URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
30 Mai 2023, 18:31

A fost deblocată licitația pentru tronsonul dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș al Autostrăzii Transilvania (VIDEO)

A fost deblocată licitația pentru tronsonul dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș al Autostrăzii Transilvania (VIDEO) sursa foto: Asociația Pro Infrastructură / Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a deblocat licitația pentru realizarea lotului dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, cu o lungime de 26,35 kilometri, informează economedia.ro.

Licitația a fost suspendată la jumătatea lunii martie, în contextul mai multor clarificări cerute de constructori. 

Noul termen final pentru depunerea ofertelor este 12 iunie, ora 15, conform datelor publicate de CNAIR pe portalul de achiziții publice SICAP. 

Tronsonul are o istorie întortocheată, iar construcția lui a fost în mai multe rânduri amânată. Lucrările în acest lot au fost abandonate în 2013, după rezilierea contractului cu Bechtel. Ulterior, CNAIR a mai atribuit lucrările, în 2015, unei asocieri de firme din Spania, care însă nu s-a mobilizat, așa că în 2016 contractul a fost reziliat.

O nouă licitație a fost lansată în ianuarie 2023. Atunci, directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunța că investiția cuprinde realizarea a trei viaducte, opt pasaje și opt poduri.

Investiția este estimată la peste un miliard de lei. Constructorul care va câștiga licitația va avea la dispoziție 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.

Filmare aeriană realizată de Asociația Pro Infrastructură pe acest tronson, în decembrie 2022:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON