Turism în comunism: Românii aveau parte de „excursii organizate” și vacanțe numai în țară, iar străinii erau spionați de Securitate (FOTO)

De veacuri, oamenii vizitează locuri mai mult sau mai puţin depărtate pentru a le descoperi istoria şi frumuseţile. În Bihor turismul s-a dezvoltat în secolul XX având la bază cadrul natural şi moştenirea arhitecturală, astfel apărând diverse tipuri de turism - de agrement, medical, balnear. 

BIHOREANUL vă arată cum se prezenta judeţul din acest punct de vedere acum 50 de ani, ce se putea vedea atunci în Oradea şi prin împrejurimi, dar şi cum erau filaţi vizitatorii suspecţi.

Între "prieteni"

În primii ani ai regimului comunist călătoriile vizau destinaţii relativ puţine, iar infrastructura era precară. Abia din anii ’60 s-au dezvoltat staţiunile de la mare şi munte, precum şi cele balneare, iar lumea mergea în concedii pentru că deplasările se făceau mai uşor. Totuşi, lipsurile de tot felul, inclusiv de combustibil, au frânat din avântul turismului în anii ’80.

În comunism, ieşirile în străinătate erau extrem de dificile, ceva mai uşor de făcut în ţările socialiste "prietene", iar în occident aproape imposibil. Graniţele erau semi-închise, iar paşapoartele greu de obţinut, de teamă ca oamenii să nu fugă din ţară. În schimb, autorităţile încercau să atragă turişti străini în număr mare, pentru a cheltui aici cât mai multă valută.

Turism organizat

Excursiile interne, în mod organizat, se realizau prin Oficiul Naţional de Turism (ONT), înfiinţat în 1926 în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu rolul de a coordona turismul balneo-climateric, pentru ca apoi să treacă la Interne, care construia hoteluri, redacta broşuri turistice şi verifica investiţiile private din turism.

Infrastructura turistică a trecut în proprietatea statului prin naţionalizarea din 1948, ulterior apărând un nou ONT, "Carpaţi". În anii 1960, acesta funcţiona în subordinea Ministerului Comerţului Exterior, coordonând activitatea turistică la nivel naţional, organizând excursii cu autocare, administrând hoteluri şi cabane.

Destinaţiile turistice "de top" erau rezervate nomenclaturii, iar cele mai modeste "oamenilor muncii", care primeau bilete de concediu sau tratament prin ONT sau sindicat. Dacă nu se găseau, biletele erau procurate la schimb cu produse, de la ţigări, la blugi şi alimente. Turismul, ca toată viaţa cotidiană, reflecta tendinţa de uniformizare a societăţii.

O altă entitate era Biroul de Turism pentru Tineret (BTT), în subordinea Uniunii Tineretului Comunist. Înfiinţat în 1967, administra hoteluri şi cabane în staţiuni şi organiza excursii pentru membrii UTC, deplasări cu trenurile şi autocarele şi tabere la mare şi la munte. BTT administra o reţea de "staţiuni ale tineretului" precum Costineşti, Buşteni, Goagiu Băi, Câmpulung Moldovenesc.

Oradea turistică

În Oradea, agenţia ONT (foto) se afla în Piaţa Republicii (azi Piaţa Regele Ferdinand), iar cea a BTT pe strada Iosif Vulcan. În clădirea Primăriei funcţiona Oficiul Judeţean de Turism (OJT) Bihor. Destinaţiile şi obiectivele turistice erau promovate prin broşuri, calendare, reviste, ziare şi almanahuri, pliante în hoteluri, gări şi aeroporturi, tipărite în română şi în limbi de circulaţie internaţională. Agenţiile organizau excursii şi propuneau trasee turistice. 

În oraş, cele mai importante obiective turistice erau, în anii 1970, clădirile cu valoare istorică şi muzeele. Unul era Complexul baroc din zona gării centrale, compus din Palatul Baroc, care găzduia Muzeul Ţării Crişurilor, Catedrala romano-catolică şi ansamblul Şirul Canonicilor. În aceeaşi curte se afla şi o biserică ortodoxă din lemn de la finele secolului XVIII, adusă din Brusturi, care azi este în Băile Felix.

Cetatea era şi ea recomandată turiştilor, deşi se afla într-o stare rea. Alte obiective erau situate în pieţele centrale: Primăria, Teatrul, Pasajul Vulturul Negru, Biserica cu Lună (atunci catedrală), Biblioteca municipală (fostul şi actualul Palat episcopal greco-catolic). Mai erau şi muzeele memoriale Ady Endre şi Iosif Vulcan, plus Muzeul Militar.

Ghidul turistic din 1979 includea şi strada Republicii recent pietonalizată, cu clădirile istorice renovate. Turiştii se puteau caza în hoteluri precum Dacia (foto), azi Continental, Astoria, Transilvania, Parc, Crişul Repede şi Vulturul Negru, dotate cu restaurante.

Staţiunile Bihorului

În judeţ exista o diversitate de destinaţii turistice, atât pentru cei care voiau să descopere frumuseţile naturii, cât şi pentru cei interesaţi să afle poveşti istorice, să practice sporturi ori să se trateze. Un exemplu sunt peşterile. Peştera Meziad era promovată ca ocupând "locul al treilea în Europa între peşterile cu formaţii de stalactite şi stalagmite", având o lungime a galeriilor de circa 3,4 km. 

În zona Vadu Crişului - defileul Crişul Repede erau accesibile Peştera Vântului, Peştera Vadului, Peştera Podinului, Peştera Caprei ş.a. Zona carstică Padiş - Cetăţile Ponorului, cu Depresiunea Padişului, platoul Lumea pierdută şi Valea Galbenei ademeneau de asemenea vizitatori. În apropierea lor se găseau cabane, moteluri şi restaurante.

Căutate erau şi băile cu apă termală Felix şi 1 Mai. În Felix (foto) turiştii aveau la dispoziţie baze de tratament unde se făceau diverse cure, piscine interioare şi exterioare şi, desigur, hoteluri, campinguri şi restaurante. Ştrandul Apollo şi Lacul cu Nuferi erau între principalele atracţii în anii ’70.

Străbătută de Pârâul Peţa, staţiunea Băile 1 Mai avea piscine cu apă termală, recomandată pentru tratarea diverselor afecţiuni ale aparatului locomotor şi sistemului nervos periferic, a bolilor de piele şi afecţiunilor digestive. Aceleaşi afecţiuni erau tratate şi în Băile Tinca, cu ajutorul apelor minerale. Băile termale aveau trecere şi între străini, de pildă scandinavi, pentru care se organizau curse aeriene directe pe Aeroportul Oradea.

În oraşe şi munţi

Altă staţiune renumită era Stâna de Vale, aflată într-o depresiune largă, înconjurată de păduri de conifere. Aceasta era destinaţia alpiniştilor şi a celor care practicau sporturi de iarnă, fiind loc de plecare pe cărări ce duc în interiorul Munţilor Apuseni, către cascadele Săritoarea Ieduţului şi Moara Dracului şi către barajul Leşu.

Oraşele din judeţ erau şi ele vizitabile, deşi nu prea aveau ce arăta. În Beiuş era promovat muzeul etnografic, în Salonta muzeul memorial Arany János, iar Aleşd era punct de plecare către Valea Şinteului şi ruinele castelului Piatra Şoimilor.

Pentru a ajunge în locurile amintite se putea folosi maşina, autobuzul şi trenul. Din Oradea existau plecări zilnice cu autobuzul către Barajul Leşu, Pădurea Neagră, Piatra Craiului, iar cu trenul se putea merge în Băile Felix, la Tinca şi Beiuş.

Turişti-spioni

Oradea şi Bihorul erau vizitate atât de români, cât şi de străini, aceştia din urmă primind vize turistice individuale. Puteau închiria maşini, o Dacia 1300 pentru 12 dolari pe zi sau 72 de dolari pe săptămână, şi aveau la dispoziţie "shop"-uri unde puteau cumpăra produse pe valută.

Vizitatorii străini stârneau şi suspiciuni, mai ales dacă nu-şi declarau motivul concret al deplasării sau aveau aparate foto şi de filmat. Cei suspecţi erau filaţi, adică urmăriţi de agenţii Securităţii, care notau când plecau/intrau în hotel, unde mergeau şi cu cine se întâlneau.

Conform documentelor de arhivă, în Bihor au sosit în perioada ianuarie-octombrie 1988 şase ziarişti străini oficiali, iar alţi 42 pretindeau a fi doar turişti - americani, germani, turci, britanici. Securitatea a aflat că se interesau de situaţia socială a populaţiei, de sistematizarea localităţilor, aprovizionarea populaţiei şi plata datoriei externe. Mai multora le-au fost percheziţionate camerele de hotel, s-a încercat manipularea lor, iar la vamă le-au fost voalate filmele foto. Timpul liber nu putea scăpa de sub controlul autorităţilor.

Deşi în comunism turismul se concentra pe vacanţe fără pretenţii, judeţul Bihor era şi atunci o destinaţie turistică interesantă. Diversitatea obiectivelor şi oportunităţilor a crescut, însă, spectaculos în ultimii zeci de ani, adaptate unui turism în schimbare şi de calitate.

PUNCTE ROŞII
Politicul, nelipsit nici în turism

Regimul comunist era omniprezent, inclusiv în turism. Propaganda arăta că şi acesta era un mod de formare a "omului nou", iar vacanţele contribuiau la "transformarea revoluţionară" a societăţii. Unele monografii includeau în secţiunea turistică, de pildă, clădiri legate de activitatea ilegală a Partidului Comunist Român în perioada interbelică. În Oradea erau mai multe, bunăoară o casă, azi dispărută, de pe strada Păcii, unde se ţineau şedinţele locale ale PCR, casa conspirativă din strada Gheorghe Doja, şi ea dispărută, ori clădirea în care a locuit bolşevicul Breiner Béla, demolată în 1980. 

Căminul muncitoresc, devenit mai târziu Clubul Constructorul, şi primul sediu al Comitetului local de partid, azi Filarmonica de Stat, erau şi ele obiective importante pentru mişcarea comunistă locală. În Oradea mai puteau fi văzute monumente de for public precum obeliscurile sovietice (foto), un bust al comunistului Alexandru Moghioroş pe strada Dunărea şi statuia Ostaşului Necunoscut, plus altele fără legătură cu regimul, dar promovate de acesta, cum ar fi statuia revoluţionarului paşoptist Nicolae Bălcescu ori lucrări de artă contemporană precum monumentul Avânt de pe Şoseaua 6 Martie (azi Bulevardul Dacia).