URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
23 August 2023, 11:21

Grindeanu crede că se vor semna contractele pentru tronsoanele Biharia – Chiribiș și Chiribiș – Suplacu de Barcău ale Autostrăzii Transilvania

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, aflat marți la Oradea pentru o scurtă vizită pe șantierul drumului de legătură între centura orașului și Autostrada Transilvania, a afirmat că „crede” că lucrările de pe tronsoanele din Bihor ale acesteia din urmă sunt deblocate.

În luna septembrie, a spus Grindeanu, ar putea fi semnate contractele de execuție pentru subsecțiunile dintre Biharia și Chiribiș, respectiv Chiribiș și Suplacu de Barcău.

„Cred că s-a finalizat”

„Într-un final, cred că s-a finalizat și acea poveste cu Chiribiș - Biharia pe care o știți foarte bine și care ieri cred că avea termenul de depunere contestații, informațiile pe care le avem până acum e că nu s-au depus niciun fel de contestații, ceea ce înseamnă că în perioada următoare vom solicita documentele și vom semna contractul, ceea ce e un lucru foarte bun”, a spus ministrul Transporturilor.

Grindeanu a făcut referire la faptul că a cincea licitație pentru subsecțiunea 3C2 de 28,55 km, în urma căreia CNAIR a desemnat câștigătoare oferta de 785,21 milioane lei (fără TVA) a asocierii Precon Transilvania - Citadina 98, a fost contestată de alți doi ofertanți, Strabag și Erbașu Construcții, însă contestația a fost respinsă.

Contractul precedent, încheiat cu asocierea Trameco, Drum Asfalt, Drumuri Bihor, Vahostav SK, Water Drillings, pentru suma de 326 milioane lei, fusese reziliat de CNAIR în mai 2022.

„Cred că în septembrie”

Pe de altă parte, Grindeanu a declarat, cu referire la cealaltă subsecțiune din Bihor a Autostrăzii Transilvania, 3C1, dintre Chiribiș și Suplacu de Barcău, în lungime de 26,35 km, că și pentru aceasta ar putea fi încheiat un contract de execuție luna următoare, cu condiția să nu fie depuse contestații.

„Pentru celălalt tronson, Chiribiș - Suplacu de Barcău, de asemenea e în fază de finalizare licitația, eu cred că în luna septembrie vom putea semna contractul și acolo, astfel încât să închidem aceste tronsoane”, a spus ministrul.

În ce privește această bucată de autostradă, licitația este în faza de evaluare a ofertelor, cinci la număr, depuse de firme din România, Turcia și Ungaria.

Contractul anterior, încheiat cu asocierea Erbașu Construcții - Vahostav SK pentru suma de 524,956 milioane lei, a fost reziliat de CNAIR în mai 2022, iar noua licitație a fost lansată în ianuarie 2023.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
E bine că merge pe credință.
Eu cred că ar trebui să-i fie rușine ca ministru să-și arate obrazul după ce a reziliat contractul ca să-l facă pe bani mai mulți decât era semnat deja! Voi înțelegeți vreun sens în toată povestea asta?! Că eu nu...
Postat 24 August 2023, 10:18 de Vio_427
Crede
Neterminatul "crede"! Ăsta nu stie pe ce lume trăieste.
Postat 23 August 2023, 13:10 de Maikeltroll
Băi băiatule
Tu nici nu știi de la câți miniștrii am auzit asta. Când mă voi vedea conducând pe autostrada asta oropsită voi crede... P.S. Poate aduceți niște preafericiți să facă o feștanie că nu știu ce altceva ne poate scoate din impas.
Postat 23 August 2023, 11:40 de CivisUlpianum
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON