"Amintire de la Tinca": Povestea unei staţiuni de recuperare de tradiţie din Bihor şi a miraculoasei sale ape minerale (FOTO)

Aflate pe malul drept al Crişului Negru, la 37 kilometri sud de Oradea, Băile Tinca sunt, de zeci de ani, un reper în turismul balnear. 

BIHOREANUL vă prezintă povestea lor, ce începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi continuă până azi, fiind parte a unei reţele de destinaţii importante din judeţul Bihor.

Apele moşierilor

Apa termominerală din subteranele localităţii Tinca are proprietăţi terapeutice, fiind bogată în sodiu, magneziu, calciu şi fier, deci potrivită pentru tratarea afecţiunilor reumatologice, ale tubului digestiv, hepato-biliare şi diabetice, motiv pentru care adesea este comparată cu apa minerală de la Vichy, Franţa.

Începuturile Băilor Tinca sunt incerte. Într-un articol din revista Crisia de acum mai bine de trei decenii, istoricul Iudita Căluşer arăta că apele termale din zonă erau deja exploatate la începutul secolului al XIX-lea de o familie de moşieri, posibil Köteles. O altă sursă arată că primul izvor ar fi fost descoperit întâmplător de un alt moşier, Hegedüs, care, căutând apă potabilă, a dat de un gheizer, apa fiind plăcută la gust.

Tinca era, pe atunci, în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, care în 1830 a cumpărat "băile", iar în anii următori a căutat resurse pentru valorificarea lor şi repararea clădirilor din lemn preluate de la vechii moşieri, probabil folosite ca spaţii de tratament.

Iudita Căluşer citează un document care oferă o descriere din anul 1843. Clădirea principală era construită din lemn şi avea acoperiş din paie, cu o cameră a arendaşului (care închiria stabilimentul prin contract de la Episcopie şi îl administra) şi alte patru, pentru oaspeţi, dotate cu vane din lemn pentru baie, un cazan pentru încălzirea apei şi o bucătărie. 

În anii următori, capacitatea a tot crescut prin mărirea numărului de camere de baie, totodată investindu-se în modernizarea celor vechi. Arendaşul stabilea tarifele de cazare, masă şi baie, având obligaţia să achite arenda, să se poarte frumos cu oaspeţii şi să menţină curăţenia stabilimentului. Clădirile trebuiau văruite anual, iar aleile amenajate conform proiectelor aprobate de Episcopie.

În creştere

Complexul s-a dezvoltat în timp, în 1874 ajungând la 20 de camere pentru oaspeţi, camera arendaşului, bucătărie şi sală de dans. Camerele erau mobilate cu pat, dulap, masă, scaun, oglindă şi lampă cu petrol. Dotările constau în 18 vane de baie şi alte două cu aburi, în anexe fiind grajduri, spălătorie şi motorul pentru pompat apa.

Una dintre cele mai vechi sonde, cu ajutorul căreia se extrage apa, este aşa-numita Sondă Veche, care o aduce de la 270 metri din subteran şi funcţionează din 1884.

Abia în 1887 este menţionată o clădire din cărămidă şi fundaţie din piatră, acoperită cu şindrilă, având 17 camere pentru oaspeţi, 15 camere de baie, o bucătărie cu sufragerie şi o sală de dans. Apa era scoasă din două fântâni cu două pompe, una manuală, cealaltă acţionată de o roată dinţată pusă în mişcare de un cal. Băile aveau spălătorie, parc şi o pădurice, astfel că oaspeţii puteau beneficia atât de apele terapeutice, cât şi de linişte şi aer curat.

Proprietăţile curative ale apei au fost confirmate în 1894, când a fost făcută pentru prima dată analiza sa chimică.

Băi "privatizate"...

Deşi nu este cunoscut numărul aproximativ al celor care veneau anual în Băi, probabil situaţia lor financiară nu era foarte bună către finalul secolului al XIX-lea, căci în 1892 Episcopia a vândut stabilimentul unui particular, Vad Mihai. După alţi 9 ani, proprietar era un anume Soós József. O monografie a Transilvaniei din 1919 arată că în acel an au fost în Băile Tinca pentru tratament 999 de persoane, venite de pretutindeni.

În perioada interbelică, Băile din Tinca şi-au menţinut renumele, ştiindu-se că "apa lor minunată a folosit la mulţi bolnavi şi în special vindecă bolile femeieşti", cum nota Aurel Tripon în Monografia Almanah a Crişanei. Totodată, conform presei vremii, locul era refugiul perfect pentru politicienii vremii. Aceştia găseau în Tinca liniştea şi depărtarea necesară faţă de public şi ziare, aşa că puteau pune acolo ţara la cale, de multe ori adunările încheindu-se cu dineuri copioase şi băuturi fine.

Şi în anii 1920-1930, băile erau proprietatea particulară a unor oameni de afaceri, numele lor nefiind, deocamdată, scoase la iveală din arhive.

... apoi naţionalizate 

Băile Tinca au fost naţionalizate în 1949, după doi ani fiind declarate de interes local, apoi regional. Ulterior, au căpătat statutul de băi de interes republican, titulatura de staţiune fiind obţinută în 1968, sub denumirea Băile 8 Mai (1921, data de naştere a Partidului Comunist Român – n.r.).

În mijlocul staţiunii se află trei izvoare. Primul, o arteziană de 240 m adâncime şi o temperatură de 26°C, cu un debit de 30.000 litri, bogat în bicarbonat de sodiu, calciu şi magneziu şi slab iodurat şi bromurat. Al doilea izvor, cu adâncime de 8-10 m, conţine sulf, iar al treilea are mult bicarbonat de sodiu, e carbogazos şi posedă proprietăţi radioactive.

Pentru a mări cantitatea de apă, în 1958 specialiştii Institutului de Balneologie şi Fizioterapie din Bucureşti au forat două izvoare minerale radioactive de mare adâncime (nr. 4 şi 5), din care unul cu ape curative cu un debit de 400 litri/minut. Creşterea capacităţii a permis chiar amenajarea unei staţii de îmbuteliere a apei minerale carbogazoase. Apa minerală Tinca a fost îmbuteliată începând din 1959, cu apă din sonda nr. 4 (numită atunci Scânteia).

Investiţiile în clădiri au crescut şi ele în anii ’50. Cele principale au fost renovate, a fost construită o sală de spectacole, restaurantul modernizat şi a fost amenajat un cabinet medical. Astfel, în 1962, hotelul putea primi 75 de persoane, existau 24 vane pentru tratament, iar cantina avea o capacitate de 120 de oaspeţi. Din acel an, Băile primeau angajaţi repartizaţi prin sindicate din toată ţara, ca de pildă mineri din Maramureş şi din Bihor şi muncitori din Banat. În total, în 1959 au avut circa 650 de oaspeţi, numărul lor crescând cu 100 în anul următor.

În modernizare 

Urcând cererea, capacitatea staţiunii a fost mărită prin noi spaţii de cazare, ca de pildă un hotel cu două etaje (foto), iar la începutul sezonului estival 1965 era deschis un chioşc cu produse de artizanat: costume tradiţionale şi carpete ţărăneşti, precum şi bibelouri inscripţionate cu "Amintire de la Tinca".

Noul pavilion cu bază de tratament a fost construit în 1970, în anii ’80 aici efectuându-se 23 de proceduri de recuperare medicală. Numărul beneficiarilor a crescut până la aproximativ 4.000 pe an.

Forajele din 1972 au scos la iveală apă termală de 38-40 grade Celsius, iar în 1980 a fost executată sonda numită în epocă "Pace şi prietenie", cu adâncimea de 200 m. Apa descoperită avea emanaţii de gaz metan, dar bicarbonatată, sodică, iodurată şi hipotonică.

În 1989 Băile aveau şi buvete pentru cura internă cu apă minerală (locuri de unde se poate bea apa – n.r.), instalaţii pentru băi calde cu apă minerală, instalaţii de electroterapie, o sală pentru gimnastică medicală şi spaţii pentru masaj. Totodată, existau un club cu sală de spectacole, o bibliotecă, o sală de jocuri, iar pe malul Crişului Negru fusese amenajată o zonă de loisir, cu bărci de agrement.

Ofertă diversă

Importanţa Băilor Tinca era deja una naţională, titulatura menţinându-se până azi, când ele sunt sub administrarea unei firme cu capital româno-american. Clădirile au fost renovate acum 10 ani, prin contribuţia financiară a omului de afaceri Alexandru Hodiş, originar din Gurbediu şi revenit din America, unde plecase în 1982. Numărul celor care vin aici este constant, peste 1.500 anual, în principal pensionari cu bilete de tratament din toată ţara.

Ei se bucură în continuare de proprietăţile curative - atestate - ale acestor ape, ce tratează în continuare atât afecţiuni reumatologice, ginecologice ori ale sistemului renal, cât şi afecţiuni digestive, de nutriţie şi metabolism (inclusiv diabetul zaharat ori guta). "Sonda veche" este  şi azi la mare căutare. Mulţi oameni vin şi se aprovizionează pentru acasă cu apa "miraculoasă".

În ce priveşte recuperarea medicală, complexul oferă servicii adaptate vremurilor, inclusiv băi galvanice, curenţi, unde scurte, ultrasunet, laser, magnetoterapie, împachetări cu parafină, dar şi salină, saună uscată ori terapia TECAR (Transfer Energetic Capacitiv şi Rezistiv), unul dintre cele mai moderne tratamente folosite cu succes în fiziokinetoterapie.

Astfel, Băile Tinca rămân o destinaţie de primă mână din punct de vedere medical, dar şi una căutată în sens turistic, atât de bihoreni, cât şi de cei din afara judeţului.

TURISM ŞI TRATAMENT
Băile vindecătoare

Regiunea Crişana, redevenită judeţul Bihor în 1968, avea o ofertă generoasă pentru cei care voiau să viziteze locuri pitoreşti şi totodată să-şi trateze diferite afecţiuni. Alături de Băile Tinca, Băile Felix şi Băile 1 Mai erau cunoscute la nivel naţional pentru apele termale binefăcătoare, mii de turişti din ţară şi din străinătate vizitându-le anual. 

Altă destinaţie era Moneasa (azi în judeţul Arad), unde se puteau trata boli ale sistemului nervos. În Stâna de Vale erau poftiţi cei care căutau tratamente contra hipertiroidismului, precum şi orice doritor de aer proaspăt de munte, o altă atracţie fiind apele minerale ce izvorăsc în zonă. Toate aceste staţiuni atrăgeau cu preţuri mici, condiţii bune de cazare şi posibilităţi optime de tratament. 

Ape termominerale mai sunt în Bihor şi în zona localităţilor Tămăşeu, Sărsig şi Chişlaz, cele geotermale acoperind arii mai mari, în zonele Oradea, Salonta, Marghita, Aleşd, Beiuş, Balc.