`
< Pagina precedentă 56 57 58 59 60 61 62 63 64 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Laura Gal
- Parc pe legheleu: Povestea parcului în care Primăria Aleşd a investit peste 1 milion de lei, ca azi să zacă în paragină (FOTO/VIDEO) 19/05/2023
- Eliberat din închisoare, un tâlhar a snopit în bătaie un orădean și i-a furat telefonul 18/05/2023
- Percheziţii în Bihor într-un dosar privind traficul online de materiale pornografice cu minori: 6 suspecţi în vizorul procurorilor DIICOT 12/05/2023
- Lunca... de mântuială! Poduri încropite, diguri „tencuite”, capelă într-o mlaştină şi sală de evenimente într-un cătun cu... 25 de oameni (FOTO/VIDEO) 12/05/2023
- Tânăr din Oradea, urmărit naţional pentru tentativă de omor! 11/05/2023
- Controale printre camionagii, pe şoselele din Bihor: încărcături peste limita de greutate admisă, transporturi fără acte, şoferi obosiţi 11/05/2023
- Jaf lângă Piaţa Decebal din Oradea: victima a fost atacată de trei tâlhari şi a ajuns la spital 11/05/2023
- Premieră naţională: La cererea unei bihorence, judecătorii au stabilit că bichonul familiei este fiinţă şi i-au acordat custodia 11/05/2023
- Accident pe Centură: motociclist rănit, după ce s-a izbit de un TIR pe Calea Sântandreiului, trafic blocat 10/05/2023
- Spărgător de case, prins în Budureasa: a furat o brăţară de aur şi peste 3.300 lei 10/05/2023
- Toți pentru Micula! Toate acțiunile pentru recuperarea celor 395 milioane de euro plătiți de Guvern firmelor fraţilor Micula au fost suspendate de Judecătoria Beiuș 09/05/2023
- Bilanţ de weekend pe şoselele din Bihor: cu permisul abia luat, un tânăr a urcat drogat la volan. Alţi şase şoferi au fost prinşi beţi criţă 08/05/2023
- Un hoţ de portmonee a ieşit la furat la două zile după ce a fost eliberat din Arestul Poliţiei. Noua "lovitură" a dat-o într-o librărie 05/05/2023
- Operaţiunea „Oftalmologul”. Cum a reușit un interlop orădean să fure banii din contul unui medic decedat? 05/05/2023
- Piromanul care a incendiat casa din Şerani a fost prins şi reţinut pentru 24 de ore 04/05/2023
- Consilierii de probaţiune din Bihor au intrat în grevă generală 04/05/2023
- Nou verdict în cazul înregistrărilor din DNA Oradea: Acţiunea disciplinară față de procurorii Man și Ardelean, anulată pentru a doua oară 03/05/2023
- Benzinăria din Beiuş care a lansat isteria scumpirilor de carburanţi, amendată pentru că vindea... prezervative 01/05/2023
- Tentativă de omor în Oradea: bărbat de 29 de ani reținut, după ce a înjunghiat cu multiple lovituri de cuțit un alt tânăr 28/04/2023
- Doi adolescenți din Bihor au spart o biserică şi au intrat peste un bătrân în casă, l-au bruscat și i-au furat banii și telefonul 28/04/2023
- Al treilea dosar penal! Un bărbat din Bihor, prins beat turtă şi fără permis la volanul unui Mercedes, a ajuns după gratii 26/04/2023
- Accident între Groși și Aușeu pe E60. Două autotrenuri s-au lovit, o persoană a fost rănită 24/04/2023
- Transportator din Bihor, prins că livra lemne furate. Poliţiştii i-au confiscat toate încasările 21/04/2023
- Primele imagini cu noile BMW-uri ale Poliţiei Rutiere Bihor. Bolizii cumpăraţi cu scandal sunt testaţi într-o mega-acţiune pe şosele (FOTO) 21/04/2023
- Pedepsit pentru indolenţă: Ce a păţit un bihorean condamnat cu suspendare care a ignorat condiţiile dictate de judecător 20/04/2023
- Frauda cu cerneală „simpatică”, în instanţă: Ex-directorul Școlii Avram Iancu din Oradea și fosta şefă a Casei Corpului Didactic au fost trimiși în judecată de DNA 19/04/2023
- Taxați de Paște, pe șoselele din Bihor: 200 de şoferi amendaţi, 30 de permise reţinute, dosare penale pentru alcoolemii de comă 18/04/2023
- Bărbat din Bihor, arestat pentru trafic de migranţi. A primit 3.000 euro ca să transporte trei persoane până lângă Viena 18/04/2023
- Bai după bairam: Bătaia dintre polițiștii bihoreni a ajuns în anchetă. Cine a mai fost la cheful şefului de Post din Pietroasa, Raul Rotar? 18/04/2023
- Tâlhar matinal: O familie din Tinca s-a trezit cu hoţul în casă la 5 dimineaţa 13/04/2023
< Pagina precedentă 56 57 58 59 60 61 62 63 64 Pagina următoare >
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Primarul din Holod, acuzat că a bătut un localnic chiar în biroul său: „Nu pot spune câți pumni mi-a dat”. Edilul: „Nu l-a lovit nimeni”
18:05, 03 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Tragedie în Oradea: O fată de 16 ani a căzut de pe o clădire dezafectată în centrul orașului (FOTO)
22:32, 22 Mai 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Asta-i România! Bihorul în analiza făcută de Guvern: investiții de top, dar primării slabe și funcționari scumpi
07:57, 22 Mai 2026
-
După peste 10 ani de blocaj, au început lucrările la acumularea Corbești din Bihor, cu o finanțare de 103 milioane de lei (FOTO/VIDEO)
13:52, 04 Iun 2026
-
Razie printre trotinetiști în Bihor: amenzi pentru mers pe o roată, câte doi pe trotinetă și circulație pe trotuar 13:14, 04 Iun 2026
-
Zelenski anunță că Ucraina va trimite experți antidrone în România, după incidentul de la Galați (VIDEO)
12:54, 04 Iun 2026
-
Cel mai mare și spectaculos eveniment auto al verii ajunge la Era Park Oradea!
