URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Aprilie 2024, 09:41

Viitoarea putere, viitoarea opoziție

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ultima reuniune a CJ Bihor, cea de săptămâna trecută, poate fi considerată un turnesol pentru viitoarea configurare a formulei de conducere a judeţului din următorii patru ani, până în 2028.

Pe şeful actualei administraţii, Ilie Bolojan, l-a prins într-un moment precar, în prag de noi alegeri, obligaţia de a obţine votul unei majorităţi de două treimi pentru proiectul revizuit al Inelului Rutier Metropolitan, după ce Curtea de Apel Cluj a dispus anularea celor trei hotărâri pe care se bazase cel iniţial, din 2022. Judecătorii au obligat conducerea CJ Bihor nu doar să motiveze alegerea traseului, care traversează terenurile a 21 de proprietari din Cheriu, ci şi să facă la nivel de drum naţional, nu de drum judeţean, cei 17 km care vor ocoli Oradea, Oşorheiul, Sânmartinul şi Nojoridul. Or, o şosea mai lată înseamnă mai multe exproprieri şi un preţ mai mare. 

Grea treabă, în preajma unui scrutin, să obţii voturile adversarilor, având în vedere premisele: în 2022, după ce s-au dus demonstrativ la Cheriu să-l acuze pe Bolojan că "naţionalizează", PSD-iştii i-au trântit de trei ori proiectul, trecut abia la a patra încercare, când doi dintre ei l-au votat cu preţul excluderii din parlamentul judeţean.

Miercurea trecută, PSD-iştii au făcut stânga-mprejur. E adevărat, acum sunt conduşi nu de Ioan Mang, care va rămâne în memoria bihorenilor ca un politruc care nu lasă nimic în urma lui, ci de Aurel Mohan, un tip open-minded, conştient că datul la gioale nu duce, pe termen lung, nicăieri. Acesta se putea lăsa dominat de tentaţia de a-l pune în şah pe Bolojan, mai ales că, fiind doar interimar în fruntea PSD Bihor, are tot interesul să-i muşte din voturi. Nu-l putea picta ca pe autorul unui blocaj de 45 milioane euro? Ba putea! 

Spre lauda sa, şi-a convins totuşi colegii din CJ să urmeze calea non-distructivă. Motiv pentru care se şi speculează deja că, aşa cum PNL s-a pus la nivel naţional la remorca PSD, în Bihor pesediştii s-au aservit liberalilor. Nu gratis, fireşte, ci socotind că după 9 iunie, când PNL-ul lui Bolojan nu va mai avea un scor la fel de mare precum cel din 2020 (căci vor intra în consilii şi AUR, şi USR), acesta, forţat să-şi asigure o majoritate, îi va coopta în conducerea judeţului. Şi, de ce nu, şi a Oradiei.

Atât doar că susţinătorii scenariului ignoră factorul UDMR. Or, în şedinţa CJ Bihor, cu puţin înainte de votul pe Inelul Rutier Metropolitan, liderul grupului UDMR tocmai anunţase o înţelegere Bolojan - Cseke, ceea ce a şi asigurat, de altfel, cele două treimi pentru desfiinţarea ansamblului Crişana (la care, nota bene, abţinându-se, PSD-iştii s-au împotrivit!), şi care vizează susţinerea reciprocă PNL - UDMR inclusiv pe chestiuni de infrastructură. 

Prin urmare, voturile consilierilor UDMR erau deja suficiente pentru Inelul Metropolitan, indiferent ce ar fi votat PSD-iştii. Un indiciu că, de fapt, nu aceştia au prima şansă să acceadă la masa puterii în următorii 4 ani, chiar dacă în al 12-lea ceas au votat cu cap, pentru binele general.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON