul de termoficare va oferi servicii de calitate la un preţ rezonabil.

- Ce alte proiecte pregătiţi pentru noile linii de finanţare europeană?

- Vom depune cereri pentru reabilitarea unor monumente şi alte clădiri pe care le vom clasa ca atare, încercăm să construim o sală multifuncţională pe amplasamentul fostului manej al Cazarmei husarilor, ne dorim reabilitarea imobilelor Primăriei şi Colegiului Mihai Eminescu, schimbarea instalaţiilor de la Spitalul Municipal şi Spitalul Judeţean, precum şi reabilitarea termică a unor şcoli şi grădiniţe.

- O mare parte din actualii consilieri locali sunt la primul mandat în acest for şi majoritatea sunt membri PNL. Aveţi de la ei şi alte aşteptări decât să voteze proiectele propuse de conducerea executivă?

- Consilierii au posibilitatea - şi ar fi de preferat să o şi exercite - de a avea propriile iniţiative. Fiecare membru PNL trebuie să susţină proiectele asumate în campania electorală, toate fiind rezultatul consultării cu consilierii noştri. Este o impresie greşită că noi livrăm nişte proiecte şi ei trebuie să le susţină automat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
OOOPS
..atragerii fondurilor europene...
Postat 12 August 2016, 00:25 de TDS
SUGE STIE
Obserrv ca MM este multumit in totalitate! Imi permitt sa-i suge rez ca in problema atractiei fundurilor europene sa colaboreze cu cel mai bun in domeniu: MIB! Via Edy...
Postat 12 August 2016, 00:22 de TDS
Mă Mi
Un prim pas ar fi prezentarea detaliată a bilanţului cheltuirii banilor din fonduri europene pentru etapa 2007-2013 (prelungită până în 2015). Minciunile cu care-ţi propui să prosteşti orădenii lasă-le pentru mai târziu. Vezi că sunteţi pe contrasens cu Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională! Poate Kovesi circulă legal.
Postat 11 August 2016, 23:00 de eutanasiu
...puterea exemplului...
Dom'Malan ... Da cu fatada cum stati ?
Postat 11 August 2016, 21:42 de platona
pentru cine, pentru ce...?
superb!
Postat 11 August 2016, 11:07 de carlos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON