URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Septembrie 2014, 11:31

Gunoaiele abandonate, o "modă" în Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Diferite persoane abandonează zi de zi saci cu gunoaie te miri pe unde: lângă trunchiurile unor copaci, lângă igluurile destinate colectării selective sau sprijiniţi pe indicatoarele rutiere.

Pentru ca oraşul să fie curat, muncitorii de la salubritate n-ar avea de ales decât să ia la pas toate străzile şi să găsească pe unde le-a mai trecut prin cap orădenilor să-şi lase gunoaiele.

Ceea ce nu este doar nefiresc, ci şi jenant...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
re: x
Nu e adevarat, orice locuinta trebue sa aiba contract, iar amenda e destul de mare daca nu exista; problema este frecventa care e saptamanala la case, iar unii produc gunoi de nu au unde sa-l depoziteze, ca nu exista in oras statie de predare intermediara, asa cum vezi in Franta, Italia sau alte tari care produc gunoi destul de mult, in comparatie cu Germania, Austria sau Marea Britanie.
Postat 27 Septembrie 2014, 09:34 de Sand
Orasul mizeriei nerecunoscute !!!
Asa de bine e organizata salubritatea in Oradea !!! Vorba lui Bolojan: Ordine in primarie - Curatenie in oras !!! In primarie e ordinea amatorilor deja dezorganizati iar in oras sunt taman vreo 10 artere mai curate, ca in rest e dupa cum il taie pe fiecare capul !!!
Postat 27 Septembrie 2014, 09:29 de WinDos
CINE DUCE GUNOIUL?
@David: Domnule ai o reactie rapida la articole!!! Ce ar fi daca ai mai cugeta un pic si apoi ai "sari" cu "vorba". Prin poze ni "se comunica" faptul ca resturile sunt lasate chiar langa tomberoane, cosuri de gunoi.... Daca ar fi rasfirate, aruncate pe spatiul inconjurator atunci da... OPROBIU Public! @Heidi si @Vasi au dreptate! D-le David daca RER tot o duce greu DEOARECE trebuie sa DUCA GUNOI?! (SOC!) nu propui dumneata sa se introduca niste microcipuri la sacii de gunoi astfel fiind realizabila TRASABILITATEA ...sacilor!
Postat 26 Septembrie 2014, 18:06 de Adi Oradeanul
x
problema e ca cei care locuiesc la case nu sunt obligati sa aibe contract de salubritate. si eu am vecini, care sustin ca ei n-au nevoie, pt ca n-au gunoaie. toata lumea produce, macar un cos pe sapt. unde4-l duce? pai unde apuca
Postat 26 Septembrie 2014, 15:40 de x
CIVILIZATIA PARVENITILOR
DESTEPTUL CARE RENOVEAZA UN APARTAMENT DE PE STR.POSTAVARULUI NR 2 MOLOZUL REZULTAT LA ARUNCAT LA CAPATUL STRAZII.
Postat 26 Septembrie 2014, 15:19 de ABET
inteleg ca trebuie sa continuam noi compunerea
Probabil ca mai multa publicitate pt. ecosistemul acela de deseuri de la carrefour ,n-ar strica (sic!);oricum,faptul ca pun gunoaiele in saci si nu le toarna pur si simplu pe jos, arata ca au totusi ceva jena; daca insa in saci e iarba sau in general vegetatie curatata de pe spatii verzi, cu care nu stiu oamenii ce sa faca,doar n-o s -o manince,atunci jena ar trebui sa se mute la rer .P.S.Poze cu gunoaie etalate la vedere nu aveti?
Postat 26 Septembrie 2014, 14:13 de heidi
Treaba sta un pic altfel !
Urat gestul celor care lasa gunoaie peste tot! Pe de alta parte imi aduc aminte cum cu cativa ani in urma, Urbana (va mai amintiti de ea?!) plasase prin oras niste containere mari pt. ,,recoltarea" deseurilor menajere mai voluminoase. Pe vremea aia nici dreaqu nu auzise de bolovan si nici de rer. Acum daca fac niste mici reparatii si-mi rezulta doua-trei galeti de moloz, cum procedez?! Astept un raspuns de bun simt, nu niste tampenii despre ,,civism"! Atunci erau acele containere mari, poate n-ar strica sa se revina la ele!
Postat 26 Septembrie 2014, 13:39 de nascut oradean
"oraseni"
Situatia e intalnita peste tot in oras: in Rogerius pe Aluminei exista cativa "civilizati" care isi lasa gunoaile intre etaje sau in lift. La fel se intampla in Nufarul in cartierul Prima. Cine le-o fidat la astia buletin de Oradea?
Postat 26 Septembrie 2014, 12:48 de vasi
.
genul de oameni crescuti in mahala, cu parinti alcoolici si manelisti care nu au fost invatati sa duca gunoiul la tomberon. Ce sa mai ai pretentia sa colecteze selectiv...
Postat 26 Septembrie 2014, 12:01 de David
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON