URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Septembrie 2023, 10:42

Centrul de cartier din Ioşia a fost finalizat și are un pavaj unic în ţară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările de amenajare a centrului de cartier din Ioşia au fost finalizate la sfârşitul săptămânii trecute.

"Arată bine"

Piaţeta Alexandru Cazaban, care urmează să fie recepţionată de municipalitate în perioada următoare, a fost reamenajată pe bani europeni.

"Constructorul ne-a notificat legat de închiderea lucrărilor şi avem la dispoziţie o lună ca să convocăm comisia de recepţie", a declarat pentru BIHOREANUL managerul de proiect din cadrul Primăriei Oradea, Mihaela Neag.

Reprezentanţii municipalităţii sunt mulţumiţi de rezultatul lucrărilor care au durat mai bine de un an. Acestea urmează, însă, să fie verificate în detaliu.

"Piaţeta arată bine. Constructorii au plantat arborii şi au amenajat jardinierele cu verdeaţă. Pe timpul nopţii a fost pornit iluminatul din pavaj şi au fost puse în funcţiune artezienele cu joc de lumini pentru primele verificări", a spus Neag.

Cu iluminat din pavaj și jocuri de apă

De altfel, odată cu venirea serii, piaţeta se umple de orădeni veniţi să admire iluminatul din pavaj.

"După recepţie, în timpul verii, vor funcţiona şi artezienele cu jocuri de lumini. Acestea vor porni automat, odată cu iluminatul public", a explicat Neag.

Managerul de proiect a răspuns și orădenilor din zonă care au reclamat lipsa spaţiilor verzi din noua piaţetă.

"În piaţetă au fost plantaţi arbori care vor creşte la mari dimensiuni, nu pomi ornamentali de cel mult doi metri. În plus, au fost puse foarte multe plante", a susținut funcţionarul.

Un pavaj "special"

Piaţeta Cazaban este unică în România prin pavajul care o acoperă, de două sau chiar trei ori mai gros.

După experienţa din Piaţa Unirii, unde dalele au crăpat după recepţie, constructorii au folosit un pavaj de două sau chiar de trei ori mai gros decât în mod uzual.

"De regulă, pavajele au o grosime de 5 - 6 centimetri. În Piaţeta Cazaban am folosit pavaje cu o grosime de 12 centimetri în zona pietonală şi de 18 centimetri în zona carosabilă. Le-am pus cu o grosime mult mai mare pentru a fi cât mai rezistente", a explicat pentru BIHOREANUL, Călin Roman, directorul Construcţii Erbaşu Transilvania, executantul lucrărilor.

Lucrarea a fost una migăloasă. "Am avansat destul de greu pentru că acest tip de pavaj necesită atenţie deosebită. Pavajul are un sistem performant de prindere care face ca, în cazul în care l-ai montat greşit, să nu îl mai poţi demonta. Trebuie, efectiv, să îl spargi", a explicat Roman.

Dalele sunt acoperite cu un strat protector care le conferă rezistenţă suplimentară la intemperii şi variaţiuni de temperatură.

Cu iluminat din pavaj şi jardiniere de verdeaţă...

Conform proiectului, spaţiile verzi, în suprafaţă de 1.830 metri pătraţi, cuprind 1.500 metri pătraţi de gazon, zeci de arbori de dimensiuni mari şi peste 700 de plante perene.

În locul celor 23 de arbori şi arbuşti tăiaţi în noiembrie 2021, au fost plantaţi 72 de arbori, dintre care 16 prunus subhirtella, 22 platanus hispanica şi 34 de arţari.

Piaţa a fost amenajată cu fântână arteziană la nivelul solului, un sistem de iluminat public cu becuri economicoase de tip LED şi mobilier urban constând în bănci şi suporturi pentru biciclete.

O suprafaţă de 5.745 metri pătraţi din viitoarea piaţetă este pavată cu granit, iar o alta, de 440 metri pătraţi, a fost acoperită cu piatră cubică.

Lucrările în valoare de 12,3 milioane lei, finanţate din fonduri europene, au fost executate de firma Construcţii Erbaşu.

Reprezentanţii municipalităţii îşi doresc deschiderea traficului public prin piaţetă, dar mai ales reluarea celui auto prin zonele perimetrale ei, începând din 11 septembrie, odată cu deschiderea noului an şcolar.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
Petre93
Te doare când vezi ca se dezvoltă Oradea, la tine totul e inutil . Probabil tu ești ăla de scrie jos Birta pe lucrările noi :::::))))) nu ooti mai mult
Postat 07 Septembrie 2023, 09:56 de Sandu2100
Drop/sandu
Alupigus sandu. Ma doare cand vad lucrari inutile si prostie cum esti tu si propaganda ta. O sa vorbim peste 1 an sa vedem cate becuri vor mai lumina
Postat 07 Septembrie 2023, 09:43 de Petre93
si
mai tree sa recunosc ca are si ediliul un pic de simt al umorului , isi bate ce are de localnici , le da un project(ie) unde se chinuie un designer localnic penelist , sau local hero indiferent , sa cadreze un design cubist (ca da bine la betoanele mari vechi comuniste sala sporturilor si casa de cultura ), cu un fel de bal in tinca 1992 la caminul cultural , avea luminite rgb si globuri cu sclipici pe tavan/perete , crede-ma nu are nik de a face cu prospaturile generatiei tik tok , el a vrut sa multumeasca pe martalogii blocului estic , in timp ce freaca ingenuitatea prospetimii ...daca mai e ase ceva la serechie la orice varsta
Postat 07 Septembrie 2023, 06:31 de User anonimizat
Eu nu vorbesc cu San-Doo
Ba...sunt inginer, electronist. Ratat. Amator Tasmota si ESPEasy. Pe santier sunt in regim DIY. Pe propriul santier. O ocna deghizata... Un fel de Robinson Crusoe esuat in civilizatia formata din indivizi ca tine...
Postat 06 Septembrie 2023, 23:48 de excalibur
excalibur
Ai zis ca ai 16 ani pe șantier în Germania, de ce nu-ti faci o firmă in domeniu, asa ne dai lecții la comentarii in restesti varză ???
Postat 06 Septembrie 2023, 22:47 de Sandu2100
Musti forever
Confirm ca iluminatul din podea, daca se poate si orbitor, e must have. E plin youtube-ul si tik-tok de timpenii, alea nu costa, macar. E marvelous ca fuxtem niste parale pe niste cai verzi pe pereti, cind noi abea scoatem nasul din comuna primitiva. Prioritatea zero: sa tocam niste bani care nu ne apartin pe niste lavaje mentale. Apoi, daca nu avem hirtie igienica, ne montam bideu...
Postat 06 Septembrie 2023, 21:30 de excalibur
Petre93
Ce rost ai tu sa comentezi ???? Ca nu prea se leagă :::::))))) știu ca te doare când vezi o realizare ::::::))))))
Postat 06 Septembrie 2023, 20:45 de Sandu2100
Cat o sa tina?
Cat o reziste iluminatul din pavaj? Cat a rezistat cel de pe Aurel Lazr, sau de pe Republicii,nici 1 an. Ce rost au astea?
Postat 06 Septembrie 2023, 19:57 de Petre93
da
asa de curiozitate , acuma ca vechea sala a sporturilor a ramas asa , fara sursa de caldura care era termala , aia fu' acu 15 ani ,dupe care ai fecut sala nou (tot mica sa nu poti sa eveniment mare , nu de alta da ce o sa faci dupa,dupa principiul , doar ca la alea nu e = cu locuri unde ai facut proaspat cu 1 banda/sens desi era start de 2 x, ca ce e mai frumos decat 1mil la buzunar ? Retoric 2 (deux) , asa deci revenind carui dezinvoltator terenul de la minifotbal tenis pana la transgex ?
Postat 06 Septembrie 2023, 16:40 de User anonimizat
Pinonel
Tu ești idiotul șef, prostul de servici. În rest e bine la Oradea.
Postat 06 Septembrie 2023, 16:24 de Sandu2100
Oradenii nu sunt singurii idi&ti!
Uitati-va la cele doua fotografii, inainte si dupa ce penalii au pus saua (si) pe medieseni, situatia e identica cu cea din Oradea! Ciuma galbena e la fel peste tot. https://pressone.ro/primaria-medias-schimba-90-de-arbori-mai-vechi-de-jumatate-de-secol-cu-piatra-cubica/
Postat 06 Septembrie 2023, 15:23 de pinonel
Autosugestie
Doamna manager de proiect se autosugestioneaza, imaginandu-si cum piateta "se umple de oameni" la venirea serii. Se vede si din fotografii cat e de plina. In schimb, ca unul care trece zinic prin zona, plimbandu-mi cateii, o invit pe doamna sa dea o tura pe inserat prin ceea ce a mai ramas din vechiul parc din spatele Polivalentei, injumatatit prin construirea (taman in parc) a noului bazin de inot. Ar constata ca acolo sunt, de fapt, seara de seara, oamenii. De ce? Pt. ca prefera sa stea asezati pe bancile clasice de lemn, cu spatar, mult mai comode decat paralelipipedele de beton din piateta. Or fi dand bine in plansele de pe calculator, dar te simti pe ele fix ca asezat pe bordura. Apoi, se pare ca oamenii prefera sa fie inconjurati de garduri verzi si de iarba, in loc de cele mai performante dale de beton din tara. Un alt aspect. Da, de la distanta si din poze, iluminatul incastrat in sol pare spectaculos. Dar dupa ce dai o tura de platou, incep sa-ti lacrimeze ochii, ledurile fiind de-a dreptul orbitoare. O mentiune si pt. vegetatia din "ghivecele" din tabla neagra, precum si cea din petecele verzi, inconjurate, dealtfel, de balustrade de un bun gust desavarsit. E, practic, vegetatie de parloaga. Mai nou e la moda, pt. ca nu trebuie intretinuta, probabil. Ma intreb daca vom putea si noi sa lasam netunsa iarba din jurul blocului (in imediata vecinatate a piatetei), fara sa ne amendeze Primaria. In cateva saptamani va arata exact la fel cu cea plantata de Primarie. Apropos de balustrade, sunt foarte utile, mai ales cele puse de-a lungul gardului Polivalentei, la o palma de acesta. Dubla protectie! Apoi o invit pe doamna manager de proiect sa dea o tura prin spatele bisericii, pt. a aprecia viabilitatea solutiei tehnice alese pt. pavajul din zona concentrarii de suporturi pt. biciclete. Un strat subtire de pietris. Foarte util, mai ales ca o buna parte s-a imprastiat deja pe pavajul din jur, purtat de oameni pe picioare sau de vant, creandu-ti o senzatie "crocanta" cand calci pe pietricelele razlete de pe dalele de beton. Minunata idee... Si, in sfarsit, abordarea Primariei este absolut consecventa in ceea ce priveste absenta cosurilor de gunoi. Nu exista prevazut nici (macar) unul pe toata intinderea aia de beton. Dar n-are a face, din moment ce nici in restul zonei nu le prea gasesti. Dar, chiar, de ce ar fi, din moment ce, oricum, cele cateva razlete, din parc sau de pe malul Crisului sunt vesnic cu gunoiul revarsat in jur, pt. ca nimeni nu le goleste cu saptamanile. Despre sentimentele pe care le vei trai, in mijlocul piatetei, in cazul in care te-ai aventura prin ea intr-o zi torida de vara cred ca nu mai e cazul sa le descriu. Pt. mine au fost unice. In sensul ca in veci nu mai trec pe acolo, dupa prima experienta. Lasa ca te coci pe piatra ca o pizza, dar e musai nevoie si de ochelari de soare, sa te apere de lumina reflectata de dalele albe. Abia tii ochii deschisi. In cateva cuvinte, cam asta e acum piateta Cazaban pt. unul care ar dori s-o si frecventeze, nu doar sa o privesca in pliante turistice sau fotografii electorale. Asa ca, Mircea_C, da, musai sa multumim Primariei ca ne-am ales cu (inca) un proiect cu utilitate discutabila. Dar macar s-a facut. Teleormanul nici n-a visat asa ceva...
Postat 06 Septembrie 2023, 14:54 de Musti
Tot vor fi nemultumiti..
Ma sunt inca nemultumiti, care sunt de parere ca arata mai ok inainte, cu dube parcate acolo. Din partea mea un mare bravo! De restul nemultumitilor, care sunt 99% pe baza politica.. mdp!
Postat 06 Septembrie 2023, 13:51 de ABABAB
..........
E frumos dar după recepție va ajunge pe mâinile lui Andrica (adică ADP) Deci acest Andrica și ADP ul pe care îl pastoreste au schimbat niste dale sparte in fața pietei Rogerius cu altele de alta culoare(ce contează? Merge la țărani) Într-un alt colt al piațetei nici nu s-au mai obosit sa caute dale au betonat,mai apoi au tras niste linii peste beton (asta așa in loc de dale) dar și asta în bătaie de joc că un copil de grădiniță ar fi facut ceva mai frumos.Totul la o investiție de milioane de euro destul de recentă care la inaugurare a fost mândria administrației și care sub mâinile grijulii al lui Andrica încet încet ajunge un coteț.Asa că bucurați-vă cât puteți de integritatea și estetica noii piațete ca nu durează mult.Va ajunge in administrarea ADP ului și aia sunt incapabili să o întrețină.
Postat 06 Septembrie 2023, 13:43 de Robert
Iosia
Multumim primariei Oradea si tuturor celor care au fost implicati ,au realizat ceva superb in cartier . Felicitari !
Postat 06 Septembrie 2023, 10:59 de Mircea_C
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON