`
< Pagina precedentă 10 11 12 13 14 15 16 17 18 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Mihai Anghel
- Fotbal: FC Bihor joacă din nou acasă, Crişul Sântandrei şi Lotus Băile Felix joacă în deplasare 29/09/2023
- FC Bihor a cedat cu 0-2 mult aşteptatul joc cu FCSB (FOTO/VIDEO) 28/09/2023
- Meciul anului pentru orădeni: FC Bihor - FCSB! Ce mesaj transmit organizatorii înaintea jocului de miercuri seară (FOTO) 27/09/2023
- Meciul dintre FC Bihor şi FCSB: miercuri seară, spectatorii vor putea intra pe stadion de la ora 19 25/09/2023
- FC Bihor s-a impus cu 3-1 în faţa celor de la CS Socodor şi şi-a consolidat prima poziţie a clasamentului (FOTO) 24/09/2023
- Înaintea întâlnirii cu FCSB, FC Bihor joacă sâmbătă cu CS Socodor 22/09/2023
- Meciul dintre FC Bihor şi FCSB se va disputa cu casa închisă. Biletele s-au epuizat în două ore 21/09/2023
- FC Bihor a vândut 6.863 de abonamente, stabilind un record național în acest sezon 21/09/2023
- FC Bihor pune în vânzare de joi, de la ora 14, biletele de intrare la jocul cu FCSB 20/09/2023
- Mult aşteptatul meci dintre FC Bihor şi FCSB va avea loc miercuri, 27 septembrie, în nocturnă 20/09/2023
- Fanii FC Bihor își mai pot procura abonamente miercuri. Urmează punerea în vânzare a biletelor pentru meciul cu FCSB 19/09/2023
- FC Bihor a remizat cu 1-1 la Timişoara, cu Poli, dar a ratat şi un penalty! (FOTO) 16/09/2023
- A început montarea instalaţiei de nocturnă la Stadionul „Iuliu Bodola” (FOTO) 14/09/2023
- Interes mare pentru abonamentele FC Bihor. Clubul orădean organizează o nouă campanie de vânzare la stadion 13/09/2023
- Înapoi la bază: Înscrieri la Campionatele Județene de minifotbal, până pe 16 septembrie! 12/09/2023
- FC Bihor l-a legitimat pe Andrei Militaru. Tânărul jucător vine la Oradea din Emiratele Arabe Unite 10/09/2023
- FC Bihor a câştigat jocul cu Şoimii Lipova, printr-un gol marcat în prelungiri! (FOTO) 09/09/2023
- AEK Oradea ratează, la penaltiuri, calificarea în finala Ligii Campionilor Europeni la minifotbal (FOTO) 09/09/2023
- Liga Campionilor Europeni la minifotbal: AEK Oradea va juca, sâmbătă, prima semifinală! (FOTO) 08/09/2023
- FC Bihor l-a legitimat pe Bogdan Vasile, jucător format la Academia Gheorghe Hagi 08/09/2023
- Președintele FC Bihor: „Am început deja discuţiile pentru nocturna mobilă” 07/09/2023
- Cupa României: FC Bihor joacă acasă cu FCSB și Dinamo! 06/09/2023
- După şapte ani, FC Bihor a revenit în competiţiile naţionale de juniori 04/09/2023
- Un nou rezultat bun pentru FC Bihor: 2-0 în deplasare, cu Phoenix Buziaş 02/09/2023
- FC Bihor s-a despărţit de jucătorul Tiberiu Serediuc 02/09/2023
- FC Bihor joacă sâmbătă, de la ora 17, la Lugoj, cu Phoenix Buziaş 01/09/2023
- Derby al judeţului Bihor, sâmbătă, de la ora 17, la Sântandrei 01/09/2023
- FC Bihor, victorie cu FC Argeș! Bihorenii s-au calificat în faza grupelor Cupei României (FOTO/VIDEO) 30/08/2023
- Minifotbal: Cele 26 de echipe care vor participa EMF Champions League de la Oradea 29/08/2023
- FC Bihor întâlneşte miercuri FC Argeş, în play-offul Cupei României! 29/08/2023
< Pagina precedentă 10 11 12 13 14 15 16 17 18 Pagina următoare >
-
Dublă dramă pentru o familie din Bihor: șoferița de TIR decedată pe A1 își pierduse soțul, tot camionagiu, cu un an înainte
14:25, 03 Iun 2026
-
Cum s-a produs accidentul cu patru mașini de pe Calea Clujului din Oradea: Un tânăr la volanul unui Ford Mustang nu a oprit la „Stop”. A urmat un carambol
12:41, 03 Iun 2026
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Primarul din Holod, acuzat că a bătut un localnic chiar în biroul său: „Nu pot spune câți pumni mi-a dat”. Edilul: „Nu l-a lovit nimeni”
18:05, 03 Iun 2026
-
Tragedie în Oradea: O fată de 16 ani a căzut de pe o clădire dezafectată în centrul orașului (FOTO)
22:32, 22 Mai 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Asta-i România! Bihorul în analiza făcută de Guvern: investiții de top, dar primării slabe și funcționari scumpi
07:57, 22 Mai 2026
-
Economie sau prostie? Finanțele Publice au oprit un lift din clădirea cu șase etaje
10:22, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni
07:59, 04 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- Nea Ilie, să înțelegem că nu ai niciun,,merit"în... Postat 04 Iun 2026, 09:21 de nealiniat
- O idee buna Dar cei care chinuie animalele asa, o sa... Postat 04 Iun 2026, 09:20 de cristianteofil
- Traian Mă plângăciosule, bagă-ți mințile... Postat 04 Iun 2026, 09:15 de Sandu2100
- Mai multe drumuri, mai multe masini Inloc sa se investeasca in infrastructura... Postat 04 Iun 2026, 09:05 de fuje
- Nu exista justificare pentru o asemenea risipa financiara decat setea de imagine. Toate locurile de suflet ale generatiilor... Postat 04 Iun 2026, 08:53 de Brutus
Bihoreanul tipărit
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Grădină... beton în loc de Grădină Termală în Oradea
00:00, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore în urma perchezițiilor de miercuri
23:20, 03 Iun 2026
-
Câinii ar putea fi ținuți în lanț cel mult 2 ore pe zi. Legea a trecut de Senat și merge la Camera Deputaților
20:07, 03 Iun 2026
-
Contract de 196 milioane euro pentru Digi, prin programul SAFE: va dezvolta o platformă de tip LLM pentru „securitate cibernetică”
17:45, 03 Iun 2026
-
Percheziții la fostul preot Cristian Pomohaci, cântăreț de muzică populară. Ar fi făcut sex cu băieți de până la 16 ani
13:34, 03 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Cristian Achim, după finala pierdută la Cluj: „Am fost la o aruncare de victorie. Echipa a dat absolut tot ce a putut” 23:35, 03 Iun 2026
-
Din nou vicecampioană: CSM Oradea a pierdut la doar 2 puncte finala cu U-BT Cluj (VIDEO)
21:25, 03 Iun 2026
-
Surse: CSM Oradea s-ar fi decis asupra succesorului lui Cristian Achim la conducerea echipei de baschet. Numele vehiculat pentru banca tehnică
19:16, 03 Iun 2026
-
Două medalii de bronz pentru boxerii bihoreni la Cupa României de Cadeți de la Năvodari
17:24, 03 Iun 2026
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni
07:59, 04 Iun 2026
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Lărgirea la patru benzi a DN 79 între Aeroportul Oradea și intrarea în Nojorid a ajuns la 40% (FOTO)
19:50, 03 Iun 2026
Stiri Oradea
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
21:03, 03 Iun 2026
-
Crâmpoșie la butelie. Salonul Vinurilor Millésime aduce la Oradea peste 300 de vinuri de top și masterclassuri (FOTO/VIDEO) 15:42, 03 Iun 2026
Timp Liber
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Concursul „Suflete și voci de aur” aduce peste 150 de copii la Băile Felix. Printre ei, și un ansamblu folcloric românesc din Italia, ajuns în semifinalele „Românii au talent”
18:49, 03 Iun 2026
-
Zboruri directe Oradea - Dortmund, cu Wizz Air: Escapadă pentru Bundesliga, artă și shopping în Germania (FOTO)
09:00, 03 Iun 2026
-
„La Traviata”, aproape sold-out la Oradea, în finalul stagiunii Filarmonicii
16:15, 02 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5281 RON
- 1 EUR = 5.2592 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