12:38, 04 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- In sfarsit !! Dezastru ce fac multi trotinetist !! Vede... Postat 04 Iun 2026, 14:18 de Otello
- La munca cu voi Nu va convine, mergeti la munca in privat,... Postat 04 Iun 2026, 13:11 de cristianteofil
- TRATATUL de la TRIANON, 4 iunie 1920 Macar doua cuvinte, cateva carti care dezbat... Postat 04 Iun 2026, 12:53 de pinonel
- N-o fi din cauza Firmelor de casa ale partidelor, baietilor... Postat 04 Iun 2026, 10:48 de PureStupidity
- Nea Ilie, să înțelegem că nu ai niciun,,merit"în... Postat 04 Iun 2026, 09:21 de nealiniat
Bihoreanul tipărit
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Grădină... beton în loc de Grădină Termală în Oradea
00:00, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Zelenski anunță că Ucraina va trimite experți antidrone în România, după incidentul de la Galați (VIDEO)
12:54, 04 Iun 2026
-
Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore în urma perchezițiilor de miercuri
23:20, 03 Iun 2026
-
Câinii ar putea fi ținuți în lanț cel mult 2 ore pe zi. Legea a trecut de Senat și merge la Camera Deputaților
20:07, 03 Iun 2026
-
Contract de 196 milioane euro pentru Digi, prin programul SAFE: va dezvolta o platformă de tip LLM pentru „securitate cibernetică”
17:45, 03 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Cristian Achim, după finala pierdută la Cluj: „Am fost la o aruncare de victorie. Echipa a dat absolut tot ce a putut” 23:35, 03 Iun 2026
-
Din nou vicecampioană: CSM Oradea a pierdut la doar 2 puncte finala cu U-BT Cluj (VIDEO)
21:25, 03 Iun 2026
-
Surse: CSM Oradea s-ar fi decis asupra succesorului lui Cristian Achim la conducerea echipei de baschet. Numele vehiculat pentru banca tehnică
19:16, 03 Iun 2026
-
Două medalii de bronz pentru boxerii bihoreni la Cupa României de Cadeți de la Năvodari
17:24, 03 Iun 2026
BIHOREANUL TV
-
După peste 10 ani de blocaj, au început lucrările la acumularea Corbești din Bihor, cu o finanțare de 103 milioane de lei (FOTO/VIDEO)
-
Urs filmat pe o șosea din Bihor: animalul a fugit în fața unei mașini (VIDEO)
-
Cursa Rățuștelor, pe ploaie, la Oradea: 10.000 de rățuște au colorat Crișul Repede de Ziua Copilului (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
După peste 10 ani de blocaj, au început lucrările la acumularea Corbești din Bihor, cu o finanțare de 103 milioane de lei (FOTO/VIDEO)
13:52, 04 Iun 2026
-
Razie printre trotinetiști în Bihor: amenzi pentru mers pe o roată, câte doi pe trotinetă și circulație pe trotuar 13:14, 04 Iun 2026
-
Cauza incendiului de la Școala 16 din Oradea: un prelungitor electric, care alimenta un laptop și o imprimantă
12:30, 04 Iun 2026
-
Bărbat din Bihor, arestat pentru că a vrut să răpească băiețelul unui cuplu de polițiști
12:00, 04 Iun 2026
Stiri Oradea
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Crâmpoșie la butelie. Salonul Vinurilor Millésime aduce la Oradea peste 300 de vinuri de top și masterclassuri (FOTO/VIDEO) 15:42, 03 Iun 2026
Timp Liber
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Concursul „Suflete și voci de aur” aduce peste 150 de copii la Băile Felix. Printre ei, și un ansamblu folcloric românesc din Italia, ajuns în semifinalele „Românii au talent”
18:49, 03 Iun 2026
-
Zboruri directe Oradea - Dortmund, cu Wizz Air: Escapadă pentru Bundesliga, artă și shopping în Germania (FOTO)
09:00, 03 Iun 2026
-
„La Traviata”, aproape sold-out la Oradea, în finalul stagiunii Filarmonicii
16:15, 02 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5281 RON
- 1 EUR = 5.2592 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



