URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Ianuarie 2016, 08:01

"Pluguşor" pentru melomani: Iubitorii muzicii simfonice sunt aşteptaţi să înceapă Noul An cu un concert de sezon, la Filarmonică

'Pluguşor' pentru melomani: Iubitorii muzicii simfonice sunt aşteptaţi să înceapă Noul An cu un concert de sezon, la Filarmonică UN CONCERT CÂT TREI. Pentru ediţia 2016 a concertului de Anul Nou organizatorii au invitat pe scena Filarmonicii trei dintre cei mai apreciaţi tenori: Marius Vlad Budoiu, Cristian Mogoşan şi Stelian Gheorghe
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noul an începe pentru adevăraţii melomani în acorduri de muzică clasică. La început de 2016, Filarmonica organizează un concert extraordinar care se va desfăşura în trei seri consecutive în Sala Enescu-Bartok, având tot atâţi invitaţi speciali. 

Publicul e invitat, aşadar, să asculte Strauss, Puccini, Brahms, adică lucrări faimoase, precum "O noapte la Veneţia", "Tic Tac polka", "Dunărea albastră" şi "Nessun dorma".

Seara tenorilor

Filarmonica orădeană îşi aşteaptă publicul şi la început de 2016. La fel ca în alte ediţii, organizatorii concertului de Anul Nou au programat trei reprezentaţii, aşa încât să nu-l rateze nimeni. Spectacolul va avea loc pe 7, pe 8 şi pe 9 ianuarie, începând cu orele 19. "De data aceasta am invitat trei tenori, care alături de orchestra noastră vor interpreta valsuri, polci şi operete", spune directorul artistic al Filarmonicii, Vasile Foica.

Unul dintre invitaţi e Marius Vlad Budoiu, directorul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, artistul liric român cu cel mai vast repertoriu, care cuprinde roluri de primă mărime precum Rodolfo în "Boema" lui Giacomo Puccini, Radames în "Aida" şi Otello în opera cu acelaşi nume, ale lui Verdi. De-a lungul carierei, tenorul a urcat pe scene mari, inclusiv la Scala din Milano şi Royal Albert Hall din Londra.

Invitaţi cu palmares

Tot pentru concertele de Anul Nou, la Oradea va mai sosi încă un tenor originar din Cluj-Napoca, Cristian Mogoşan, câştigător a numeroase premii de interpretare şi deţinător, la rându-i, al unui portofoliu impresionant: Pinkerton în "Madama Butterfly", Pang şi Pong în "Turandot" (ambele de Puccini), Don Ottavio în "Don Giovanni" al lui Mozart.

Cel de-al treilea tenor care va cânta pentru orădeni la începutul lui 2016 este Stelian Gheorghe, fondatorul OperAcademy, o asociaţie care a organizat spectacole de operă inclusiv în Oradea. Născut în Bucureşti, artistul a studiat atât în ţară, cât şi în străinătate, iar între rolurile pe care le-a interpretat pe scene din România, Italia, Austria şi Germania pot fi amintite Ficarra în "Cavalleria rusticana" a lui Mascagni, Don Jose în "Carmen" (Bizet) şi Cavaradossi în "Tosca" lui Puccini.

Repertoriu festiv

Pentru triplul concert ce va fi condus de dirijorul orădean Romeo Rîmbu, organizatorii au pregătit un repertoriu bogat cu lucrări "de sezon": operete, valsuri şi polci. Spectatorii vor putea asculta uvertura din "O noapte la Veneţia", "Trici Traci polka", "Neue pizzicato polka", "Tic Tac polka", "Tunete şi fulgere", "Als flotter Geist", "La vânătoare" şi, bineînţeles, "Dunărea albastră", toate lucrări de Johann Strauss, interpretate de regulă în cele mai celebre concerte dedicate Noului An în toată lumea.

Muzicienii orădeni vor mai cânta "Non puede ser" de Pablo Sorozábal, "Mattinata" de Ruggero Leoncavallo, "Funiculi, funicula" de Luigi Denza, "Nessun dorma" de Puccini, "Granada" de Agustin Lara, "Torna a Surriento" de Ernesto de Curtis, "Dans maghiar nr. 5" de Brahms. Prima seară de concerte, cea din 7 ianuarie, va fi dedicată abonaţilor Filarmonicii, pentru cele din următoarele două seri biletele fiind puse în vânzare cu preţuri între 10 şi 25 lei, la fel ca în timpul stagiunii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Am avut dreptate
Din pacate esti asa cum mi-am inchipuit, fara educatie. Pacat.
Postat 03 Ianuarie 2016, 12:17 de Neutryno
neutryno
mai, Neutryno, mititelule, tu stai rau cu neuronii. Am dreptate? Pe tine nu te pot alinta, prostovane!
Postat 02 Ianuarie 2016, 20:13 de andreimagheru
Au gresit, dar...
Informatia ramane, in pofida greselii respective. Dl. Estefan este interimar deocamdata. Iar dl. Budoiu, ex-director ramane acelasi tenor. In schimb exclamatia "mititeilor" de unde ai scos-o, bre andreimagheru? Din dulapul tau bine garnisit cu insulte si badaranie? Era decent sa faci doar corectia respectiva.
Postat 02 Ianuarie 2016, 14:04 de Neutryno
informati-va
Marius Vlad Budoiu nu mai e demult director la Cluj. E Florin Estefan Informati-va, mititeilor!
Postat 02 Ianuarie 2016, 10:18 de andreimagheru
Re :
Sper ca nu ...Tic Tac polka = plugusorul pt. "adevaratii melomani" ?!
Postat 01 Ianuarie 2016, 18:52 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON