URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Septembrie 2016, 18:41

Turist pe două roţi: Fost jurnalist, specialist în turism, Gabriel Bonaciu îi duce pe orădeni cu bicicletele în vizită la bisericile de lemn din Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Se spune că oamenii fericiţi sunt cei care reuşesc să-şi practice pasiunile. Gabriel Bonaciu, fost jurnalist, consultant în management şi turism al Agenţiei de Management al Destinaţiei Bihor, are noroc: pasiunile îi sunt trecute chiar în fişa postului!

În timp ce încearcă, împreună cu colegii, să transforme Bihorul într-un judeţ turistic, Gabi reuşeşte să îşi practice şi pasiunea pentru pedalatul în natură. Cea mai recentă tură pe biţe organizată de el a inclus vizite la patru biserici de lemn, pentru care AMD a început demersurile ca să fie cuprinse în patrimoniul UNESCO.

Jurnalist... călător

Fost reporter al televiziunii Digi 24 Oradea, acum gazda unei emisiuni săptămânale despre călătorii la Radio Maria, Gabi Bonaciu (39 ani) este un pasionat al muntelui şi al bicicletei. După ce a muncit un deceniu în Marea Britanie, s-a întors la Oradea ca să activeze în sectorul turistic, motiv pentru care a şi urmat un curs de calificare ca manager în aceste activităţi. "Când locuiam în Anglia veneam des cu prieteni din străinătate în excursii în Bihor şi toţi spuneau că avem un potenţial mare", povesteşte Gabi.

A constatat, însă, că turismul bihorean are şi un mare minus: lipsa activităţilor de agrement. "Spaţii de cazare sunt, dar mulţi proprietari se mulţumesc să ofere doar un loc de dormit, o masă şi atât. Turiştii nu prea au ce altceva să facă".

Pe biţă, în Bihor

Anul trecut, când a avut ocazia să se alăture echipei Agenţiei de Management al Destinaţiei Bihor, înfiinţată de Consiliul Judeţean, Universitate şi Serviciul Judeţean Salvamont-Salvaspeo, sub conducerea unui "veteran", Răzvan Dumbravă, Gabi n-a ezitat nicio clipă. Era fix ce căuta, căci obiectivul AMD este tocmai să unească toţi factorii interesaţi din turism, de la autorităţi locale la proprietari de pensiuni, şi să-i înveţe cum să se promoveze deştept. De asemenea, echipa de la AMD îşi doreşte să le dezvăluie turiştilor şi zone mai puţin cunoscute din judeţ, dar cu potenţial uriaş. Aşa au ajuns zeci de orădeni, acum două luni, în satul bihorean Coleşti, de lângă Vaşcău, unde au descoperit un peisaj fantastic şi oameni pricepuţi în meşteşuguri şi în prepararea bucatelor gustoase şi sănătoase.

Cea mai recentă acţiune, coordonată de Gabi, a avut loc pe 10 septembrie, când peste 100 de biciclişti orădeni au pedalat pe dealurile din Tilecuş, Vârciorog, Fâşca şi Hotar, vizitând patru biserici de lemn. Excursia a fost organizată în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă şi cu primăriile locale, în cadrul proiectului "Redescoperim Bihorul pe bicicletă - Biserici de lemn", prin care agenţia vrea să promoveze cicloturismul la cât mai multe dintre vechile locaşuri de cult.

Ospitalitatea de la sat

Scopul noului proiect e multiplu. Pe de-o parte, obiectivul e ca turiştii să afle de existenţa acestor monumente, iar pe de alta să le arate preoţilor şi primarilor că au în propriile parohii nişte magneţi care, cu o bună promovare, ar atrage turiştii.

"Este nevoie de o signalistică unitară pentru aceste biserici şi de ghizi locali", a constatat Gabi. El le-a mai recomandat preoţilor şi primarilor să se folosească şi de ospitalitatea recunoscută a oamenilor de la ţară, care nu are cum să nu prindă la străini.

Şi se pare că n-a "predicat" în pustiu! Localnicii din satele vizitate le-au pregătit bicicliştilor sarmale, pancove, pâine coaptă pe vatră şi alte bunătăţi (foto), iar turiştii s-au înfruptat din toate şi n-au ezitat să-i răsplătească la final cu donaţii.

Patrimoniu mondial

Asemenea excursii cu bicicletele vor mai avea loc, chiar şi în acest an, atât cât vremea va permite. "Cicloturismul e un trend care apare şi la noi, ceea ce este foarte bine, pentru că Bihorul are un relief foarte bogat pentru practicarea lui", spune Gabi. Pe de altă parte, AMD Bihor mai are un plan măreţ cu bisericile de lemn din judeţ. Echipa din agenţie a început deja demersurile pentru ca locaşurile nemodificate şi valoroase să intre în patrimoniul mondial UNESCO, ceea ce ar putea deveni realitate în următorii ani.

De asemenea, Gabi şi colegii săi vor continua să prezinte orădenilor şi alte frumuseţi din Bihor, demonstrând cât de atractiv poate fi să călătoreşti în propriul ţinut. Şi, evident, nu numai orădenilor, ci şi oaspeţilor, de oriunde ar veni...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON